Una din temele recurente în filmele lui Eric Rohmer este cea a filosofiei Pascaliene (Blaise Pascal, 1623-1662). Un bun exemplu este filmul din 1969 al lui Rohmer, "Ma nuit chez Maud", în cadrul căruia referinţele la Blaise Pascal sunt nu doar numeroase, ci şi, în bună măsură, relevante pentru ideile ştiinţifice şi filosofice ale acestuia. De altfel, în "extra"-urile oferite de Criterion pe DVD-ul conţinând filmul menţionat, beneficiem de înregistrarea unui dialog între Brice Parain şi Dominique Dubarle, dezbatere moderată de însuşi Eric Rohmer. Tema discuţiei: "Despre Pascal", înregistrare difuzată la televiziunea franceză (în 1965) în cadrul seriei "En profil dans le texte" (eng. "Reading between the lines"). Mai jos vă ofer o transcriere în limba română a discuţiei.
Eric Rohmer – E.R.
Brice Parain – B.P.
Dominique Dubarle – D.D.
[Partea I]
E.R.: B.P., în cartea dv. "De fil en aiguille", afirmaţi că primele reflecţii pe teme filosofice din viaţa dv. v-au fost ocazionate de lectura textelor lui Pascal.
B.P.: Da, însă trebuie să fac precizarea că în acel moment, mă preocupau mai ales scrierile din domeniul matematic ale lui Pascal. Astăzi, nu cred că aş mai fi dispus să fac o afirmaţie similară celei de mai sus. În orice caz, pe atunci eram în clasa a zecea. Dacă îl citeşti pe Pascal la o vârstă apropiată de cea la care mă găseam eu, ai toate şansele să fii profund bulversat şi aş putea spune că tocmai din acest motiv Pascal ar trebui citit, ca să ne bulverseze...La vârsta menţionată, deja începi să fii conştient şi preocupat de ideea de moarte şi tocmai asta îţi atrage atenţia asupra vieţii şi asupra unor aspecte asupra cărora ar fi necesară o reflecţie mai profundă.
E.R.: Cred că părintele Dubarle nu va fi neapărat de acord cu dv.
D.D.: Oh, nu ştiu. În orice caz, mi se pare amuzant faptul că şi eu l-am descoperit pe Pascal cam la aceeaşi vârstă. Eram pe atunci în clasa a unsprezecea. Însă nu matematica a fost cea care m-a atras la Pascal – această curiozitate s-a născut abia mai târziu –, ci lectura "Gândurilor" (n.t. "Les pensées", 1670, publicate postum). Acestea m-au marcat profund, însă într-un mod oarecum ciudat, deoarece mă simţeam oarecum deranjat de acel tip de discurs. Îmi amintesc din acea perioadă faptul că am scris pe atunci o lucrare, pe care am prezentat-o abatelui şi în care pur şi simplu desfiinţam raţionamentele şi respingeam tipul de morală propus de Pascal. Eram, aşadar, într-o opoziţie totală cu felul acestuia de a privi lumea şi existenţa.
B.P.: Daţi-mi voie să intervin. Credeţi că această divergenţă a punctelor de vedere se putea datora unei temeri pe care aţi fi putut-o avea vis-à-vis de abrazivitatea cu care Pascal judeca lumea ori a lipsei de credinţă a acestuia, care era într-adevăr, un lucru teribil? Vă mai amintiţi?
D.D.: Da, îmi amintesc chiar foarte bine. Nu era nici pe departe vorba de teamă. Deja fusesem pus în faţa morţii la o vârstă foarte fragedă, deşi aceasta nu fusese o experienţă care să mă vizeze pe mine, personal. Dimpotrivă, ceea ce am vrut să resping atunci a fost o judecată a lui Pascal care mi se părea incorectă. Însă în urma acestei contestări, nu pot spune că am simţit vreo angoasă.
B.P.: Poate că era vorba, într-o anumită măsură, de o idee de minciună. Spun asta deoarece Pascal acuză drastic umanitatea că s-ar complace într-o stare de ipocrizie. Conform acestuia, păcatul originar, dar şi cel mai important dintre toate este minciuna. Minciuna, în opinia acestuia, este păcatul fundamental, cardinal al omenirii.
D.D.: Da, aşa este. Cu toate astea, continui să consider că în scrierile lui Pascal există un element care este dificil de acceptat, care mă preocupă tot mai mult pe măsură ce înaintez în vârstă. Este vorba de un aspect în privinţa căruia consider că Pascal nu pune în mod corect accentul. Mă refer aici la un pasaj din Vechiul Testament, care este posibil să fi fost adăugat ulterior textului, aşadar care ar putea fi considerat nereprezentativ pentru spiritul textului.
B.P.: Da, aşa este. Pascal este de părere că mântuirea nu există iar oamenii nu au dreptul la viaţă. Atunci când îi citeşti lucrările, te poţi întreba dacă nu cumva acesta susţine absenţa dreptului la viaţă al oamenilor.
D.D.: Este adevărat. Cu toate acestea, Pascal nu pare să pună niciodată la îndoială dreptul de a gândi al oamenilor.
B.P.: Niciodată. Dar, de fapt, nici pe acela de a trăi.
D.D.: Nu, nu e chiar aşa. În orice caz, nu mi-aş dori o viaţă asemănătoare celei pe care Pascal ne-o "propovăduieşte".
B.P.: Aveţi dreptate. E dificil şi greu de acceptat.
D.D.: Personal, mi se pare o idee incorectă, nu doar dificil de acceptat.
B.P.: De ce consideraţi că este o idee incorectă? Poate pentru că în sufletul dumneavoastră credeţi că există mântuire şi că omul nu este o fiinţă chiar atât de rea, aflată la mâna hazardului şi a adversităţilor.
D.D.: Pentru a nu pierde prea mult timp, voi menţiona că înainte de a-l citi pe Pascal, am fost obsedat încă din copilărie de o idee şi această idee a "supravieţuit" până azi: la un moment dat, Sfântul Ioan spune "Pentru că am crezut în iubire". Cred că această idee e capabilă să prevaleze întotdeauna. Dată făcută această menţiune, cred că trebuie să vorbim despre Pascal gânditorul, marele matematician, care la vârsta de 27 de ani a descoperit brusc ideea de echilibru, e adevărat, nu în forma avansată în care o cunoaştem azi (cu aportul ulterior al calcului diferenţial şi integral şi al contribuţiei lui Newton şi Leibniz). Însă omul care a pus aceste fundamente, acest personaj al secolului al XVII-lea care ştia că se distanţa tot mai mult de Evul Mediu şi de Renaştere, pătrunzând într-o lume nouă şi infinită, dominată de spiritul său, este cel care mai târziu va ridica unele semne de întrebare în legătură cu universul şi rolul în cadrul acestuia a omului de ştiinţă, inclusiv al lui însuşi.
B.P.: Pascal ar fi putut fi un mare om de ştiinţă şi, de fapt, chiar a fost. Se spune că ar fi stăpânit perfect noţiunile de calcul diferenţial şi că tocmai din acest motiv ar fi decis, să îi lase pe alţii să se preocupe cu astfel de probleme, în timp ce el a ales să îţi întoarcă privirea către religie.
[Sfârşit partea I]
0 comentarii:
Post a Comment