Lăsând la o parte aceste cazuri de excepție, vă propun să facem o scurtă trecere în revistă a tipurilor de pelicule și a dimensiunilor acestora. Este de la sine înțeles că unui astfel de exercițiu cu greu îi mai putem găsi veleități în plină eră digitală. Intenționez, însă, ca în câteva postări viitoare să vorbesc despre restaurarea unor pelicule din perioada filmului mut. Pentru acele discuții, pelicula cinematografică va fi, fără discuţie, ingredientul principal. De unde şi logica demersului de faţă.
Așadar...
Peliculele cinematografice pot fi clasificate după mai multe criterii:
- dimensiunile geometrice;
- destinație: pelicule negative, pozitive, de contratipare, de sunet etc.
- sensibilitate spectrală: nesensibilizate, ortocromatice, pancromatice, infracromatice și color.
După dimensiuni, avem pelicule de 70 mm/65 mm, de 35 mm, 32 mm (2 x 16 mm), 16 mm și 8 mm. Peliculele de 70 mm erau folosite în sistemele ecranelor panoramice în două variante: negativul și pozitivul de 70 mm, sau negativul de 65 mm și pozitivul de 70 mm. Până în anii 1980-1990, filmele trase pe 70 mm şi-au redus numărul în mod considerabil, fiind preferată varianta mai puţin costisitoare a peliculelor pe 35 mm. Dar, avantajele filmului pe format mare rămân şi sunt date, în principal, de rezoluţia superioară. Un exemplu de film turnat în anii '90 pe 70 mm a fost "Hamlet"-ul lui Kenneth Branagh. Cu toate acestea, distribuţia în cinematografe a peliculei s-a făcut în cele mai multe cazuri pe suport de 35 mm.
Film pe 70 mm. |
Film pe 70 mm. |
Peliculele de 35 mm erau cel mai des întâlnite, pe ele realizându-se formatul normal și ecran lat. Atât negativele cât și pozitivele, precum și peliculele intermediare din această categorie au aceeași lățime. Primul film pe format 35 mm a fost folosit de William Dickson şi Thomas Edison, pelicula fiind furnizată de George Eastman. Filmul pe 35 mm, cu 4 perforaţii a devenit un reper standard în 1909.
Film pe 35 mm. |
Format 35 mm normal, fonogramă optică. Fiecare cadru al filmului conţine 4 perforaţii laterale. |
Format 35 mm ecran lat, fonogramă optică. |
Film pe 35 mm. |
Peliculele de 32 mm (2 x 16 mm) erau folosite pentru executarea tirajului copiilor de 16 mm realizate prin transpunere optică după materiale primare de 35 mm. După prelucrare aceste pelicule se taie în două benzi de 16 mm.
Film pe 32 mm (2 x 16 mm). |
Film pe 32 mm. |
16 mm. |
2 x 8 mm. |
Format 16 mm, fonogramă optică. Fiecare cadru al filmului conţine 2 perforaţii laterale. |
Film pe 16 mm. |
Peliculele de 8 mm făceau parte exclusiv din arsenalul amatorilor. A fost creat de aceeaşi Eastman Kodak în timpul recesiunii din America şi lansat pe piaţă în 1932, ca alternativă ieftină a filmului pe 16 mm. Celebrul "film Zapruder", realizat de Abraham Zapruder, care surprinde secvenţe ale focurilor de armă trase asupra coloanei de autovehicule în care se afla preşedintele J.F. Kennedy, a fost turnat pe o astfel de peliculă. Un exemplu de film mut tras pe 8 mm, despre care am vorbit pe blog, a fost "Dr. Jekyll şi Mr. Hyde" (link aici).
8 mm. |
Format 8 mm, fără fonogramă. Conţine o singură perforaţie laterală. |
2 comentarii:
foarte interesant. ai putea spune totuşi ceva despre scanarea peliculelor în scopul conservării, restaurării şi arhivării acestora în format digital, o tehnică făcută azi cu scannere speciale livrate de firme precum ARRI, DFT, DigitalVision, Lasergraphics, Cintel sau Imagica?
Ca sa fiu sincer, nu cred ca iti pot oferi aceste detalii. Scopul blogului, prin natura profesiei mele, care nu este legata indisolubil de cinematografie, este de a posta informatii. In acest sens, am o postare mai veche, exact pe tema digitalizarii si arhivarii peliculelor, in care vei gasi si cateva link-uri utile la institutii din UE care se ocupa cu asa ceva.
http://24cadre.blogspot.ro/2011/03/digitizarea-arhivelor-solutia.html
Nu stiu daca te-am ajutat. Daca nu, ramane intotdeauna varianta Google search...Toate cele bune!
Post a Comment