Tipuri de pelicule utilizate în cinematografie (fotografie)

Revin la o temă abordată în câteva rânduri pe blog, recte tipurile și dimensiunile peliculelor folosite în cinematografie. Am spus-o în mod repetat în articolele tematice "Abel Gance", oarecum cu titlu de curiozitate, că sistemul triptic de proiecție (cunoscut și sub denumirea de poliviziune) a fost ceva unic în istoria cinematografiei, probabil irepetabil. De altfel, chiar și acum, în pofida progreselor tehnologice, poliviziunea continuă să fie cu mult înaintea vremurilor. E unul din motivele pentru care nu vom vedea prea curând o variantă a recent restauratei capodopere "Napoleon" inscripționată pe DVD sau pe alt suport digital. 


Lăsând la o parte aceste cazuri de excepție, vă propun să facem o scurtă trecere în revistă a tipurilor de pelicule și a dimensiunilor acestora. Este de la sine înțeles că unui astfel de exercițiu cu greu îi mai putem găsi veleități în plină eră digitală. Intenționez, însă, ca în câteva postări viitoare să vorbesc despre restaurarea unor pelicule din perioada filmului mut. Pentru acele discuții, pelicula cinematografică va fi, fără discuţie, ingredientul principal. De unde şi logica demersului de faţă.

Așadar...

Peliculele cinematografice pot fi clasificate după mai multe criterii:

- dimensiunile geometrice;
- destinație: pelicule negative, pozitive, de contratipare, de sunet etc.
- sensibilitate spectrală: nesensibilizate, ortocromatice, pancromatice, infracromatice și color.


După dimensiuni, avem pelicule de 70 mm/65 mm, de 35 mm, 32 mm (2 x 16 mm), 16 mm și 8 mm. Peliculele de 70 mm erau folosite în sistemele ecranelor panoramice în două variante: negativul și pozitivul de 70 mm, sau negativul de 65 mm și pozitivul de 70 mm. Până în anii 1980-1990, filmele trase pe 70 mm şi-au redus numărul în mod considerabil, fiind preferată varianta mai puţin costisitoare a peliculelor pe 35 mm. Dar, avantajele filmului pe format mare rămân şi sunt date, în principal, de rezoluţia superioară. Un exemplu de film turnat în anii '90 pe 70 mm a fost "Hamlet"-ul lui Kenneth Branagh. Cu toate acestea, distribuţia în cinematografe a peliculei s-a făcut în cele mai multe cazuri pe suport de 35 mm.

Film pe 70 mm.

Format panoramic de 70 mm, 6 fonograme magnetice. Fiecare cadru al filmului conţine 5 perforaţii laterale. În prezent, majoritatea sălilor de cinema nu dispun de aparatură pentru proiecţia filmelor pe 70 mm, dificultatea fiind însă surmontată prin conversia acestora în format 35 mm.

Film pe 70 mm.

Peliculele de 35 mm erau cel mai des întâlnite, pe ele realizându-se formatul normal și ecran lat. Atât negativele cât și pozitivele, precum și peliculele intermediare din această categorie au aceeași lățime. Primul film pe format 35 mm a fost folosit de William Dickson şi Thomas Edison, pelicula fiind furnizată de George Eastman. Filmul pe 35 mm, cu 4 perforaţii a devenit un reper standard în 1909.

Film pe 35 mm.

Format 35 mm normal, fonogramă optică. Fiecare cadru al filmului conţine 4 perforaţii laterale.

Format 35 mm ecran lat, fonogramă optică.

Film pe 35 mm.

Peliculele de 32 mm (2 x 16 mm) erau folosite pentru executarea tirajului copiilor de 16 mm realizate prin transpunere optică după materiale primare de 35 mm. După prelucrare aceste pelicule se taie în două benzi de 16 mm.

Film pe 32 mm (2 x 16 mm).

Film pe 32 mm.

Peliculele de 16 mm erau utilizate pentru producția de filme de format redus, prin procedeul clasic negativ-pozitiv sau prin cel reversibil, regăsindu-le preponderent în televiziune, cinematografele din localitățile mai mici sau în filmările amatorilor. A fost introdus în 1923 de Eastman Kodak, ca alternativă mai puţin costisitoare la formatul standard de 35 mm. În 1935, Eastman lansează filmul Kodachrome pe 16 mm, cu fonogramă optică, oferind un mare impuls pieţei filmelor pe 16 mm. Filmul "Leaving Las Vegas" din 1995 a fost turnat pe peliculă de 16 mm.

16 mm.

2 x 8 mm.

Format 16 mm, fonogramă optică. Fiecare cadru al filmului conţine 2 perforaţii laterale.

Film pe 16 mm.

Peliculele de 8 mm făceau parte exclusiv din arsenalul amatorilor. A fost creat de aceeaşi Eastman Kodak în timpul recesiunii din America şi lansat pe piaţă în 1932, ca alternativă ieftină a filmului pe 16 mm. Celebrul "film Zapruder", realizat de Abraham Zapruder, care surprinde secvenţe ale focurilor de armă trase asupra coloanei de autovehicule în care se afla preşedintele J.F. Kennedy, a fost turnat pe o astfel de peliculă. Un exemplu de film mut tras pe 8 mm, despre care am vorbit pe blog, a fost "Dr. Jekyll şi Mr. Hyde" (link aici).

8 mm.

Format 8 mm, fără fonogramă. Conţine o singură perforaţie laterală.

Film pe 8 mm.