Despre un alt tip de film mut

După doodle-ul din 2003 (a se vedea mai jos), Google (acest <Big Brother> al informațiilor on-line) nu a mai produs nimic strident pentru a ne atenționa asupra aniversării a mai mult decât centenarului de la nașterea lui Albert Einstein (14 martie, anul de grație 1879). Chiar și așa, "Cinema, pas cu pas" nu a ignorat câtuși de puțin evenimentul de joia trecută. Temele, însă, ni le facem abia azi, trăgând nădejde că surpriza pe care am pregătit-o să justifice întârzierea de câteva zile. O lipsă de precizie pe care suntem obligați să ne-o asumăm, dar despre care credem, în același timp, că este în bun acord cu teoria relativității a neamțului. Până la urmă, toate unitățile de măsură sunt relative, nu-i așa?

Abel Gance, regizorul (episodul 4)

Cu un an mai târziu în “Acuz” (J'accuse), pledoarie fierbinte, dar amestecată cu motive melodramatice, stilul lui Gance se relevă în toană plenitudinea sa excesiv şi grandilocvent, dar înzestrat cu un lirism şi cu o forţă de evocare cu totul nouă. Dar de-abia în “Roata” (La roue), realizat între anii 1920 şi 1923, se afirmă definitiv geniul său cinematografic.


“Roata” rămâne alături de “Napoleon” opera capitală a lui Abel Gance, operă în care cele mai reuşite episoade merită să supra­vieţuiască tuturor treptelor de evoluţie ale cinematografului, pentru că în ele se află însăşi esenţa creaţiei lui. “Roata” figurează în programele cinematecilor. Cu toate acestea este aproape cu neputinţă să judeci o lucrare după aceste fragmente oferite curio­zităţii tineretului şi proiectate adeseori într-o cadenţă, care de­naturează ritmul iniţial.

"Roata".

Abel Gance, regizorul (episodul 3)

Abel Gance

Gance face astfel legătura între trecut şi viitor. Opera sa îşi are rădăcinile chiar la începuturile cinematografului. 1911: apa­ratul fraţilor Lumière avea cincisprezece ani! De-abia se depă­şise stadiul “tablourilor vivante”, când Gance îşi consolida pe acest mecanism aspiraţiile literare ale tinereţii sale. Debutul ca­rierei lui poate servi drept exemplu celor care ar dori să explice formarea primei şcoli a cinematografului francez - şcoală care s-a afirmat în această artă nouă, venind pe căile literaturii şi ale teatrului.

Abel Gance, regizorul (episodul 2)

Înainte de a continua serialul nostru despre Abel Gance, cred că e cazul să contextualizăm puţin activitatea regizorului francez. Întrebări de genul: “din ce curent artistic provine?”, “ce colegi de generaţie şi de viziune artistică a avut?” şi, de ce nu, “care era conjunctura istorică în care s-a manifestat?”, se cuvin a fi soluţionate cât mai curând posibil, pentru a nu crea neînţelegeri sau confuzii în fluxul expunerilor viitoare.

Abel Gance

Parţial, unei părţi a întrebărilor de mai sus le-am oferit deja răspunsuri, prin ricoşeu, în primul episod al serialului. Menţionând atunci în treacăt numele lui Jean Epstein, am atras atenţia asupra ralierii acestuia la curentul “impresionist”. Un curent important din Franţa, creat parţial şi din reclamarea unei riposte la expansiunea deşănţată în Europa a industriei de film marca <Hollywood>. Nume precum Abel Gance, Germaine Dulac, Marcel L’Herbier sau Jean Epstein au încercat să ridice un zid imaginar între public şi producţiile americane, “proiectând” pe partea cealaltă a zidului filme de factură impresionistă, care, treptat, au reuşit, măcar parţial, să se impună.

Abel Gance, regizorul (episodul 1)

Inaugurez, cu mai puțin de două săptămâni rămase până la premiera în variantă integrală a capodoperei sale, "Napoleon" (1927), un serial despre Abel Gance. Va fi un serial ceva mai sprințar, în care volumul de text per episod va fi mult mai comprimat, o pastilă de repaos și exotism pe care sper să vi-o administrați seară de seară, pe parcursul următoarelor zile. Eu, unul, sigur voi fi aici de fiecare dată.

Ca să fiu sincer până la capăt, nu voi face altceva decât să procedez la o mediere peste timp a opiniilor despre Gance puse în "verb" de Pierre Leprohon. Chiar și așa, dată fiind puținătatea materialelor în circulație (în limba română) pe acest subiect, consider exercițiul util. Un lucru este cert: nu veți avea nimic de pierdut. Să trecem repede la treabă!

Abel Gance (1889-1981)

"Napoleon" (Abel Gance, 1927), ghid selectiv al spectatorului

Pornind de la premisa că puțini compatrioți se vor număra printre cei 3000 de spectatori care vor asista la premiera filmului (în Oakland, la Paramount Theater, pe 24, 25, 31.03 și 1.04), m-am gândit să postez câteva materiale care să vă introducă în atmosfera evenimentului. După cum am mai spus-o și cu altă ocazie, varianta integral restaurată a peliculei care urmează a fi prezentată îi aparține lui Kevin Brownlow, în timp ce coloana sonoră este semnată de Carl Davis. Așadar, să începem.

Premieră mondială - proiecția în variantă integrală a filmului "Napoleon" (Abel Gance, 1927)

Cineva spunea la un moment dat, inspirat: "după 24 martie, lumea se va împărți încă o dată în două: cei care au văzut și cei care nu au văzut varianta restaurată a filmului <Napoleon>". De ce? E simplu: vor fi doar patru proiecții (24.03, 25.03, 31.03 și 01.04), după care cine știe cât timp va mai trece până vom auzi din nou de peliculă. De fapt, cam asta s-a întâmplat și după precedenta proiecție, din 1981, care a avut loc tot în Statele Unite: au trebuit să treacă mai bine de 30 de ani ca să avem din nou șansa să vorbim despre film. De data aceasta, Kevin Brownlow, cel care s-a ocupat de restaurarea filmului pentru a o aduce cât mai aproape de varianta regizorală inițială a lui Abel Gance, ne promite și un adevărat regal, din care nu vor lipsi surprizele, cum ar fi, de pildă, proiecția în triptic, despre care am mai vorbit pe blog și cu altă ocazie.

Astăzi aș vrea să vorbim puțin despre afișele de promovare ale filmului, așa cum s-au succedat ele de-a lungul timpului. Voi lăsa imaginile să vorbească de la sine, reducând la minim intervențiile scrise.