Festivalul Internaţional de Film Melbourne - filme on-line, acum pe "Cinema, pas cu pas"!

Atenţie! O parte a filmelor intrate în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Melbourne pot fi vizionate on-line, gratuit. Ofertă limitată doar în lunile iulie şi august! Detalii şi link-uri în secţiunea Cinemateca. 

Georges Méliès, magicianul filmului mut - gânduri ale regizorului

După seria de 7+1 episoade în care am vorbit despre Méliès, consider că este momentul să îi dăm şi acestuia posibilitatea să se exprime. Într-un interviu din 1929, Méliès devoalează câteva din procedeele tehnice folosite pentru realizarea celebrelor sale trucaje. Dacă veţi fi atenţi, veţi observa că regizorul dezvăluie strict ceea a considerat că poate fi divulgat, eliminând, fireşte, riscul de a-i pune la curent pe regizorii "concurenţi" cu privire la secretele din propria "bucătărie".

[CINEMA VINTAGE] - Filme redescoperite din "pre-istoria" cinematografiei

În seria dedicată lui Georges Méliès am menţionat în treacăt numele lui George W. Paul şi pe cel al lui Birt Acres şi am postat un scurt-metraj al celor doi, "Peisaj cu mare agitată la Dover" (detalii, aici). Astăzi, revin succint asupra carierei acestor pionieri ai cinematografiei, pentru ca în finalul postării să vă prezint o colecţie mai amplă de scurt-metraje ale celor doi. 

Kineopticon, prima cameră de filmat din Marea Britanie, inventată de Birt Acres

Concurs "Cinema, pas cu pas"

O fotografie pentru un premiu interesant în format electronic. Câştigă toţi cei care vor răspunde corect, indiferent care din voi va fi primul. Sunt sigur că va fi o provocare şi identificarea titlului filmului şi a numelui regizorului. Însă, pentru a câştiga, e suficient să ne spuneţi numele actriţei din plan apropiat.

N.B.: Pentru a putea afişa răspunsurile corecte după încheierea concursului, vă rog să formulaţi răspunsul în secţiunea comentarii, situată la finalul postării.

Georges Méliès, magicianul filmului mut - "anexă"

Firește, cea mai bună finalizare a mini-documentarului în 7 părți despre viața și activitatea lui George Méliès este prezentarea unora din scurt metrajele acestuia. Nu o să încarc teribil de mult pagina cu zeci de linkuri către filmele sale, dar sunt convins că cei interesați să aprofundeze subiectul, le vor găsi și singuri. Seria despre Méliès este prima de pe acest blog dedicată filmului mut. Vor mai urma și altele, așa că fiți pregătiți și, eventual, spuneți-mi despre ce anume ați dori să citiți pe "Cinema, pas cu pas".
 

Relaxări de week-end (5). Parodiştii

Adevărul gol goluț este că am dat peste filmulețele pe care vi le voi prezenta absolut întâmplător. Dar, odată găsite, n-am avut nicio îndoială că trebuie să le "dau" mai departe. Cu toate astea, așezat în fața ecranului "imaculat" al calculatorului (echivalentul, firește, al intimidantei coli albe de hârtie a scriitorilor), am ezitat dacă să le postez sau nu, pur și simplu pentru că eram confuz în privința celei mai nimerite titulaturi pe care s-o folosesc. Da, recunosc, am avut ceva probleme până am găsit un echivalent neaoș pentru ceea ce englezii obișnuiesc să numească "impersonator". Într-un final, mi-a venit ideea asta cu "parodiștii", însă îmi dau seama că s-ar putea să nu vă placă, așa că vă încurajez să o înlocuiți cu ce doriți. Doar n-o să ne blocăm într-un simplu detaliu, nu? Mult mai important este ce pot să facă oamenii ăștia. Și unii din ei, vă asigur, pot chiar foarte multe! E suficient să închideți ochii și să "vedeți" dacă am dreptate sau nu.

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 7 (ultimul episod)

În 1896, Méliès, alături de Lucien Reulos, pune bazele Star Film Trademark. Aranjamentul nu durează însă mult timp şi cei doi se despart după doar un an. Astfel, Méliès devine singurul proprietar al Manufacture de films pour cinématographes, asociaţie care nu fusese creată în scopuri comerciale. În perioada următoare, Méliès deschide mai multe reprezentanţe în Londra, Barcelona, Berlin şi SUA. 

Ranch-ul Star Film din SUA

Filme cu roboţi, acum şi în festivalurile internaţionale

"Cinema, pas cu pas" vă propune scurt metrajul "The machine" semnat Rob Swift, câştigător - săptămâna trecută - al marelui premiu la festivalul Robot Film Festival din New York. Deşi  la început pare să fie vorba de o transpunere în cheie modernistă a temei "Frankenstein"-iene, sunt sigur că filmuleţul vă va surprinde, sper eu în mod plăcut, până la finalul celor 5 minute ale sale. Descoperiţi, vă rog, "maşinăria" lui Swift în secţiunea Cinemateca. Vizionare plăcută!

Mascota Festivalului newyorkez "Robot Film"

[CINEMA VINTAGE] - Dublarea actorilor în filmul cu sonor

Dubbing-ul este modalitatea de înlocuire a unor voci cu altele, operaţie ce are loc în faza de post-sincron a producţiei unui film. Dar, tot dubbing este şi situaţia în care actorii titulari înregistrează efecte sonore sau replici după încheierea filmărilor, pentru a remedia calitatea audio precară a materialului original. Cea de-al doilea tip de dublaj se practică în marea majoritate a filmelor moderne, fiind cunoscută sub numele alternativ de “looping”. În limbajulul obişnuit, atunci când cineva foloseşte termenul “dubbing”, ne gândim imediat la situaţiile de transfer a unei variante de film dintr-o limbă în alta. Alături de subtitrare, dubbing-ul este cea mai des practicată modalitate de a realiza acest lucru. În articolul de faţă, însă, vom desemna prin dubbing situaţiile de intervenţie asupra peliculei în etapa post-filmare, necesare pentru a remedia anumite deficienţe ale actorilor (de ex., situaţiile în care aceştia nu pot cânta, vorbi limbi străine etc.).

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 6

În 1894, Edison a construit primul studio acoperit din lume: Black Maria. Filmările erau realizate doar în interior, însă sistemul de şine pentru transportul aparaturii permitea realizarea filmărilor pe tot parcursul zilei, ceea ce implica utilizarea la potenţial maxim a luminii naturale. În 1897, la rândul lui, Méliès îşi amenajează un atelier chiar în grădina de zarzavaturi a proprietăţii de la Montreuil-sous-Bois. Aici, Méliès construieşte o clădire solidă şi ingenioasă, în care putea filma la orice oră, fără să depindă de condiţiile meteo. Deşi atelierul fusese construit mai târziu decât Black Maria, tehnic, era mai sofisticat decât “hambarul” lui Edison. Primul studio va apărea mai târziu, prin 1901-1902, construit de Pathé, urmat, în 1905, de cel al companiei Gaumont.

George Méliès (fotografie preluată de la Cinémathèque Française)

Am lansat un nou concurs!

De data aceasta, ceva simplu şi distractiv: găsiţi cerinţa concursului (este undeva pe pagina principală!), răspundeţi (este foarte simplu, doar o formalitate!) şi câştigaţi un interesant premiu în format electronic.  

Succes!

 

[CINEMA VINTAGE] - "Reclame imorale", în anii 1920

Marketarea unui film începe din stadiul dezvoltării noului produs, continuă pe parcursul formulării primelor idei de proiect şi mai apoi, al producţiei, distribuţiei şi proiectării acestuia. În anumite puncte cheie ale ciclului de viaţă al filmului, actorii sunt ei înşişi implicaţi în activităţi de promovare, de la marketarea ideii/scenariului către casa de producţie, până la promovarea filmului în cinematografe, pe diversele suporturi media ori la televiziunile prin cablu. O definiţie a marketing-ului în materie de film ar putea fi următoarea: 

Orice activitate care susţine un film în tentativa de a-şi atinge ţintele de audienţă, în indiferent care moment de pe parcursul <<vieţii>> acestuia. (cf. Durie, Pham, Watson, “Marketing and selling your film around the world”, Silman-James Press, 2000).

[CINEMA VINTAGE] - Două articole româneşti din anii 1920 despre muzica din sala de proiecţie

În prima decadă de la apariţia filmului mut, muzica era unul din ingredientele esenţiale pentru a garanta succesul filmelor proiectate. Deşi nimeni nu ar avea temei să conteste acest lucru, practica acompaniamentului filmelor a fost diferită de la ţară la ţară (în acele vremuri chiar şi de la continent la continent!). De pildă, în SUA şi Europa, erau preferate muzica populară şi muzica “de artă”. Multe ţări gravitau în jurul sonorităţilor naţionale, fie acestea populare ori tradiţionale. În Rusia, de pildă, acompaniatorii preferau muzica nativă a ţării, chiar dacă uneori melodiile interpretate nu aveau nici în clin nici în mânecă cu filmul proiectat. Aşa cum se menţionează în primul articol reprodus mai jos (semnat de Julian Pop), şi în cinematografele din România “să întâmplă şi azi foarte des ca să se auză în scene duioase marşuri şi în episoade dramatice arie de dans”.

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 5

Şi filmul?

Méliès îşi dorea să facă film. Din nefericire pentru el, nu dispunea de camera fraţilor Lumière, pe care, aşa cum am văzut anterior, aceştia nu erau dispuşi să o vândă. În aceste condiţii, Méliès s-a văzut nevoit să improvizeze, pornind de la proiectorul achiziţionat de la Robert Paul.

La începutul lunii mai 1896, Méliès suspendă proiecţiile, cu scopul de a aduce îmbunătăţiri proiectorului şi a-l transforma în obiectiv de filmat. Se pare, totuşi, că teatrul Houdin nu a rămas chiar fără niciun proiector, Méliès achiziţionând un al doilea aparat, de la un anume Louis Henri Charles. Acesta din urmă patentase, la 20 aprilie 1896, Kinorama şi Cinorama, aparate folosite pentru proiectarea imaginilor în mişcare. Cu sprijinul lui Lucien Korsten (mecanic) şi Lucien Reulos (inginer, devenit ulterior principalul asociat al lui Méliès), reuşesc să pună la punct un aparat de filmat. Principiile de bază ale acestuia erau inspirate de la Teatrograf şi, respectiv, de la maşina lui Paul-Acres. Un anumit rol pare să fi jucat şi invenţia lui Louis Henri Charles. Construcţia camerei s-a realizat integral în atelierele teatrului, folosind componente mecanice dintre cele mai diverse, unele din acestea fiind anterior utilizate pentru realizarea numerelor de magie pe scena teatrului.

George Méliès, desen de Jason Stout, preluat de aici

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 4

28 decembrie 1895 – marele "şoc"

La prima proiecţie publică realizată cu Cinematograful (25 decembrie 1895, Salon Indien du Grand Café), Méliès făcea parte din audienţă. Primise invitaţia de la Antoine Lumière, pe care – aşa cum am văzut în episodul anterior – îl cunoştea bine, Lumière fiind unul din chiriaşi teatrului Robert Houdin, unde îşi deschisese (în aprilie 1895) un atelier foto. Cu toate acestea, Antoine nu îi divulgase lui Méliès absolut nimic despre invenţia copiilor săi (fraţii Lumière). 

George Méliès

[CINEMA VINTAGE] - o nouă rubrică pe "Cinema, pas cu pas"

Inaugurez o rubrică nouă pe Cinema, pas cu pas: CINEMA VINTAGE. Ştiu, în ultimele luni nu puţine au fost "lansările" de noi rubrici pe blog...Unele proiecte au continuat, altele au fost întrerupte. Probabil că nu va trece mult timp până mă voi apuca să şterg puţin praful şi să dau cu aspiratorul pe blog, ocazie cu care voi încerca o grupare mai intuitivă a articolelor, cel mai probabil pe teme sau domenii mai cuprinzătoare. Indiferent când va fi curăţenia de primăvară/vară, CINEMA VINTAGE va fi una din rubricile cărora le voi acorda cea mai mare atenţie. Aşa cum am mai spus, sper să vă stârnească interesul, cu toate că va fi vorba de o reîntoarcere în trecut, în perioada de început a cinema-ului (din România şi de aiurea). Prin această iniţiativă, doresc, totodată, să concretizez o promisiune pe care am făcut-o în urmă cu mai puţin de două săptămâni, aceea de a acorda o atenţie sporită cinematografului "retro". Am în vedere atât recenzii ale filmelor mute ori din "pre-istoria" cinematografului acustic, o punere în temă cu subiectele fierbinţi, "la ordinea zilei" în acea perioadă, publicarea de fotografii inedite, pe scurt, revitalizarea unei perioade care consider că nu trebuie nicidecum uitată. Din câte ştiu (în caz că greşesc, vă rog să mă corectaţi!), România nu se poate lăuda cu vreo iniţiativă lăudabilă de "recuperare a memoriei" celei de-a şaptea arte, nici în spaţiul virtual şi cu atât mai puţin pe alt suport media. Nicidecum pentru a fi de "bonton", Cinema, pas cu pas se va ocupa în mod sistematic de subiect şi cine ştie, poate că într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat vom reuşi să înţelegem mai bine prezentul cinematografic prin prisma trecutului său. 

Sper să fiţi alături de mine! Spun asta, fiind absolut convins de faptul că inclusiv voi, cititorii blogului, veţi putea contribui la reuşita proiectului. Alte detalii, în cel mai scurt timp!

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 3

Rola de film!

Una din cele mai de răsunet invenţii ale epocii i-a aparţinut lui George Eastman, fotograf amator, care a dezvoltat în 1884 prima bandă flexibilă de film şi a comercializat prima rolă de film având la bază nitratul de celuloză (atenţie, nu nitroceluloză!) în 1889. Cu alte cuvinte, inventase mediul necesar pentru surprinderea imaginilor în mişcare, contribuind, astfel, la dezvoltarea accelerată a cinematografului din anii următori. 

George Méliès

Concurs "Cinema, pas cu pas"

Cine este personajul din imaginea de mai jos?
el care va răspunde (primul) corect primeşte un DVD original!


Indiciu: compozitor nordic.
Răspuns: Matti Bye.

P.S. vor mai urma şi alte concursuri pe Cinema, pas cu pas, aşa că fiţi alerţi!

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 2

Teatrul Robert-Houdin

În 1888, Méliès se distanţează de familie: abandonează definitiv afacerea iar după numai un an, părăseşte şi locuinţa din rue Taylor, în care stătea împreună cu fraţii săi. Se va muta la 22 rue Chauchat, în imediata apropiere a bulevardului Italiens. Pentru vârsta pe care o avea (sub 30 de ani), Georges deţinea o avere considerabilă, graţie, fireşte, donaţiei primite de la tatăl său. Cam în aceeaşi perioadă, văduva lui Robert-Houdin scoate la vânzare faimosul teatru de la numărul 8, bulevardul Italiens. Méliès îl achiziţionează pentru suma de 47.000 franci. Redecorează interiorul clădirii, primul spectacol având loc în octombrie 1888. 

George Méliès

Filmul mut, "motor" de promovare media: cazul AXN

Nu sunt sigur dacă să jubilez sau să mă întristez la vestea că postul de televiziune AXN, aflat într-o aparentă "dificultate" de a-și promova eficient produsele media, este nevoită să apeleze la "rețeta" filmului mut. Spun că încă oscilez între cele două variante, din teamă ca întreaga campanie să nu aibă, de fapt, o conotație peiorativă la adresa filmului fără sonor. De teamă, altfel spus, ca totul să nu fie decât o glumă "nevinovată", făcută cu scopul de a ține în priză populațiile de "barbari" (conceptul îi aparține lui Alessandro Baricco), suprasaturați - probabil -, de promo-urile stereotipale de pe micile ecrane. Dacă, în schimb, campania AXN este una bine intenționată, mă voi grăbi să spun mea culpa și chiar să îi felicit pentru inițiativă. Dacă această variantă este cea "corectă", nu pot decât să închei spunând și eu, ca și cei de la AXN, că, într-adevăr, "poveștile bine spuse (n.n.!) nu îmbătrânesc niciodată".

Sondaj de audienţă "Cinema, pas cu pas"

După mai mult de şase luni petrecute împreună pe blog (prima postare, în 28 octombrie 2010, cu Eric Rohmer în prim plan), cred că a venit momentul să vedem cam cum stă Cinema, pas cu pas la capitolul audienţă. Dacă vreţi, puteţi să consideraţi rezultatele de mai jos ca definind profilul sociologic al cititorilor blogului.


Ancheta sociologică a fost derulată cu sprijinul portalului www.trafic.ro, la care Cinema, pas cu pas este abonat din februarie a.c. (aşadar, ar rămâne "neacoperite" lunile octombrie-decembrie 2010 şi ianuarie 2011, dar în acea perioadă blogul abia se lansase, deci nu cred că pierdem foarte mult rezumându-ne la intervalul februarie-iunie 2011).

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 1

Georges Méliès s–a născut pe 8 decembrie 1861, într-o familie pariziană de viţă burgheză. A fost al treilea copil al unui artizan de pantofi de lux, la mare căutare în perioada celui de-al Doilea Imperiu francez. În 1868, Méliès se înscrie la liceul Michelet din Vanves, ulterior continuându-şi studiile la Paris, la liceul Louis cel Mare. Încă de la început şi-a manifestat talentul şi apetitul pentru pictură. Deşi părinţii săi nu aveau înclinaţii deosebite spre artă, l-au dus pe micul Méliès la numeroase spectacole, între care şi operele comice ale lui Offenbach. Georges a luat lecţii de sculptură, a manifestat o anume precocitate în poezie, mai târziu având ocazia să îl întâlnească pe celebrul Verlaine. A fost interesat şi de politică. A promovat examenul de bacalaureat în 1880, ulterior lucrând, o scurtă perioadă de timp, alături de părinţi, în afacerea acestora. Pe 18 noiembrie 1881 îşi începe stagiul militar, fiind repartizat - spre încântarea lui - la biblioteca garnizoanei. Urmează cursuri de pictură şi are şansa să îi întâlnească pe Degas şi Huysmans. 

Georges Méliès

Pentru a-l proteja de o relaţie amoroasă ce părea să îi acapareze întreaga atenţie, părinţii decid să îl trimită la Londra, un bun prilej pentru tânărul Georges de a se familiariza cu limba engleză şi a asimila noi cunoştinţe despre mediul de afaceri.

No silence, please! = "Cabinetul figurilor de ceară" (1924) + Einuiea

O nouă vizionare la Centrul ceh. În seara de 30 iunie, proiectul extrem de tentant iniţiat de institutul cultural, sub titulatura “No silence, please!” (despre care am mai scris în detaliu pe Cinema, pas cu pas aici şi aici) şi-a consumat ultimul act, înainte de aşteptata vacanţă de vară. Aşa cum fuseserăm deja obişnuiţi de la proiecţiile anterioare, ni s-a servit un film de calitate, un clasic al genului, obligatoriu – zic eu – de vizionat de orice pasionat de cinema: “Waxworks” (regia Paul Leni, vezi însă şi aici). Pentru cei mai puţin familiari cu "adolescenţa" cinematografului european, filmul este o adevărată revelaţie şi poate fi considerat, fără exagerare, o mică bijuterie, măcar şi prin faptul că pune laolaltă câţiva monştrii sacri ai celei de-a şaptea arte: Emil Jannings, Conrad Veidt, WernerKrauss, Wilhelm (sau William) Dieterle şi, fireşte, Paul Leni. Ca şi la proiecţiile precedente, am avut parte de o atmosferă liniştită, un public entuziast şi “disciplinat”, cu aparenţa că arde de nerăbdare să asimileze un alt reper al cinematografiei mondiale. Îmi menţin aprecierile şi ex-post, după terminarea vizionării. În concluzie, o experienţă plăcută, câteva clipe de detaşare de agitaţia cotidiană şi o modalitate excelentă de a “persifla” teribilismul filmelor de “mall”, zgomotoase şi intruziv-agresive senzorial, fără, însă, a oferi nimic cu adevărat tentant spectatorilor.