În general, a trasa paralele între filmele a doi regizori poate fi un exerciţiu riscant, cu atât mai mult în situaţia în care sunt comparate soluţiile de mizanscenă şi nu temele fundamentale abordate. Pentru a oferi un exemplu, am observat recent o contestare venită din partea unor critici de film la adresa “lipsei de autenticitate” a scenelor care ilustrează “magia cinematografului” din ultima producţie a lui Claude Lelouch (“Ces amours la”, rom.: “Iubiri din trecut”, 2010). Motivul invocat a fost că acestea sunt o “replică răsuflată” a mult mai “feericelor” (şi, probabil, mult mai cunoscutelor, nu-i aşa?) scene din “Cinema Paradiso” (Giuseppe Tornatore, 1988). În fapt, cele două filme au la bază teme fundamentale complet diferite, de unde trag concluzia că orice încercare de a atribui, prin extrapolare, unor mijloace de expresie punctuale semnificaţii cu caracter general, poate deveni anevoios de justificat, dacă nu chiar elucubrantă.
În pofida acestui avertisment de care sunt, deci, perfect conştient, nu mică a fost surprinderea să constat, revăzând recent filmul “Boogie”, o asemănare frapantă a acestuia cu “Husbands”, producţia lui John Cassavetes din 1970. Similitudinile sunt izbitoare, pornind de la temele fundamentale tratate şi până la unele din soluţiile de mizanscenă propuse.
Prima observaţie pe care aş face-o este că atât în “Boogie”, cât şi în “Husbands”, planul narativ este teribil de dispersat, astfel încât ambele pelicule pot fi încadrate în categoria producţiilor “minimaliste” (deşi sunt distanţate în plan cronologic de nu mai puţin de 38 de ani). Pentru cei care nu cunosc filmul lui Cassavetes, acesta debutează prezentându-ne trei buni prieteni (Gus, Archie, Harry) care deplâng dispariţia lui Stuart, cel mai bun amic al acestora, decedat de curând. Starea firească de deprimare îi conduce, nu însă în cea mai naturală din logicile narative posibile, către eliberarea prin băutură. După un “desfrâu” care durează toată noaptea, cei trei adoptă a doua zi decizia de a pleca la Londra. O decizie din nou nefirească şi bulversantă pentru continuitatea firului narativ, însă perfect în acord cu intenţia regizorului de a-şi studia personajele în condiţiile în care le garantează o totală libertate de manifestare (oraş străin, ne-american). Odată ajunşi aici, cei trei acostează tot atâtea dame de companie iar vinul, jocurile de noroc şi dragostea infidelă îi ajută într-o anumită măsură (cu excepţia situaţiilor în care lucrurile nu se complică, de fapt, şi mai mult, cum e cazul lui Harry) să îşi redescopere propriul “eu” şi să îşi regândească relaţia dintre ei, lucruri absolut necesare în noul context în care Stuart, catalizatorul anterior al grupului, nu se mai află printre ei. Filmul beneficiază, aşa cum deja s-a amintit, de un scenariu de tip minimalist, concentrându-se mai degrabă pe sondarea de tip caracterial a personajelor, având elemente ale unui pseudo cinema-verité, pe alocuri cu veridice accente de film documentar.
În mod similar, “Boogie” portretizează prietenia strânsă dintre trei bărbaţi trecuţi de vârsta adolescenţei (“Boogie” aka Ciocăzan, Iordăchescu şi Penescu), ce pot fi încadraţi nu fără o oarecare indulgenţă în categoria socială a “clasei de mijloc”. Având ca pretext o noapte petrecută de cei trei în oraş, filmul explorează – într-o manieră înrudită, inclusiv ca soluţie privind mizanscena, celei din “Husbands” (sunt plasaţi în alt oraş decât Bucureşti, unde au terminat toţi trei liceul, prezentaţi mai întâi “la o băută” iar apoi la o partidă de “iubire incestuală”) – sentimente şi stări ale preponderent conflictuale protagoniştilor. Pe de-o parte, trăirile acestora sunt jalonate de ideea de “nostalgie a tinereţii”, de viaţă liberă, neconstrânsă, sentimente etalate în cel mai bun şi direct mod de Muntean prin excesele de comportament comise pe durata filmului. Pe de altă parte, cu precădere în cazul lui Boogie, există şi o constrângere puternică derivată din viaţa de familist, a tipului care are nevastă şi copil (într-o primă fază, aceasta este chiar mai puternică decât prima, fapt care îl readuce trecător alături de soţie, la hotel). Şi în cazul filmului lui Muntean, mizanscena este minimală, filmul înscriindu-se în fluxul “realist” al producţiilor cinematografiei româneşti din ultimii ani.
 | |
Ciocăzan (Boogie), Penescu şi Iordăchescu  Archie, Gus şi Harry |
În “Boogie”, liantul care uneşte personajele este perioada petrecută de cei trei în liceu. Raportându-se la această experienţă, Radu Muntean analizează minuţios, în cazul fiecărui protagonist, echilibrul balanţei în care aşează pe unul din talere “nebunia” adolescenţei, când absolut totul este virtual permis (sau, cel puţin, nu interzis) iar pe celălalt, realitatea prezentului, cu toate responsabilităţile incumbate (Boogie este căsătorit cu Smaranda, are un copil şi îl aşteaptă pe al doilea). Urmărind cu atenţie filmul, Smaranda pare să îşi justifice prezenţa exclusiv pentru a reaminti atât spectatorilor, cât şi lui Boogie, că realitatea în care funcţionează întreaga peliculă este cea a “prezentului”, opoziţia dintre aceasta şi cea libertină, antagonică, personificată de Iordăchescu şi Penescu, fiind de natură să îi provoace lui Boogie o suită de stări conflictuale.
 | |
Boogie se întoarce la hotel, dimineaţa  |
Acelaşi minimalism în portretizarea relaţiilor din afara grupului de interes ale personajelor principale este prezent şi în filmul lui Cassavetes. Deşi titlul filmului (“Husbands”) pare să circumscrie à priori domeniul de interes al acestuia în zona relaţiilor conjugale, pe măsura vizionării, ne dăm seama, tot mai mult, că regizorul nu a făcut altceva decât să îngroaşe cu o tuşă pregnantă ideea de criză existenţială la vârsta “celei de-a doua tinereţi” (soţi având soţii şi copii), criză amplificată şi de contextul social american destul de libertin al anilor ’60-’70. În mod similar filmului lui Muntean, doza “necesară” de conjugal din filmul lui Cassavetes este minimalizată, prin portretizarea relaţiei unui singur personaj (Harry) cu partenera sa de viaţă. Celelalte personaje feminine, deşi aludate în mod implicit, nu sunt aduse în faţa spectatorilor pe întreaga durată a filmului. Pentru a suplini această “lipsă de realism” în creionarea ambientului conjugal, atât Muntean, cât şi Cassavetes îşi plasează personajele masculine pe poziţii puternic conflictuale cu cele feminine (violenţa verbală a conflictului dintre soţii Smaranda şi Boogie, după despărţirea acestuia de cei doi amici şi întoarcerea la hotel este pe acelaşi palier cu violenţa fizică a lui Harry la adresa soţiei lui şi a mamei acesteia în momentul în care revine acasă, după orgia din noaptea de dinainte).
 | |||
Băieţii din Boogie, la sala de biliard  Petrecerea nocturnă din New York, după înmormântarea lui Stuart |
Dacă ar fi să pătrundem şi mai adânc în structura celor două filme, am putea să observăm, de exemplu, şi faptul că relaţia dintre personajele masculine nu este una sinuoasă, ci mai degrabă marcată de sincope. De exemplu, în filmul lui Muntean, Boogie este apostrofat de amicii săi atunci când “sparge” subit petrecerea, fiind hotărât să se întoarcă la hotel, unde îl aşteaptă soţia şi copilul. Iniţial, decizia pare să scindeze grupul, dar ulterior triunghiul se reface iar interacţiunea dintre personaje va fi explorată pe baza unui dozaj mai concentrat al stimulilor dramatici. Astfel, dezmembrarea iniţială îi omogenizează şi îi întăreşte, dându-le şansa să se pună mai bine în evidenţă la nivel individual. În sfârşit, Cassavetes explorează posibilitatea unei fisuri în relaţia dintre personaje în finalul scenei care descrie petrecerea nocturnă din New York, regizorul american folosind, însă, un procedeu mai puţin direct decât Muntean: Harry nu vomită alături de Gus şi Archie, fiind considerat din acest motiv, un “farsor”. Deşi grupul se re-omogenizează şi în acest caz destul de rapid, o anumită incomfortabilitate între Harry, pe de-o parte, şi Gus şi Archie, pe de altă parte, va rămâne vizibilă până la sfârşitul filmului.
  | |
Carte tehnică:
BOOGIE, 2008, România
regia: Radu Muntean
scenariul: Alexandru Baciu, Radu Muntean, Răzvan Rădulescu
interpretează: Dragoş Bucur, Anamaria Marinca, Mimi Brănescu
102 minute, aspect 1.85:1
color
HUSBANDS, 1970, SUA
regia: John Cassavetes
scenariul: John Cassavetes
interpretează: John Cassavetes, Peter Falk, Ben Gazzara
138 minute, aspect 1.85:1
color
0 comentarii:
Post a Comment