S-a născut în München, Germania, în 1942. Copilăria şi-a petrecut-o într-o localitate de munte de la graniţa Germaniei cu Austria, Sachrang. Pentru a-şi finanţa primul film, a lucrat într-o fabrică de oţel. Aşa a apărut Herakles (1961). A realizat patru lung metraje avându-l ca protagonist pe Klaus Kinski, fiind considerat de François Truffaut "cel mai important regizor în viaţă”.
Filmografia lui numără peste 45 de producţii (11 de ficţiune, restul, documentare), fiind unul din cei mai prolifici regizori de după al doilea război mondial. Face parte din aşa numitul “nou cinematograf german”.
În aprilie, anul trecut, Werner Herzog a vizitat campusul universităţii UC Santa Barbara, unde a petrecut două ore stând de vorbă cu autorul şi eseistul Pico Iyer. Cele două ore ale masterclass-ului sunt acum disponibile în spaţiul public şi le puteţi urmări, acum şi pe "Cinema, pas cu pas".
Sper să vă bucuraţi pe deplin de Werner, cel puţin până în luna martie, când va fi lansat ultimul lui documentar “Cave of forgotten dreams” (3D). Documentarul a putut fi vizionat în premieră la Festivalul Internaţional al Filmului de la Torino, în 2010. Pentru cei interesaţi, mai jos veţi găsi şi câteva link-uri la materiale despre Herzog şi filmografia acestuia.
Masterclass UC Santa Barbara
Documentarul de 89 de minute preconizat a fi lansat pe 25 martie în Marea Britanie ("Cave of forgotten dreams") prezintă imagini spectaculoase ale peşterii Chauvet-Pont-d'Arc, descoperită în 1994. Amplasată în sudul Franţei, accesul în peşteră a fost până în prezent restricţionat publicului larg, în interior aflându-se, se pare, unele din cele mai vechi picturi rupestre. Este vorba de picturi de peste 30.000 de ani, prezervate se pare, în condiţii excelente.
Trailer:
Adam Bingham, "Imagini de la capătul lumii: note despre <La soufriere>"
Garret Chaffin-Quirey, "O adaptare cu <colţi>: <Nosferatu>"
David Church, "Werner Herzog"
David Church, "Analizând rolul dizabilităţilor în <Even Dwarves Started Small>"
Thomas Elsaesser, "Cinema-ul european, faţă în faţă cu Hollywood-ul"
Caryl Flinn, "Noul cinema german: muzică, istorie şi o chestiune de stil"
Michael Koller, "Marele extaz al sculptorului Steiner"
Antonia Shanahan, "My best fiend"
John White, "Despre documentarul <Grizzly man>: psihoanaliză, natură şi înţeles"
David Church, "Werner Herzog"
David Church, "Analizând rolul dizabilităţilor în <Even Dwarves Started Small>"
Thomas Elsaesser, "Cinema-ul european, faţă în faţă cu Hollywood-ul"
Caryl Flinn, "Noul cinema german: muzică, istorie şi o chestiune de stil"
Michael Koller, "Marele extaz al sculptorului Steiner"
Antonia Shanahan, "My best fiend"
John White, "Despre documentarul <Grizzly man>: psihoanaliză, natură şi înţeles"
0 comentarii:
Post a Comment