-Ce este un automaton? m-a întrebat aia mică în seara asta, distrăgându-mi atenția de la filmul care continua să plutească nestingherit pe ecran.
-Păi, știi, este...
Adevărul e că nu auzisem niciodată de o chestie ca asta...
-Știi - am încercat eu să înnod de unde rămăsesem - e un robot.
-Ce fel de robot? a insistat ea, ridicând din sprâncene.
-Păi, să vezi, unul care e automat, am inventat eu la întâmplare, simțind cum sunt prins la mijloc.
Fiică-mea a izbucnit într-un hohot de râs aproape isteric, ținându-se în același timp cu mâinile de burtă.
Fără să fi dat marea lovitură la Palme d'Or-ul de anul acesta, filmul lui Hazanavicius a reuşit, totuşi, să-şi treacă la activ premiul pentru "cel mai bun actor" (Jean Dujardin). Pe ansamblu, o performanţă interesantă a peliculei regizorului francez, care, în pofida mai multor lung metraje realizate până acum, nu găsise formula succesului internaţional. S-ar putea ca "The artist" să fie "cheia secretă" de care avea nevoie. Dacă ne gândim şi la particularităţile peliculei, prim-planul de care s-a bucurat devine parcă şi mai interesant de evidenţiat: un film mut, în plină revoluţie a mediilor de proiecţie, cu un format 3D tot mai activ, aproape sufocant pentru "concurenţă".
The artist, 2011, regia: Michel Hazanavicius.
