"Wall Street" (Oliver Stone), 1987

"Fiecare vis are un preţ”. Asta scrie pe afişul filmului...Aşa o fi, să le dăm crezare producătorilor. Chestia e că în filmul ăsta preţul are întotdeauna de la 5 zeroruri în sus. Un artificiu interesant, pe care Stone l-a folosit, probabil, pentru a trasa cu o tuşă mai groasă drama protagoniştilor şi pentru a ne face pe noi, spectatorii, să rezonăm de partea cui trebuie. Mai precis, să empatizăm cu povestea lui Bud Fox, un “would be broker” şi cu cea a tatălui său, un devotat, dacă nu chiar “fanatic”, angajat (de peste 20 de ani) al unei uzine de avioane. Şi ni se cere să facem asta deşi în prima jumătate, dacă nu chiar mai bine, a filmului, cei doi se aşează pe poziţii divergente, chiar conflictuale. 

Aşadar, pe de-o parte, îi avem pe “susţinătorii” concepţiei “greed is good”, la mare modă în America anului în care a fost făcut filmul (1987), pentru care Bud Fox şi Gekko sunt exponenţi cardinali; pe de altă parte, “grupul” tradiţionalist, portretizat de bătrânul Carl Fox, cerebral şi cu un set mai “sănătos” de principii. De fapt, un stângist, al cărui discurs eu l-am asociat celor din manualele marxiste de economie: la un moment dat, îl povăţuieşte pe Bud s-o ia de la capăt şi să-şi aleagă o meserie în care să creeze ceva palpabil (renunţând, fireşte, la tranzacţiile “fictive” cu acţiuni, obligaţiuni şi...informaţii). Cel puţin mie, chestia asta mi-a amintit de teoria marxistă a claselor “productive” şi “neproductive” (ştiţi, probabil, că înainte de '89, unele “meserii”, să zicem alea de scriitor sau profesor, erau considerate “neproductive”, pentru simplul motiv că... nu creau ceva concret, tangibil – de ex., un fular, o sanie etc.). Un amestec interesant între cele două extreme (capitalist-“socialist”) este mai degrabă Lou Mannheim, patronul lui Bud Fox, deşi este îmi vine dificil să îmi imaginez cum de un asemenea exemplar este capabil să supravieţuiască în “bazinul” în care înoată alături de nişte foarte “reuşite” exemplare de rechini. În rest, tot respectul pentru acest personaj, din păcate utopic.

Charlie şi Martin Sheen

Dacă mă gândesc bine, distincţia de mai sus, “capitalist vs.  tradiţionalist/socialist” nici nu funcţionează uniform pe toată durata filmului, pentru că din când în când nuanţele tind să se amestece, devin difuze, într-un mixaj care este, însă, foarte puţin plauzibil...Găsesc, de exempu, dificil de înţeles motivul pentru care Gekko, tipul capitalistului “feroce”, apelează la o retorică ieftină, patetică, dar şi...complet stângistă (!), atunci când încearcă să îl convingă pe Bud de “virtuţile” sistemului al cărui exponent este. Ei bine, ce caută în acest discurs o întreagă teorie despre clasele sociale din America şi, mai ales, despre oprimarea celor săraci nu doar cu duhul, ci şi în portofel? Un alt exemplu, ce imbold îl face pe acelaşi Gekko să îi critice pe membrii consiliului de administraţie ai Teldar Co., acuzându-i de indolenţă şi de preocupare excesivă pentru propriile buzunare? Am îndoieli cu privire la cât de “plauzibil” este acest Gekko.

Bud Fox (Charlie Sheen) şi Gekko (Michael Douglas)

În rest, nu am avut impresia că tranzacţiile la bursă ţin de “esenţa” filmului şi că, în absenţa acestui pretext, conflictul dramatic ar fi fost mult mai puţin plauzibil...Dimpotrivă, mi s-a părut că atâta vreme cât banul era prezent şi circula, sistemul mergea ca uns, tranzacţiile se înmulţeau brusc, pe scurt, toată lumea era fericită. Dacă banul lipsea, aproape că şi uitai că eşti într-o firmă de brokeraj şi că oamenii ăia chiar se ocupă cu aşa ceva...Mă întreb de ce nu ar fi putut "Wall Street" să se numească, de exemplu, "Premier League" şi să trateze problema unui patron de mare club (să zicem Manchester United=Gekko), a unui tânăr şi talentat jucător de fotbal (=Bud Fox), a tatălui acestuia (care ar fi putut să fie, de exemplu, proprietarul unui teren de fotbal situat la periferia oraşului=Carl Fox) şi a patronului unei echipe adverse (Everton, să spunem...=Lou Mannheim) de la care Bud doreşte să se transfere la Manchester United...În acest setup imaginar, scopul lui Gekko ar fi putut fi achiziţionarea terenului de fotbal al lui Carl, dar nu pentru a-l moderniza şi a-l folosi, să zicem, pentru antrenamente sau competiţii oficiale, ci pentru a-l dărâma şi a ridica în locul lui un “splendid” cartier rezidenţial de vile. Vi se pare o variantă neplauzibilă?

Oliver Stone

Pe ansamblu, un film “entertaining”, dar pentru care ai nevoie de o motivaţie serioasă pentru a învinge tentaţia de a părăsi fotoliul de spectator în intervalul de 2 ore şi 5 minute ale filmului.