Friday, October 28, 2011

Buster Keaton, comediantul cu "chip de piatră" - "Cops" (1922)

Vorbeam într-un episod anterior (aici) despre divergenţa de opinii dintre Keaton şi tatăl lui în privinţa rolului cinematografului. Pentru Joe Keaton, dreptunghiul de pânză nu a fost niciodată cea mai adecvată formă de exprimare artistică. De aceea, considera cinematografia neinteresantă, o formă de distracţie supraevaluată de contemporani. În schimb, la Buster a fost "coup de foudre" chiar de la început.


Wednesday, October 26, 2011

Protest

Cu siguranţă nu sunt persoana potrivită pentru a explica de ce ne comportăm în felul în care o facem. Auzim prea des fraze descărcate de orice conţinut, perimate de reiterarea la nesfârşit a unor aceleaşi clişee, propoziţii care ne străbat, fără însă să mai fie capabile să ne zgândăre în vreun fel curiozitatea. De unde atâta superficialitate? Sincer, nu ştiu şi nici nu mă cred măcar în stare să propun o ipoteză de lucru plauzibilă. Îmi recunosc neputinţa. Şi, cu toate astea, faptul în sine există, nu îl pot şi nu îl putem nega. Este, dacă vreţi, o cifră, o realitate statistică.

Când am pornit la drum cu acest blog, nici nu-mi trecea prin minte că am altceva de făcut decât să scriu şi să postez. În afară de asta aş mai fi putut, cel mult, să port mici conversaţii cu cititorii, fie în spaţiul public al blogului, fie într-unul mai personal, după caz. Oricât aş fi încercat în ultimele luni să mă joc cu cifrele de audienţă ale blogului, făcându-vi-le vouă (dar şi mie) cunoscute, refuzam cu încăpăţânare să realizez ce potenţial uriaş şi, mai ales, în ce direcţie neaşteptată m-ar fi putut îndrepta toate acestea. Ieri am aflat. Într-o zi deloc egală oricărei alteia, stăteam încremenit în faţa ecranului calculatorului, forțat să recunosc că un blog poate fi un barometru şi a altceva decât nişte nenorocite de cifre de audienţă. Că ar putea fi, de pildă, un barometru al apucăturilor noastre demenţiale, exersate cu atâta dezinvoltură, oră după oră şi zi după zi, încât au ajuns azi să ne definească aproape în totalitate. Puţini sunt cei care mai au tăria de a li se împotrivi. Şi în faţa acestor câţiva, mă înclin în modul cel mai respectuos.

Nu mi-e teamă să înfierez o parte a cititorilor blogului, mai ales atunci când ştiu sigur că m-am trezit cu ei din pură întâmplare iar şansele să mai calce pe-aici sunt minuscule. Contingentul de curioşi care ne-au trecut pragul în funesta zi de 25 octombrie (în contextul tragicei ştiri despre domnul Liviu Ciulei) a fost atât de numeros, încât a reuşit două lucruri deodată: pe de-o parte, a doborât, aş spune cu multă lejeritate, toate recordurile de audienţă trecute în dreptul blogului iar pe de alta, mi-a asmuţit curiozitatea, în încercarea de a depista articolul (sau articolele) care suscitase(ră) un asemenea interes. Era vorba de un articol despre domul Liviu Ciulei, re-link-uit într-o postare publicată ieri. De altfel, dorința de a atrage atenția asupra acestui articol (în esență, un strigăt de disperare al regizorului) s-a dovedit de-a dreptul inutilă, în condițiile în care Google îi ajutase deja pe acești "intruși" (să îi numesc, oare, <barbari>?) să ajungă la articolul cu pricina.

Ce m-a îngrijorat cu adevărat a fost că după boom-ul din 25 octombrie, cu ţintă foarte precisă pe articolul menţionat (de altfel, cam singurul din blog în care vorbesc cu preponderenţă de domnul Ciulei), astăzi, 26 octombrie, traficul a scăzut dramatic iar punctările aceleiaşi referinţe s-au rarefiat vizibil. Un interes de o zi, cam tot atât cât a ținut știrea respectivă capul de afiș. Nu regret că mi-a scăzut traficul, oricum nu mizam pe acești "rătăciți". Mă declar însă cu tărie împotriva acestui model de consum cultural de tip "conjunctural", senzaţionalist, promovat în doze de-a dreptul nesimțite de mass-media. Chiar dacă asta înseamnă, implicit, o revoltă împotriva propriilor cititori (fie aceștia și numai ocazionali), mi-o asum în totalitate.

Tuesday, October 25, 2011



Ce se întâmplă când nimănui nu-i mai pasă de nimic [Ovidiu Gologan a murit; Liviu Ciulei, "mai trăieşti"?]

Monday, October 17, 2011

Buster Keaton, comediantul cu "chip de piatră" - "Spite marriage" (1929)

“Spite marriage” este al doilea lung metraj realizat de Keaton pentru cei de la MGM. Aşa cum menţionam într-un episod anterior, perioada MGM se va fi dovedit a nu fi fost una din cele mai faste în cariera americanului. După un relativ reuşit “The camera man” (despre care am vorbit aici), acest “Spite marriage” avea să fie un prim semnal de alarmă. Cu toate mirobolantele permutări de planuri din ţesătura narativă a filmului (schimbăm rapid, ca hainele într-o zi capricioasă de toamnă, decorul natural pe cel al interiorului unui teatru, ne mutăm apoi într-o curăţătorie de haine, după care ajungem într-un somptuos hotel, totul culminând cu două episoade – aproape ireale! - petrecute în mijlocul oceanului), acesta nu găseşte, din păcate, resursele necesare pentru a-şi camufla lipsurile evidente. 


Saturday, October 15, 2011

[CINEMA VINTAGE] - Buster Keaton, comediantul cu "chip de piatră"


Buster Keaton, comediantul cu "chip de piatră", intermezzo

Wednesday, October 12, 2011

Buster Keaton, comediantul cu "chip de piatră" - "The cameraman" (1928)

După cum poate ştiţi deja, Keaton nu şi-a dobândit talentul de comediant în urma studiilor, ci al unor îndelungaţi ani de practică teatrală şi încă una extrem de dură. Am adăugat şi ghilimelele de rigoare, pentru simplul motiv că spectacolele puse în scenă de părinţii acestuia (tatăl – comediant, mama – idem, dar şi instrumentist virtuoz), cărora micuţul Keaton li se va alătura de la o vârstă fragedă, nu erau altceva decât mici numere de vodevil, suficient de spectaculoase, însă, pentru a stârni interesul publicului.
© http://www.doctormacro.com

Friday, October 7, 2011

Buster Keaton, comediantul cu "chip de piatră" - "The navigator" (1924)

Cineva spunea la un moment dat: dacă nu ai văzut încă filmele lui Keaton, nu contează cu care din ele vei începe. Cele mai multe sunt mici capodopere şi chiar şi acelea de mai mică anvergură se dovedesc a fi inspirate şi pline de o vitalitate şi o inteligenţă pe care nu le vei găsi în sala de cinema de la mall. Cu excepţia, aş adăuga eu, a situaţiei în care ai putea prinde la mall un film de Keaton…
Buster Keaton

Wednesday, October 5, 2011

Buster Keaton, comediantul cu "chip de piatră" - prolog

În calendarul evenimentelor importante pentru istoria filmului mut, data de 4 octombrie marchează ziua de naştere a lui Buster Keaton (1895). Aniversarea cu pricina a fost menţionată, cu surle şi trâmbiţe sau, după caz, în surdină, pe mai toate site-urile sau blogurile respectabile de film. O singură zi s-a scurs de la marcarea evenimentului şi ecourile sale par a se fi estompat în mod irefutabil, în timp ce viaţa îşi revendică brutal, dar implacabil, rutina de zi cu zi...

Buster Keaton, 1895-1966

Ei bine, "Cinema, pas cu pas" face din nou "minuni" şi transformă "ziua" Buster Keaton într-o întreagă lună aniversară. Despre ce este vorba? E simplu: pe toată durata lunii octombrie voi viziona filme ale comicului american şi vă voi ţine şi pe voi în priză, prezentând scurte rezumate, comentarii, gânduri şi, fireşte, imagini, toate cu scopul de a ţine cât mai mult flacăra aprinsă. Sunt absolut convins că pentru mulţi dintre voi va fi primul contact mai consistent cu creaţia Keaton-iană (nici măcar eu nu am reuşit să vizionez toate filmele americanului care circulă pe piaţă). Măcar din acest motiv, sper să consideraţi demersul nostru interesant.  Eu unul abia aştept să pornim la drum!


Pentru că ne pregătim bagajele pentru o călătorie cât un concediu de odihnă (aproape o lună), poate că e bine de ştiut la ce să ne aşteptăm. Vom încerca să nu ne vom rezumăm strict la lung-metrajele celebre, ci vom pătrunde, cu perseverenţă, şi în zona aflată într-un con de umbră (fiind ceva mai puţin cunoscută) a scurt metrajelor Keaton-iene. Vom face popasuri la "Sherlock Jr." (1924), "The general" (1926) sau "Steamboat Bill, Jr" (1928), dar ne vom încerca norocul şi la "One week" (1920) sau, de exemplu, "Cops" (1922). Harta pe care o am în faţă este mult mai detaliată, însă la fel ca în orice călătorie, poate e bine să nu devoalăm toate detaliile chiar de la început.


Rămâneţi alături de noi şi sunt convins că nu o să vă pară rău!

Sunday, October 2, 2011

[NOU] Începând de azi, "Cinema, pas cu pas" este pe Facebook

Pentru aceia din voi care nu ați avut timp să contabilizați în detaliu activitatea blogului nostru, vă anunț că am atins prima sută de postări. Articolul care este indexat cu frumoasa cifră este "Despre cariera lui Eugen Sandow și primele imagini <mișcătoare>".


Cu această ocazie, vă anunț că de acum înainte puteți să dați "Like" articolelor care vă plac. De asemenea, pe noua adresă de Facebook, puteți să-mi împărtășiți gândurile voastre în legătură cu ceea postez sau, după caz, cu ceea ce ați dori să citiți pe blog. Modalitatea cea mai facilă de a accesa pagina "Cinema, pas cu pas" din Facebook este să dați click pe pictograma situată în partea dreaptă-sus a blogului:


Pentru "Like", găsiți un link sub fiecare postare. Mulțumesc pentru interes!

Despre cariera lui Eugen Sandow și primele imagini "mișcătoare"

Debutul din 1889 al lui Eugen Sandow pe scena londoneză a fost fulminant. La acea vreme, Samson, culturist născut în Franța apărea regulat în spectacole organizate la Alhambra Music Hall, în Westminster. Într-una din seri, Samson și asistentul acestuia, Cyclops, lansează o provocare publicului: cei care imită exercițiile lui Cyclops, vor primi 100 de lire; pentru cei care reușesc să reproducă exercițiile lui Samson, premiul era de cinci ori mai mare. Pe 29 octombrie 1889, un bărbat din audiență, Sandow, acceptă provocarea...
Desen-portret al lui Sandow, din decembrie 1902, Weekly Press