În 1894, Edison a construit primul studio acoperit din lume: Black Maria. Filmările erau realizate doar în interior, însă sistemul de şine pentru transportul aparaturii permitea realizarea filmărilor pe tot parcursul zilei, ceea ce implica utilizarea la potenţial maxim a luminii naturale. În 1897, la rândul lui, Méliès îşi amenajează un atelier chiar în grădina de zarzavaturi a proprietăţii de la Montreuil-sous-Bois. Aici, Méliès construieşte o clădire solidă şi ingenioasă, în care putea filma la orice oră, fără să depindă de condiţiile meteo. Deşi atelierul fusese construit mai târziu decât Black Maria, tehnic, era mai sofisticat decât “hambarul” lui Edison. Primul studio va apărea mai târziu, prin 1901-1902, construit de Pathé, urmat, în 1905, de cel al companiei Gaumont.
 |
| George Méliès (fotografie preluată de la Cinémathèque Française) |
Aşa cum am văzut şi în episoadele anterioare, Méliès stăpânea deja câteva numere de iluzionism, aşa că primul pas a fost unul dintre cele mai fireşti: să transpună o parte a acestora pe peliculă. Interesul i-a fost captat, la început, de aşa numita tehnică a “colajului” – posibilitatea de a uni două porţiuni de film, fiecare din acestea conţinând imagini diferite (după prima filmare, camera este oprită şi este repornită ulterior, după introducerea în cadru a celorlalte elemente necesare realizării numărului de magie). Această tehnică dădea posibilitatea realizării trucurilor de apariţie-dispariţie ori apariţie-transformare, fie că era folosită în cazul actorilor ori a unor simple obiecte. Unul din cele mai bune exemple sunt Seleniţii (a se vedea “O călătorie la lună”), personaje fantastice care pot fi “făcute să dispară” la simpla atingere a acestora cu vârful unei umbrele. Acestor iluzii optice, Méliès le-a adăugat alte efecte, cum ar fi, de pildă, expunerile multiple. Tehnica presupunea derularea înapoi a filmului şi realizarea unei noi expuneri – preţ de o secundă – a acestuia, folosind, de regulă, un fundal negru. Nu în puţine rânduri, Méliès a folosit şi până la 6 expuneri pentru a obţine efectul dorit. Un exemplu este “Le mélomane” (1903), în care un muzician foloseşte firele de telegraf pe post de instrument muzical şi apoi îşi prinde capul între ele, pentru a crea note muzicale.
 |
| Studioul "Black Maria" al lui Edison - vedere la exterior |
 |
| Studioul "Black Maria" al lui Edison - vedere la interior |
 |
| Studioul lui Méliès - vedere la interior |
De la ilustraţii la iluzii
Méliès a produs filme începând din 1896. La început au fost scurt metraje, foarte populare la public. Ulterior, va favoriza din ce în ce mai mult subiectele fanteziste, pline de “iluzii fantastice”. Asta nu l-a împiedicat, de pildă, să realizeze, în 1889, un film despre afacerea Dreyfuss, în care a portretizat scene şi personaje pornind exclusiv de la desenele apărute în presa vremii sau “Le sacre d’Edouard VII”, film comisionat, care prezenta încoronarea regelui Angliei (care nu avusese loc încă !).
Ioana d'Arc, 1899
La începutul secolului XX, proiecţiile de filme au început să beneficieze de săli special amenajate, renunţându-se treptat la locaţiile ad-hoc de până atunci, în principal târguri. Anii 1901-1904 s-au dovedit prolifici pentru Méliès, atât din punct de vedere financiar, cât şi artistic. Producţiile realizate de francez s-au diversificat: filme “uşoare”, de “entertainment” (“Ioana d’Arc”, “Regatul zânelor”), filme cu subiecte fierbinţi, de actualitate (“Erupţia muntelui Pelé”, “Încoronarea regelui Eduard al VII-lea”), adaptări ale unor opere clasice (“Aventurile lui Robinson Crusoe”, “Faust”). Un film-“ştrengăresc” precum “L’homme à la tête de caoutchouc” (“Omul cu capul de cauciuc”) este surprinzător chiar şi pentru spectatoriii de azi.
Omul cu capul de cauciuc, 1901
Decorurile folosite amintesc de lucrările lui Albert Robida sau Gustave Doré, în timp ce subiectele poveştilor sunt precursoare indiscutabile ale genului science-fiction. A realizat câteva filme pe tema călătoriei: “Voyage dans la lune” (1902), “Voyage à travers l’impossible” (1904), “Les quatre cents farces du diable” (1906), “Deux cent mille lieues sous les mers” (1907).
 |
| Albert Robida - Underwater Manoeuvres, 1890 (imagine preluată de aici) |
 |
| Albert Robida - Central Aircraft Station at Notre-Dame (imagine preluată de aici) |
 |
| Albert Robida - poză din volumul "La vie electrique", 1890 (Gutenberg Project) |
 |
| Albert Robida - ultima modă în materie de arhitectură navală - submarinul cu donjon; poză din volumul "La vie electrique", 1890 (Gutenberg Project) |
 |
| Coperta volulmului "La vie electrique", de Albert Robida |
Iată ce spunea Devin Orgeron în volumul “Road movies” (Palgrave, Macmillan, 2008), referindu-se la filmul “O călătorie la lună”:
În pofida temei fantastice, filmul lui Méliès operează cu convenţii cinematografice deja consacrate în tipologia filmului de “călătorie”. Cu toate acestea, <<O călătorie la lună>> preia premisele de bază ale genului, extinzându-le spaţial, temporal şi dramatic…Spectatorului nu i se oferă doar câteva perspective preluate prin geamul navetei. Dimpotrivă, acesta se identifică cu exploratorii din primul moment, al urcării în navetă, până la revenirea acesteia pe Pământ. Filmul are personaje şi acestea îl ghidează pe privitor prin hăţişurile unei structuri narative complexe, deşi liniară. Camera călătoreşte împreună cu spectatorii într-o locaţie inaccesibilă acestora, atât din punct de vedere spaţial, cât şi temporal. Şi, cu toate acestea, fiecare pas al călătoriei este imortalizat pe peliculă. Este o diferenţă enormă comparativ cu filmele lui Lumière, în care totul începe şi se termină în aceeaşi locaţie.
Alţii, despre filmele lui Méliès:
Primul film pe care l-am văzut a fost <<O călătorie la lună>>. Proiecţia a fost la Grand Opera House din Galveston iar pe-atunci aveam 15 ani. Habar nu aveam că filmul fusese realizat de Méliès la Paris, cu 7 sau 8 ani mai înainte. Am stat în sală, alături de alţi doi prieteni şi am discutat despre cum sunt făcute filmele cu imagini mişcătoare. Eu susţineam că la baza lor stau fotografiile în timp ce prietenii mei erau absolut convinşi că imaginile ar rezulta în urma pictării manuale, cadru cu cadru, a peliculei...
King Vidor
Sursa: “Culoarea redescoperită a <<Voiajului în lună>>”, 2011
(va urma)
Pentru restul episoadelor, click aici.
0 comentarii:
Post a Comment