Saturday, February 26, 2011

Concurenţii la categoria "mixaj de sunet" de anul acesta sunt: "Inception", "The King's speech", "Salt", "The social network" şi "True Grit". Iar câştigătorul este...

S
e discută mult de premiile Oscar zilele acestea, toată lumea se hazardează în a lansa  predicții, participă cu frenezie la diverse concursuri cu premii, în fine, beneficiem de tot arsenalul pe care ne-am aștepta să îl pună în mișcare un festival de talia celui menționat. Nimic nu surprinde, ba dimpotrivă, de multe ori, sunt întrecute chiar și cele mai optimiste așteptări, mai ales în privința
desfășurărilor de forțe” angrenate. Din nefericire pentru cei care deja “au intrat în joc” și savurează din plin fiecare clipă rămasă până la decernările premiilor, peste câteva zile, festivalul se va fi încheiat și e posibil ca depășirea perioadei de reverie să nu se facă fără oareșce "sincope". De aceea, nu voi vorbi și eu tot despre Oscar-uri, ci despre ceva de care sper să vă amintiți și după ce ziua de duminică se va fi încheiat. Și asta, indiferent de cine va fi fost să câștige categoria mixaj de sunet din competiția Hollywood-iană...


Puțini dintre noi știm ce este un artist Foley. Tehnica, ce își împrumută numele de la cel al lui Jack Foley, își propune să reproducă sunetele obișnuite, din viața de zi cu zi și apoi să le folosească în diverse scopuri. Evident, aici ne interesează modalitatea de transpunere a sunetelor respective în coloana sonoră a unui film, operațiune realizată cu ajutorul “mixajului de sunet. Sunetele utilizate pot fi dintre cele mai diverse, de la pașii unui om pe un coridor, până la decolarea unui avion de pe aeroport. Pentru o sincronizare perfectă cu pelicula, acestea trebuie reproduse în paralel cu acțiunea filmului și, de aceea, pelicula este proiectată pe un ecran amplasat în camera de înregistrare. Odată cu progresul tehnicii, s-a renunțat la înregistrarea “în timp real”, pe o singură pistă, a întregii suite necesare de sunete, fiind posibilă, în schimb, înregistrarea fiecărui sunet în parte – pe câte o pistă –, urmată de “lipirea” acestora, prin utilizarea unor tehnici specifice de sincronizare.

Gary Hecker este unul din numeroșii artiști “Foley”. Vă propun să îl vedem la lucru!





0 comentarii: