Despre Eric Rohmer

Prima postare îi este dedicată lui Maurice Schérer (cunoscut mai ales ca Eric Rohmer) (1920-2010). Profesor de literatură, romancier, editor de reviste şi critic de film, Rohmer va rămâne, probabil, celebru prin creaţiile cinematografice. Prea puţin mediatizate în spaţiul cultural românesc, ciclurile “Poveştilor morale” (Six contes moraux, 1962-72), ale “Comediilor şi proverbelor” (Comédies et proverbs, 1981-7) sau ale “Poveştilor din patru anotimpuri” (Contes des quatre saisons, 1990-8), fără a menţiona alte producţii “disparate” absolut meritorii, justifică fără tăgadă adjectivul Rohmer-esc, numitor comun al unei linii stilistice urmărite cu o constanţă remarcabilă de autor. Fineţea dialogurilor, precizia scenariilor, frumuseţea şi senzualitatea actorilor, alegerea admirabilă a decorurilor... A fost comparat (sensul acestei comparaţii poate fi, bineînţeles, inversat) cu Woody Allen, elementele referenţiale fiind legate de regularitatea cu care a creat, atenţia îndreptată spre descoperirea de noi talente, sensul umorului şi ironiei, referinţele literare asumate (cu precădere Pascal în cazul lui Rohmer). S-a numărat printre figurile emblematice ale Noului Val al cinematografiei franceze (anii 1950, 1960), alături de nume precum Godard, Truffaut, Chabrol sau Rivette, sub influenţa marelui André Bazin (pe care Rohmer îl considera “profesor şi prieten”), exponent al realismului cinematografic.


Contribuţia majoră în cinematografie a lui Rohmer a fost recunoscută în anul 2001, fiind recompensat la Festivalul de Film de la Veneţia cu Distincţia pentru întreaga carieră. Opţiunea lui Rohmer în favoarea turnării de pelicule “tematice”, o selecţie a celor mai importante astfel de serii fiind deja menţionată mai sus, este considerată de unii critici drept un resort motivaţional cu greutate în creaţia de mai târziu a unor cineaşti precum Kieslowski (trilogia “Trei culori”). De fapt, acesta din urmă chiar a mărturisit că s-a simţit atras profund de filmele lui Rohmer, deşi până spre sfârşitul anilor 1980 nu era încă pe deplin conştient de faptul că cineastul francez realizase deja două astfel de serii.


Deşi stilul cinematic al lui Rohmer a suferit modificări de-a lungul anilor, este totuşi posibilă identificarea unor caracteristici definitorii. Majoritatea filmelor se petrec în mici orăşele din Franţa (de exemplu, Le Mans, Nevers), în zone periferice ale marilor oraşe sau în staţiuni de odihnă şi accentuează în mod frecvent călătoria cu trenul sau cu maşina (acestea fiind de cele mai multe ori conduse de personaje feminine). Contextul social în care Rohmer îşi plasează personajele este de cele mai multe ori unul esenţialmente micro, autorul fiind interesat să creioneze relaţiile intime dintre parteneri, convieţuirea în cadrul unei familii sau relaţiile între prieteni, în timp ce instituţiile sau structurile sociale abstracte sunt păstrate în mod deliberat în penumbră. În termeni cinematografici, Rohmer practică un “cinematograf al observaţiei atente”, cu sporadice focalizări asupra personajelor, fiind menţinută în mod deliberat o anumită distanţă între privitor şi cel observat. Cu toate acestea, în calitate de spectatori, suntem permanent încurajaţi să ne implicăm în acţiune, deoarece focalizarea profundă a materialului filmat, precum şi durata deloc de neglijat a fiecărei scene, crează spaţiul şi timpul necesare pentru a ne stimula să ne formăm o opinie tocmai în legătură cu ceea ce urmează a fi observat. Aşa cum îi plăcea lui Rohmer să spună: “Filmul…ne învaţă să descoperim”.


Iată şi un citat din Keith Tester: "deşi Rohmer a devenit vizibil lumii filmului în contextul afirmării Noului Val francez, cred că mai potrivit ar fi să spunem că autorul a acompaniat demersul estetic al noii şcoli cinematografice şi nu neapărat că s-a integrat organic în aceasta, deşi între 1958 şi 1963 a publicat consistent în Cahiers du cinema, revista a mişcării. Însuşi Rohmer, ori de câte ori a avut ocazia, a preferat să sublinieze deosebirile şi nu să întărească asemănările între creaţiile sale şi cele ale exponenţilor Noului Val. Într-adevăr, orice comparaţie între filmele sale şi, de exemplu, cele ale lui Godard sau Truffaut este revelatoare în a confirma aserţiunea anterioară".


Interesante sunt şi alte idei menţionate de Tester în cartea dedicată lui Rohmer, de această dată nu legate direct de creaţia autorului, cât de viaţa privată a acestuia. Una din acestea priveşte data naşterii regizorului, pentru care sunt oferite variante dintre cele mai contradictorii (de ex., 4 aprilie 1920, 21 martie 1920, 1 decembrie 1920 sau 4 aprilie 1923). Se pare că în cele din urmă Rohmer ar fi "preferat" ziua de 4 aprilie 1923, deşi explicaţiile oferite au avut întotodeauna o doză de iraţional (într-un interviu a sugerat să fie menţionată această dată, exclusiv pentru a fi garantată consistenţa cu menţiunile incluse în alte biografii ale sale). Lista curiozităţilor de acest fel pare să fie substanţială în cazul lui Rohmer şi vom mai menţina aici reticenţa regizorului de a semna petiţii sau alte manifeste, apetenţa minimală de a face parte din caste, de orice fel ar fi acestea, refuzul de a conduce un automobil etc.




Bibliografie: Keith Tester, Eric Rohmer – Film as theology, Palgrave Macmillan, 2008.


N.B. Prestigioasa revistă Cahiers du cinema a dedicat un număr special regizorului Eric Rohmer, în februarie 2010 (nr. 653).


Filmografie selectivă Eric Rohmer


Six Contes moraux (Poveştile morale):

• 1963 #1 La Boulangère de Monceau
• 1963 #2 La Carrière de Suzanne
• 1967 #4 La Collectionneuse
• 1969 #3 Ma nuit chez Maud
• 1970 #5 Le Genou de Claire
• 1972 #6 L'Amour l'après-midi

Comédies et Proverbes (Comedii şi proverbe):

• 1981 La Femme de l'aviateur
• 1982 Le Beau mariage
• 1983 Pauline à la plage
• 1984 Les Nuits de la pleine lune
• 1986 Le Rayon vert
• 1987 L'Ami de mon amie

Contes des quatre saisons (Poveşti din cele patru anotimpuri):

• 1990 Conte de printemps
• 1992 Conte d'hiver
• 1996 Conte d'été
• 1998 Conte d'automne

Filme independente:

• 1959 Le Signe du lion
• 1976 La Marquise d'O...
• 1978 Perceval le Gallois
• 1980 Catherine de Heilbronn
• 1987 Le trio en si bémol
• 1987 Quatre Aventures de Reinette et Mirabelle
• 1993 L'Arbre, le maire et la médiathèque
• 1995 Les Rendez-vous de Paris
• 2000 L'Anglaise et le duc
• 2004 Triple Agent
• 2007 Les Amours d'Astrée et de Céladon