Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 2

Teatrul Robert-Houdin

În 1888, Méliès se distanţează de familie: abandonează definitiv afacerea iar după numai un an, părăseşte şi locuinţa din rue Taylor, în care stătea împreună cu fraţii săi. Se va muta la 22 rue Chauchat, în imediata apropiere a bulevardului Italiens. Pentru vârsta pe care o avea (sub 30 de ani), Georges deţinea o avere considerabilă, graţie, fireşte, donaţiei primite de la tatăl său. Cam în aceeaşi perioadă, văduva lui Robert-Houdin scoate la vânzare faimosul teatru de la numărul 8, bulevardul Italiens. Méliès îl achiziţionează pentru suma de 47.000 franci. Redecorează interiorul clădirii, primul spectacol având loc în octombrie 1888. 

George Méliès

Preluând teatrul, Méliès a moştenit şi o parte a angajamentelor ce fuseseră deja antamate de Robert Houdin, precum şi un repertoriu consistent de numere de iluzionism. Acestora, le-a adăugat propriile numere, între cele mai cunoscute numărându-se “Stroubaika persană” şi “Piticul galben”. Se bucură de un succes aproape instantaneu. Între 1888 şi 1907, Méliès inventează 30 de numere noi de iluzionism, din care o bună parte pot fi ulterior regăsite şi în filmele acestuia.

Odată cu achiziţionarea teatrului, Méliès a preluat şi întregul staff al acestuia. În particular, trei din aceştia se vor dovedi a fi avut o contribuţie decisivă asupra carierei cinematografice viitoare a acestuia. Este vorba, în primul rând, de Eugène Calmels, mecanic, care şi-a adus contribuţia, alături de noul proprietar, la reconstrucţia unora din maşinile automate ale lui Houdin. Şi-a menţinut poziţia de mecanic şef al teatrului pe tot parcursul directoratului lui Méliès, rămânând proiecţionist şef până în 1914. 

Cel de-al doilea, Jules David (al cărui nume de scenă era Marius), omul îndemânatic, "bun la toate", a devenit rapid persoana indispensabilă, asistentul lui Méliès pentru numerele de magie. În fine, Fanny Manieux (cunoscută sub numele de scenă Jehanne d’ Alcy), a fost una din actriţele de bază ale teatrului şi o confidentă loială a lui Méliès. Frumuseţea acesteia, cuplată cu statura minionă, o făceau indispensabilă în performarea numerelor de iluzionism ce necesitau apariţia ori, după caz, dispariţia prin diversele uşiţe (de mici dimensiuni). În 1925, Jehanne devine cea de-a doua soţie a lui Méliès. 

Jehanne d'Alcy

 

Fotografii care îl înfăţişează pe Jules David (în partea stângă în fotografiile 1 şi 3), preluate de aici

În toată această perioadă, Méliès a dobândit o solidă reputaţie ca director al teatrului, fiind implicat direct în numerele de magie performate pe scenă. Încurajat de acest succes, a continuat să îşi cultive legăturile în lumea artei, dar, nu mai puţin, şi în cea a politicii. Şi-a adus contribuţia la fiecare număr al jurnalului “La griffe” (“Gheara”), în intervalul august 1888-ianuarie 1890, semnând caricaturile sub pseudonimul “Geo Smile”.

Coperta revistei "La Griffe", în care a publicat constant George Méliès

George Méliès şi invenţiile

În anii 1880-1890, se produc o serie de invenţii în materie de imagini în mişcare. Sursa acestora este strâns legată de fotografie şi "lanternele magice". Méliès a monitorizat cu multă atenţie toate aceste descoperiri, la fel cum o făceau, de altfel, majoritatea magicienilor din epocă, fascinaţi de potenţialul pe care aceste tehnici le-ar fi putut aporta numerelor de iluzionism. Méliès, în particular, era familiarizat cu rezultatele la care ajunsese Emilie Reynaud, al cărui Praxinoscop fusese prezentat la expoziţia universală din 1878 (acesta consta dintr-un cerc, pe care erau pictate imaginile, în centrul căruia se găsea o prismă, cu ajutorul căreia erau proiectate imaginile urmărite de spectatori). Prima implementare a noii invenţii a avut loc la Muzeul Grévin, în 1892.

Emilie Reynaud, inventatorul Praxinoscop-ului

Praxinoscop-ul "la lucru"

Praxinoscop (imagine preluată de aici)

De asemenea, Méliès frecventa şi alte scene pariziene, cum ar fi, de pildă, cabaretul “Chat Noir”, unde se organizau spectacole “de umbre” (proiecţii de siluete) începând din 1887. Era o perioadă de teribilă efervescenţă, cu numeroase proiecţii şi prezentări de popularizare a acestor invenţii, tratate de presa vremii cu mare seriozitate. Până la sfârşitul anilor 1880, rata progresului tehnologic s-a accelerat substanţial, cele mai importante invenţii avându-şi originea în Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa.

Sursa: “Culoarea redescoperită a <<Voiajului în lună>>”, 2011, fotografii din internet

(va urma)

Pentru restul episoadelor, click aici.