Filmul pe scena / 1 - Răzvan Rădulescu

Ieri seară (2 decembrie) hoinăream, în drumul atât de bătătorit de la serviciu către casă, prin apropierea teatrului Odeon. La un moment dat, o picătură de apă s-a desprins de pe streaşina teatrului şi mi-a căzut pe cap. Am ridicat privirea şi, ca printr-o minune, mă aflam în faţa unui afiş încrustat în geamul sălii studio a teatrului, pe care scria simplu: “Filmul pe scenă / 1”. Mi-am adus imediat aminte de promo-urile din revistele digitale care anunţau debutul unui program găzduit de Teatrul Odeon şi coordonat de Andreea Vălean, adică exact cel de mai sus, “Filmul pe scenă”. Dacă tot ajunsesem, printr-o coincidenţă fericită, la locul faptei, am decis să intru. În foaierul teatrului, două fly-ere tipărite de organizatori ne informează, cu oareşce zgârcenie, că în seara cu pricina, gazda noastră va fi Răzvan Rădulescu, un personaj cuibărit confortabil în conştiinţa cinefilului de aiurea, atent cât de cât la cinematografia românească din ultimii ani.

După o aşteptare dureroasă (orele înaintate, deh...) de aproape 30’, suntem lăsaţi să intrăm în sală şi spectacolul este gata să înceapă... Răzvan ne explică ce se va întâmpla, făcându-ne într-o clipită cunoştinţă şi cu ceilalţi membrii ai echipei. Aşadar, în faţa noastră, pe scenă (la propriu), aşezate în jurul unei mese ticsite de băutură şi mâncare, se aflau şase personaje, mai exact trei cupluri: Oana Rusu şi Virgil Aioanei (cuplul 1 – Anca şi Stelian), Alina Berzunţeanu şi Andrei Fântână (cuplul 2 – Liliana şi Mircea), Irina Drăgănescu şi Andrei Necula (cuplul 3 – Beatrice şi Cătălin). Ulterior, am făcut cunoştinţă şi cu Diana Croitoru (fiica cuplului 1 - Zenaida) şi Andrei Huţuleac (prietenul personajului interpretat de Diana - Alex).

Răzvan Rădulescu

Înainte de a purcede la lucrul efectiv şi de a pătrunde în culisele tentante şi misterioase (cel puţin pentru mine) ale producţiei de film, Răzvan ne-a spus două-trei vorbe despre cel mai recent scenariu la care lucrează (Liliana caută armonia), din care a fost extrasă, de fapt, şi scena la care urma să se lucreze şi pe care urma să o vedem. Intenţia exprimată ferm de Răzvan a fost de a realiza în viitorul apropiat un lung metraj pornind de la acest scenariu. Pe scurt, Liliana este diagnosticată cu o boală aflată în fază terminală iar Răzvan îi studiază comportamentul în împrejurări dintre cele mai diverse, spaţiale şi temporale...De exemplu, scena pe care urma să o vedem se petrece după doi ani de la aflarea diagnosticului tulburător iar pretextul este unul absolut banal – sărbătorirea de către un grup de prieteni a ajunului Crăciunului.

Alina Berzunţeanu

După ce am intrat în atmosferă şi ştiam deja în linii generale la ce să ne aşteptăm, echipa formată din Răzvan (scenarist şi regizor), Adrian Bulboacă  (operatorul de imagine) şi Dana Bunescu (sunetist/monteur) au purces la lucru, fiind "culese" cinci perspective distincte ale scenei: una frontală (cu camera aşezată în poziţie fixă), câte una din dreapta, respectiv stânga (cu camera amplasată pe trepied) şi două cu camera “în mână” (în proximitatea actorilor). Bineînţeles, scena a fost reluată tot de atâtea ori, fluxul vivace, pentru care Răzvan este atât de apreciat, al dialogului dintre personaje, cucerind treptat publicul din sală. Filmarea a durat aproape o oră. Ceea ce mi s-a părut interesant şi aş dori să remarc a fost că la fiecare nouă dublă trasă, actorilor au avut o libertate cvasi-totală de a improviza, în limitele, fireşte, ale setup-ului general. De altfel, când s-a ajuns la montaj, ne-am dat seama (mai ales cei mai puţin familiarizaţi cu aspectele tehnice ale realizării unui film) că dublele sunt utile pentru a-i oferi regizorului o paletă mai largă de opţiuni “estetice”, inclusiv pentru a remedia unele inconsistenţe - nedetectate iniţial ori dificil de corectat în timp real - din jocul actorilor. De aceea, am înţeles faptul că este perfect acceptabil ca fiecare dublă să vină cu o perspectivă nouă, însă strict până la limita dincolo de care excesul de improvizaţie ar conduce, în mod inevitabil, la alterarea mesajului fundamental intenţionat a fi transmis de regizor.

Dana Bunescu

După o pauză de 15’, Răzvan şi Dana au trecut la atelierul de montaj, fiindu-ne prezentate într-o manieră relativ minimalistă (datorită, din nou, constrângerii de timp) principiile de bază ale editării unui film, incluzând aici, pe lângă îmbinarea deja menţionată a diverselor planuri scenice şi “lipirea” unui fundal sonor (în cazul nostru, au fost adăugate un zgomot de fond provenind de la un televizor pornit, precum şi “ambientul sonor al străzii”, care pătrunde în apartament în momentul în care unul din personaje deschide geamul pentru a fuma o ţigară). În cele din urmă, scurt metrajului i s-a croit un generic de final haios, care a încheiat seara într-o notă de relaxare şi bună dispoziţie.

Deşi până la sfârşitul seminarului în sală rămăsese numai o mână de oameni, ceilalţi fiind, interesaţi, probabil datorită orei înaintate, să nu rămână fără alternative la transportul în comun, am apreciat efortul depus de întreaga echipă şi m-am bucurat că în sfârşit cineva s-a gândit la noi, cei care nu avem ocazia, poate nici măcar o dată în viaţă, să ajungem pe un platou de filmare. Un sincer bravo tuturor!

Câte ceva despre protagonişti:

Răzvan Rădulescu a studiat literatura, la Facultatea de litere, şi regia de operă, la Academia de Muzică din Bucureşti. A scris două romane şi a lucrat ca art director pentru o serie de reviste. În 1999 a început să scrie scenarii pentru filme, ca premiatele “Marfa şi banii” (regia: Cristi Puiu), “Niki şi Flo” (regia: Lucian Pintilie), “Hârtia va fi albastră” (regia: Radu Muntean) şi “Moartea domnului Lăzărescu” (regia: Cristi Puiu). A fost, de asemenea, consultant de scenariu pentru filmul lui Cristian Mungiu “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi coscenarist la filmul “Marţi, după Crăciun” (regia: Radu Muntean). În 2009, Răzvan Rădulescu a coregizat filmul “Felicia, înainte de toate”, împreună cu Melissa de Raaf.

Dana Bunescu a absolvit Academia de Teatru şi Film “I. L. Caragiale” Bucureşti, secţia multimedia-montaj, sunet şi grafică computerizată, precum şi Facultatea de Fizică, specializare Optotehnică şi Tehnologii LASER, Universitatea Bucureşti. A participat, în calitate de monteur/sunetist la realizarea unor prelicule precum “California dreamin’” (regia: Cătălin Nemescu, 2006), “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), “O scurtă poveste” (regia: Radu Igaszag, 2007), “Cealaltă Irina” (regia: Andrei Gruzsniczki, 2008), "Felicia, înainte de toate" (regia: Răzvan Rădulescu, 2008).

Andreea Vălean este regizor de teatru, dramaturg, scenarist, producător de film şi membru fondator dramAcum. A scris piese de teatru care au fost jucate în România şi în străinătate. Astfel, piesa “Eu când vreau să fluier, fluier” a fost tradusă în limbile engleză, germană, poloneză, maghiară şi suedeză, iar textul “Unde se duce fumul” a fost jucat la teatrul Royal Court din Londra.
Andreea Vălean a scris scenariile filmelor "17 minute întârziere" (scurtmetraj în regia lui Cătălin Mitulescu, 2001), "Gerone" ( scurtmetraj în regia lui Cătălin Mitulescu, 2002), "Trafic" (scurtmetraj în regia lui Cătălin Mitulescu, film distins cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes, 2004, "Ryna" (a făcut adaptarea scenariului şi dialogurile, 2004), "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (în regia lui Cătălin Mitulescu, film inclus în selecţia oficială la Cannes în 2006). Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", în regia lui Florin Şerban, bazat pe textul piesei de teatru scris de aceasta, a fost distins cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin 2010.