Recent, am achiziţionat dintr-un anticariat din Frankfurt un volum de interviuri cu Jean Cocteau (1889-1963), poet, romancier, dramaturg, designer, autor de scenarii şi regizor de film (interviurile au fost realizate de André Fraigneau). Volumul, publicat la editura Dover în 1972, este varianta în limba engleză a ediţiei franţuzeşti din 1951, apărută sub titlul: “Jean Cocteau: Entretiens autor du cinématographe / recueillis par André Fraigneau” (Editions André Bonne, Paris).
Jean Cocteau a fost primul poet important care a lucrat în domeniul cinematografiei. Filmele, similar poemelor, pieselor de teatru şi desenelor sale, au un caracter de unicitate – nu există ceva asemănător în întrega istorie a cinematografului. Cu toate acestea, Cocteau nu s-a considerat niciodată un realizator de filme. El nu a fost decât un poet care a încercat să ne spună diverse lucruri folosind uneori imaginile în locul cuvintelor. În pofida non-comercialismului total al filmelor sale, acestea au continuat să fie vizionate şi apreciate ca fiind unele din cele mai deosebite realizări ale artei cinematografice.
În volumul de faţă, Cocteau vorbeşte despre filmele sale – “La belle et la bête”, “Le sang d’un poète”, “Orpheé”, “Les parents terribles”, dar şi despre unele mai puţin cunoscute (cum ar fi, de exemplu, “Jean Cocteau fait du cinema” sau “Coriolan” – filme care nu au intrat niciodată în circuitul sălilor de cinema, unele din acestea fiind considerate pierdute definitiv în momentul în realizării interviului), dar şi despre rolul poetului într-o lume ostilă creaţiei acestuia. Cocteau dezvăluie o parte din secretele folosite în timpul filmărilor, fiind demn de menţionat faptul că cele mai multe din tehnicile utilizate în diversele sale producţii fiind novatoare.
Este discutat şi aspectul financiar al realizării unui film, fiind menţionate în nenumărate rânduri dificultăţile întâmpinate chiar de Cocteau în finanţarea unora din producţiile sale (pentru a evita problemele de subfinanţare şi uneori neîncrederea producătorilor în capacitatea viitoare a filmului de a-şi recupera costurile, Cocteau a fost nevoit să îi plătească pe colaboratori, inclusiv pe actori, promiţându-le cote părţi din încasările pe care filmele ar fi urmat să le realizeze ulterior lansării acestora pe piaţă. Un procedeu similar a fost utilizat ulterior şi de alţi regizori, fiind de menţionat, ca un singur exemplu relevant, John Cassavetes).
Cocteau vorbeşte cu deferenţă despre actorii cu care a lucrat, dar şi despre ceilalţi colaboratori, cum ar fi, de exemplu, Christian Bérard şi Georges Auric. Ne sunt oferite detalii ale lucrului cu aceştia, povestindu-ni-se, de exemplu, cum însuşi Cocteau a fost nevoit să intervină pentru a rearanja o parte a coloanei sonore compusă de Auric, astfel încât să obţină efectele dramatice scontate. În legătură cu acelaşi subiect, Cocteau ţine să menţioneze explicit în câteva rânduri profesionalismul desăvârşit al tehnicienilor cu care a lucrat, multe din soluţiile găsite de aceştia diverselor probleme cu care s-au confruntat fiind de-a dreptul inovaţii într-un domeniu cinematografic aflat, totuşi, încă în stadiul său incipient de dezvoltare.
Dar cartea prezentată aici este ceva mai mult decât o discuţie despre tehnicile de realizare a unui film şi chiar mai mult decât un expozeu teoretic. Formaţia de poet şi scriitor a lui Cocteau îl pun de nenumărate ori în situaţia de a eluda spaţiul relativ îngust delimitat de noţiunea de producţie cinematografică. De exemplu, afirmaţia acestuia că “o operă de artă trebuie să aibă un grad inerent de mesaj criptic, dificil de perceput de la prima vizionare a filmului”. Ori comentariile sale cu privire la Gide, Aragon, Eluard, Giraudoux, Genêt, şi, de fapt, la întreaga cultură franceză a secolului XX. Sau postularea în mod repetat a “familiarităţii” stabilite între creatori aparent plasaţi pe poziţii estetice total opuse, cum ar fi el însuşi, Buñuel, Welles, Bresson, De Sica sau Rosellini. Toate aceste convorbiri înregistrate se înscriu în buna tradiţie a eseului literar iar volumul poate fi considerat fără drept de apel drept un “clasic” al secolului XX.
Vă ofer în continuare câteva imagini din filmele lui Cocteau, extrase din volum. Celor care fie deja deţin cartea ori vor reuşi să o găsească, le doresc lectură plăcută. Merită din plin!
- "Arta cinematografică este un artizanat, adică o artă manuală. O operă pe care a scris-o un om şi pe care un alt om o transpune pe ecran nu este decât o traducere. Pentru ca arta cinematografică să devină demnă de un scriitor, trebuie ca acel scriitor să devină demn de acea artă, vreau să spun să nu lase să i se interpreteze o operă oricum, ci să-şi dea toată silinţa să construiască din acea operă un lucru al cărui stil să devină echivalent cu stilul scrisului său" ("Cocteau on the film", pag. 21).
- Filmografie Jean Cocteau:
- Scurt metraje:
- 1925 : Jean Cocteau fait du cinéma
- 1950 : Coriolan
- 1952 : La Villa Santo-Sospir
- 1962 : Jean Cocteau s'adresse à l'an 2000
- Lung metraje:
0 comentarii:
Post a Comment