Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 5

Şi filmul?

Méliès îşi dorea să facă film. Din nefericire pentru el, nu dispunea de camera fraţilor Lumière, pe care, aşa cum am văzut anterior, aceştia nu erau dispuşi să o vândă. În aceste condiţii, Méliès s-a văzut nevoit să improvizeze, pornind de la proiectorul achiziţionat de la Robert Paul.

La începutul lunii mai 1896, Méliès suspendă proiecţiile, cu scopul de a aduce îmbunătăţiri proiectorului şi a-l transforma în obiectiv de filmat. Se pare, totuşi, că teatrul Houdin nu a rămas chiar fără niciun proiector, Méliès achiziţionând un al doilea aparat, de la un anume Louis Henri Charles. Acesta din urmă patentase, la 20 aprilie 1896, Kinorama şi Cinorama, aparate folosite pentru proiectarea imaginilor în mişcare. Cu sprijinul lui Lucien Korsten (mecanic) şi Lucien Reulos (inginer, devenit ulterior principalul asociat al lui Méliès), reuşesc să pună la punct un aparat de filmat. Principiile de bază ale acestuia erau inspirate de la Teatrograf şi, respectiv, de la maşina lui Paul-Acres. Un anumit rol pare să fi jucat şi invenţia lui Louis Henri Charles. Construcţia camerei s-a realizat integral în atelierele teatrului, folosind componente mecanice dintre cele mai diverse, unele din acestea fiind anterior utilizate pentru realizarea numerelor de magie pe scena teatrului.

George Méliès, desen de Jason Stout, preluat de aici

Pe 20 noiembrie 1896, Méliès, Korsten şi Reulos obţin patentul pentru un aparat cu funcţiune dublă: cameră de filmat şi proiector. Denumirea acestuia: Kinétographe (unele detalii cu privire la denumire sunt menţionate în episodul 4). Încă o dată, Méliès ignoră aportul semnificativ al maşinii lui Robert Paul, preferând să-şi asume integral meritele noii invenţii. Într-o scrisoare adresată lui Maurice Noverre în acelaşi an, Méliès scrie, folosind persoana a treia: 

Mecanic înzestrat, expert în producerea de echipament mecanic şi automat, folosit în chiar teatrul său, Méliès a întâmpinat numeroase dificultăţi în construcţia acestuia. Fără piese de rezervă, fără lentile speciale, imposibil de găsit pe piaţă. Maşina a fost construită numai cu ce am avut la îndemână, în condiţii tehnice precare, asamblarea acesteia fiind realizată în atelierul minuscul al teatrului. Maşina astfel creată avea la bază principii total diferite de cele implementate de Lumière, însă, având în vedere scopul vizat, a fost considerată ca total satisfăcătoare.

Kinetograful lui Méliès

Iată cum descria Méliès noua cameră: 

Să revenim acum la camera inventată de Méliès. Maşinăria era un adevărat monument, extrem de grea şi foarte dificil de transportat. Mecanismul era aşezat pe o platformă de oţel, carcasa aparatului fiind confecţionată din lemn de ghindă. Partea de jos a aparatului era lată şi foarte grea; o roată ataşată de unul din picioarele tripodului adăuga câteva kilograme în plus acestuia. O curea de piele, care făcea legătura cu un scripete amplasat pe lateralul cutiei, punând, astfel, în mişcare, mecanismul aparatului. Roata de metal, având 0,5 metri în diametru se rotea în acelaşi sens cu cel al roţii unei biciclete, permiţând proiectarea/înregistrarea a 16-18 imagini pe secundă. (…) La rândul ei, greutatea foarte mare a maşinii îşi avea o justificare raţională. Vibraţiile mecanismului central erau atât de puternice, încât fără a fi compensată de greutatea aparatului, ar fi condus inevitabil, la o tendinţă de mişcare a imaginii proiectate. Conform intenţiei exprimate a proiectantului acestuia, aparatul urma să fie amplasat pe o poziţie fixă. Nu era, aşadar, un aparat mobil. Méliès este foarte mulţumit de aparat. Pe lângă greutatea ridicată, un alt inconvenient este zgomotul infernal pe care îl scoate maşinăria. Atunci când glumesc, obişnuiesc să îi spun <<arma mea automată>> sau <<maşina de mărunţit boabele de cafea>>.

 Aparatul poate fi încărcat cu cel mult 20 de metri de film o dată, schimbarea rolei neputându-se face la lumina zilei. Focalizarea trebuie realizată folosind acelaşi sistem ca cel aplicat în cazul fotografiilor: cu ajutorul unui fragment de sticlă.

Mare agitată la Dover, film realizat în 1895 de Paul-Acres, cu ajutorul aparatului care a inspirat Kinetograful lui Méliès

Aşa cum explică Laurent Mannoni în volumul “Méliès,magie şi cinema” (2002), atunci când a fost descoperită în arhiva Cinematecii franceze, în 1994, camera lui Méliès a fost demontată şi s-a putut constata cu uşurinţă că dispozitivul folosit nu era unul original, fiind inspirat de Teatrograful nr. 2, marca 1, patentat de Robert Paul în februarie 1896. Maşina încă mai purta numărul de înregistrare (17), deşi Méliès încercase să îl suprime în procesul de construcţie a propriului aparat. 

Coperta cărţii lui Mannoni, "Méliès, magie şi cinema"

În 1896, Méliès avea 36 de ani. Acum, putea să proiecteze filmele altora, şi, totodată, să realizeze propriile filme. La şase luni de la proiecţia primului film al fraţilor Lumière, folosind Cinematograful, Méliès a realizat primul său scurt metraj, cu durata de 1 minut, “Une partie de cartes” (“Un joc de cărţi”, 1896). În total, în 1896 fuseseră patentate mai mult de 100 de tehnici în materie de cinema, fiecare din inventatori luându-şi libertatea de a copia rezultatele la care ajunseseră, înaintea lor, ceilalţi tehnicieni.

Sursa: “Culoarea redescoperită a <<Voiajului în lună>>”, 2011

(va urma)

Pentru restul episoadelor, click aici.