Eadweard Muybridge, fotograful pionier al cinematografiei. Episodul 1: prolegomene.

De câteva luni bune am postat pe prima pagină a blogului o fotografie animată, despre care nu am oferit, până acum, niciun detaliu. Intitulată "A couple waltzing", aceasta este creaţia din 1903 a lui Eadweard Muybridge.

Dacă nu aţi auzit niciodată până acum de acest personaj fabulos, daţi-mi voie să mă îndoiesc, sincer, că personajul mai este, începând de azi, un necunoscut pentru oricare dintre noi. Motivul e simplu: doodle-ul de la Google. Iar dacă nici acum nu sunteţi convinşi că aţi auzit de Muybridge, staţi liniştiţi, nu o să mă supăr. Dimpotrivă, o să vă invit să apăsaţi cu mouse-ul aici pentru a descoperi una din cele mai cunoscute fotografii, pe care sunt sigur că aţi văzut-o cel puţin o dată până acum. Pentru cei care citesc postarea după data de 9 aprilie a.c., link-ul anterior nu va mai fi valabil. De aceea, reproduc mai jos doodle-ul cu pricina. Şi, apropo, dacă apăsaţi butonul play, veţi vedea şi animaţia (nu însă şi în poza de mai jos...).

Atunci când am hotărât să public fotografia cuplului dansator al lui Muybridge, am făcut-o strict din raţiuni de estetică. În plus, îmi amintesc că încă aveam vie în memorie imaginea minunatului muzeu al filmului de la Frankfurt (Deutsches Filmmuseum, despre care am scris câte ceva aici), pe care îl vizitasem la scurtă vreme după inaugurare. Aniversarea, azi (9 aprilie), a 182 de ani de la naşterea lui Muybridge mi se pare un bun prilej să scriu câteva cuvinte nu doar despre fotografia dansatorilor, ci despre însuşi Muybridge. Aşa cum v-am obişnuit şi în alte ocazii, o voi face pe parcursul câtorva episoade. 

Eadweard Muybridge (1830-1904).

Legat de fotografie, nu intenţionez să devoalez mai mult decât procedeul tehnic folosit pentru realizarea animaţiei, urmând ca restul - valoarea artistică sau, după caz, doza de nostalgie pe care vi-o provoacă - să le las la aprecierea fiecăruia din voi. După kinetoscop şi kinetograf, a venit, deci, momentul să vorbim şi despre fenakistoscop. Aţi ghicit: aceasta este denumirea procedeului folosit de Muybridge la realizarea animaţiei dansatorilor. Poate că nu în mod întâmplător (cine ştie?), Joseph Plateau inventase fenakistoscopul la numai doi ani de la naşterea lui Muybridge, mai exact în 1832, în timp ce primele experimente le realizase încă din 1829. 

Joseph Plateau (1801-1883).

Azi, fenomenul "remanenţei retiniene", invocat în cercetările sale de Plateau, este unul din adevărurile ştiinţifice unanim acceptate, căruia îi datorăm, în fapt, existenţa cinematografului. Mai exact, mişcarea cursivă a dansatorilor este creată prin descompunerea în prealabil a acestui proces într-o suită de imagini fixe, recompuse ulterior cu ajutorul unui dispozitiv (în cazul de faţă, fenakistoscopul), folosind o cadenţă care să "păcălească" ochiul uman, sugestionându-l că ar vedea o imagine aflată în mişcare continuă.

Cu alte cuvinte, în spatele mişcării animate se află o succesiune de cadre fixe, desenate - ca în figura de mai jos - de-a lungul suprafeţei unui disc. Cele două benzi negre care obturează lateralele animaţiei (vezi prima fotografie din post) sunt explicate prin faptul că imaginea în mişcare este vizualizată de observator prin intermediul unei fante.

Discul fenakistoscopului descompune  mişcarea continuă într-o succesiune de imagini fixe.

Observatorul priveşte animaţia prin intermediul unor fante.

Urmărind felul în care a fost reflectată, de-a lungul timpului şi în diverse medii, activitatea profesională a lui Eadweard Muybridge, n-am putut să nu constat că numele lui este asociat preponderent (dacă nu exclusiv!) cercetărilor pe care le-a realizat în materie de locomoţie a animalelor. În fapt, pornind de la ceva ce azi am putea numi o "leapşă", Muybridge şi-a propus să lămurească problema poziţionării picioarelor calului în timpul alergării. În mod tradiţional, tablourile înfăţişând personaje cabaline le prezentau ca având toate picioarele ridicate de pe sol în momentul executării galopului. La vremea respectivă, provocarea nu era deloc una trivială şi de aceea, pentru lămurirea chestiunii, Muybridge a pus în mişcare un întreg arsenal ştiinţific. În episoadele viitoare voi descrie ceva mai detaliat experimentele pe care le-a pus la cale acesta şi vă voi arăta instantaneele realizate în încercarea de a descompune mişcarea cursivă, naturală.


În plus, voi încerca să merg şi dincolo de "prejudecata" care îl asociază pe Muybridge exclusiv personajului preocupat de studiul locomoţiei - vizibilă inclusiv în doodle-ul de la Google - şi voi aborda succint şi activitatea de fotograf a englezului, una teribil de interesantă şi fructuoasă. Dar până atunci, în episodul următor (al doilea) vă pregătesc o mică surpriză, care, fireşte, sper să vă placă.