"Saboteur" (Alfred Hitchcock), 1942

Scena de incredibilă virtuozitate tehnică din finalul filmului este punctul de inflexiune care face ca thriller-ul oarecum “blazat” pe care îl urmărisem până atunci să se emancipeze subit. Per ansamblu, un film meritoriu, de tip mozaic, care are de toate şi tocmai din acest motiv, sunt sigur că nu va lăsa pe nimeni indiferent. Cunoscătorii vor remarca cu siguranţă influențele expresionismului german în scena incendiului din prima parte şi vor putea admira bravada tehnică din final. Chiar şi după aproape 70 de ani de la lansare, secvenţele din torţa Statuii Libertăţii rămân de referinţă, nu doar pentru că se suprapun unui crescendo dramatic ce atinge apogeul în acest punct al naraţiunii, ci datorită execuţiei tehnice desăvârşite, pentru care stau mărturie unghiurile de filmare neconvenţionale utilizate de Hitchcock.

Robert Cummings (Barry Kane) și Priscilla Lane (Pat Martin)

Cei care doresc să evadeze pur şi simplu din realitate, se vor putea bucura, la rândul lor, de reţeta unui thriller în cea mai bună tradiţie hitchcock-iană. Chiar dacă structura narativă este liniară, cu un deznodământ uşor de anticipat încă din primele minute de vizionare, ceea ce face cu adevărat deliciul spectatorilor sunt desele şi neaşteptatele răsturnări de situaţie. De fapt, toate ingredientele sunt dozate astfel încât binele să răzbească în final cu şi mai mare intensitate. Suprapunerea, aproape forţată, a genericului de final peste scenele de apogeu al tensiunii din vârful statuii, nu face altceva decât să confirme reuşita aparte a acestei secvenţe, pe care Hitchcock a considerat-o, probabil, atât de bună, încât a decis să nu le ofere spectatorilor niciun respiro înainte de părăsirea sălii de cinema. Şi asta, după un maraton epuizant psihic de aproape două ore...

Priscilla Lane și Norman Lloyd (Frank Fry)

Revenind la subiectul filmului, Barry Kane (Robert Cummings) lucrează într-o fabrică de avioane. Atunci când este acuzat, pe nedrept, de explozia şi incendiul din fabrică, este obligat să părăsească Los Angeles-ul, în încercarea disperată de a-şi dovedi, prin orice mijloace, nevinovăţia. În periplul său, o va întâlni pe Pat Martin (Priscilla Lane), o tânără domnişoară care se arată la început suspicioasă vizavi de intențiile sale. Ulterior, însă, pe fondul (firește...a) poveştii de iubire care se înfiripă între ei, Pat devine unul din cei mai "valoroși" aliaţi în tentativa de a devoala adevăraţii vinovaţi. Climax-ul narativ la care recurge Hitchcock va atinge cote maxime în momentul confruntării finale dintre Pat şi adevăratul sabotor (Fry), scenă ce se petrece, unde altundeva decât...în vârful Statuii Libertăţii.

“Saboteur” este primul thriller “american” al lui Hitchcock, în principal datorită actorilor şi locaţiilor, 100% americane, precum şi unui scenariu tipic, așijderea, filmelor de peste ocean. Succesul de mai mică amploare al filmului, cel puţin în rândul criticii de specialitate, poate fi explicat, pe de-o parte, prin asemănările frapante cu mult mai celebrul “39 de trepte” iar pe de altă parte, prin slăbiciunile de care a fost acuzată distribuţia. Deşi includea cîţiva actori consacraţi, a fost considerată a nu poseda carisma şi anvergura necesare pentru a propulsa pelicula în categoria marilor hit-uri (aşa cum o va face, mai târziu Cary Grant pentru marele succes al lui Hitchcock, “North by Northwest”).

Robert Cummings și Norman Lloyd. Scena statuii

Dincolo de toate neajunsurile, “Saboteur” rămâne o creaţie de referinţă în panoplia genului thriller, capabil să livreze câte ceva fiecărui spectator, indiferent de exigenţele mai mari sau mai mici cu care fiecare din aceştia pășesc pragul sălii de cinema.

Alfred Hitchcock, Patricia Hitchcock (fiica) și Robert Cummings

Statuia Libertății

Pentru amatorii de excentricităţi sau cei curioşi să afle mai multe detalii insolite despre realizările tehnice de excepţie din film...un pic de trivia.

Scenariul filmului a fost iniţial “comandat” de David O. Selznick şi antamat de Joan Harrison, Peter Viertel şi Dorothy Parker. În paralel cu acest proiect, Joan Harrison a demarat însă lucrul ca producător la “Phantom lady” şi, în cele din urmă, a părăsit proiectul...A fost apoi rândul lui Dorothy să se retragă, astfel încât întregul edificiu se sprijinea acum doar pe umerii lui Viertel, ameninţat, la rândul său, cu recrutarea în armată (să nu uităm că etapa de pre producţie a început în 1941, în plin război mondial...). Se pare că în ziua în care japonezii au atacat Pearl Harbor, Hitchcock trebăluia prin studio, finisând împreună cu directorul artistic nişte planşe ale scenariului de continuitate, ceea ce spune destul de multe despre ambiţia şi pasiunea pe care le punea în ceea ce făcea...În fine, trecând peste acest aspect mai hilar, se pare că Selznick nu a considerat scenariul – care se apropia, de-acum, de finalizare – promiţător şi a încercat să găsească soluţii de a-l pasa mai departe, cu destul de puţin succes într-o primă fază...Ulterior, însă, a avut noroc, acesta fiind achiziţionat de Jack Skirball şi Frank Lloyd. Cei doi erau proprietarii casei de producţie Frank Lloyd Productions, producătorul, în cele din urmă, al filmului. Este, de altfel, primul film al lui Hitchcock la Universal Pictures.

Apoi, găsim în film câteva secvenţe tehnic inovatoare, din care cred că se pot învăţa destule chiar şi astăzi. Aş menţiona două...Prima. Urmăriţi de răufăcători, Pat şi Barry se găsesc abandonaţi la un moment dat în deşert. Salvarea lor vine din partea unei caravane de circusanţi. Ei bine, atunci când poliţia opreşte caravana pentru a-i căuta pe cei doi, camioanele trupei de circ din prim planul imediat sunt reale, în jurul acestora mişunând actori normali. Începând de la al treilea sau al patrulea camion, în continuare, către fundal, Hitchcock a apelat la nişte decupaje, care au numai aparența unor maşini adevărate, reale. Pentru a crea impresia că acestea ocupă şoseaua până undeva aproape de orizontul vizibil, Hitchcock a fost nevoit să distribuie pitici, creând iluzia că şirul de maşini se continuă mult în depărtare şi, deci şi oamenii sunt din ce în ce mai mici...Se pare că efectul i-a ieşit admirabil şi, într-adevăr, dacă nu priveşti cu atenţie, nu ai nicio şansă să sesizezi artificiul utilizat!

A doua. Scena Statuii Libertăţii. După cum bănuiţi, capul şi mâna cu torţa ale statuii au fost reconstruite la scară 1:1. În urma confruntării din torță între Barry şi Fry, sabotorul alunecă şi cade...Dar nu "de tot", reuşind să se agaţe de unul din degetele statuii. Inevitabilul se produce, însă, câteva secunde mai târziu. Scena prăbuşirii este teribil de realistă şi a născut o sumedenie de curiozităţi legate de procedeul tehnic folosit. Și de data aceasta, ideea lui Hitchcock a fost genială. Se pare că Fry, pe care noi îl vedem că s-ar prăbuși din vârful statuii, a stat tot timpul în acelaşi loc, aşezat frumuşel pe un scăunel, obligat fiind să dea din mâini, pentru a simula căderea în gol. Însă cam atât. Cum a fost posibil? Cred că aţi bănuit deja. În momentul aşa-zisei desprinderi de statuie, camera care iniţial îl filma şi care era în close-up pe chipul lui, s-a ridicat brusc, creând impresia că Fry ar fi fost cel care se prăbuşeşte. Interesant, nu? S-ar putea ca astăzi toate aceste lucruri să ni se pară banale, dar poate ar fi bine să ne gândim încă o dată...şi încă o dată...şi...