Prima postare îi este dedicată lui Maurice Schérer (cunoscut mai ales ca Eric Rohmer) (1920-2010). Profesor de literatură, romancier, editor de reviste şi critic de film, Rohmer va rămâne, probabil, celebru prin creaţiile cinematografice. Prea puţin mediatizate în spaţiul cultural românesc, ciclurile “Poveştilor morale” (Six contes moraux, 1962-72), ale “Comediilor şi proverbelor” (Comédies et proverbs, 1981-7) sau ale “Poveştilor din patru anotimpuri” (Contes des quatre saisons, 1990-8), fără a menţiona alte producţii “disparate” absolut meritorii, justifică fără tăgadă adjectivul Rohmer-esc, numitor comun al unei linii stilistice urmărite cu o constanţă remarcabilă de autor. Fineţea dialogurilor, precizia scenariilor, frumuseţea şi senzualitatea actorilor, alegerea admirabilă a decorurilor... A fost comparat (sensul acestei comparaţii poate fi, bineînţeles, inversat) cu Woody Allen, elementele referenţiale fiind legate de regularitatea cu care a creat, atenţia îndreptată spre descoperirea de noi talente, sensul umorului şi ironiei, referinţele literare asumate (cu precădere Pascal în cazul lui Rohmer). S-a numărat printre figurile emblematice ale Noului Val al cinematografiei franceze (anii 1950, 1960), alături de nume precum Godard, Truffaut, Chabrol sau Rivette, sub influenţa marelui André Bazin (pe care Rohmer îl considera “profesor şi prieten”), exponent al realismului cinematografic.
