Louis Feuillade, maestrul serialului: de la "Fantomas" la "Judex"

Regizor, pionier al filmului, scenarist și producător. Louis Feuillade s-a născut la Herault (în sudul Franței), în 1873, într-o familie înstărită. Părinții săi se îndeletniceau cu comercializarea vinurilor. În tinerețe, Feuillade se arată interesat de literatură, înclinațiile sale artistice fiind însă concretizate mai târziu, inclusiv în producția de film. Deocamdată, însă, tânărul Feuillade este la vârsta la care scrie poezii și scurte articolașe pentru presa locală. După terminarea școlii, lucrează pentru o scurtă perioadă de timp în firma părinților. Moartea tatălui său îi ghidează pașii spre Paris, cu intenția fermă de a deveni scriitor. Traversează o perioadă dificilă în capitala Hexagonului, dar reușește, în cele din urmă, să semneze un contract cu revista "Revue mondiale". 

Louis Feuillade

"La vie et la passion de Jesus Christ", 1903

Fiindcă intrăm în Săptămâna patimilor, vă propun spre vizionare un film despre viața și patimile lui Iisus Hristos, intitulat chiar așa: "La vie et la passion de Jesus Christ". Anticipând avalanșa de filme cu care vom fi bombardați în a doua parte a săptămânii viitoare, am decis să fac eu primul pas, propunându-vă un film ceva mai special, mai exact unul mut. Regizori: Lucien Nonguet și Ferdinand Zecca. Anul de apariție: 1903. Companie producătoare: Pathe . Pentru vremea respectivă, durata filmului era una considerabilă: 45 minute.

Abel Gance, regizorul (episodul 4)

Cu un an mai târziu în “Acuz” (J'accuse), pledoarie fierbinte, dar amestecată cu motive melodramatice, stilul lui Gance se relevă în toană plenitudinea sa excesiv şi grandilocvent, dar înzestrat cu un lirism şi cu o forţă de evocare cu totul nouă. Dar de-abia în “Roata” (La roue), realizat între anii 1920 şi 1923, se afirmă definitiv geniul său cinematografic.


“Roata” rămâne alături de “Napoleon” opera capitală a lui Abel Gance, operă în care cele mai reuşite episoade merită să supra­vieţuiască tuturor treptelor de evoluţie ale cinematografului, pentru că în ele se află însăşi esenţa creaţiei lui. “Roata” figurează în programele cinematecilor. Cu toate acestea este aproape cu neputinţă să judeci o lucrare după aceste fragmente oferite curio­zităţii tineretului şi proiectate adeseori într-o cadenţă, care de­naturează ritmul iniţial.

"Roata".

Abel Gance, regizorul (episodul 2)

Înainte de a continua serialul nostru despre Abel Gance, cred că e cazul să contextualizăm puţin activitatea regizorului francez. Întrebări de genul: “din ce curent artistic provine?”, “ce colegi de generaţie şi de viziune artistică a avut?” şi, de ce nu, “care era conjunctura istorică în care s-a manifestat?”, se cuvin a fi soluţionate cât mai curând posibil, pentru a nu crea neînţelegeri sau confuzii în fluxul expunerilor viitoare.

Abel Gance

Parţial, unei părţi a întrebărilor de mai sus le-am oferit deja răspunsuri, prin ricoşeu, în primul episod al serialului. Menţionând atunci în treacăt numele lui Jean Epstein, am atras atenţia asupra ralierii acestuia la curentul “impresionist”. Un curent important din Franţa, creat parţial şi din reclamarea unei riposte la expansiunea deşănţată în Europa a industriei de film marca <Hollywood>. Nume precum Abel Gance, Germaine Dulac, Marcel L’Herbier sau Jean Epstein au încercat să ridice un zid imaginar între public şi producţiile americane, “proiectând” pe partea cealaltă a zidului filme de factură impresionistă, care, treptat, au reuşit, măcar parţial, să se impună.

Ce este un automaton?

-Ce este un automaton? m-a întrebat aia mică în seara asta, distrăgându-mi atenția de la filmul care continua să plutească nestingherit pe ecran.

-Păi, știi, este...

Adevărul e că nu auzisem niciodată de o chestie ca asta...

-Știi - am încercat eu să înnod de unde rămăsesem - e un robot.

-Ce fel de robot? a insistat ea, ridicând din sprâncene.

-Păi, să vezi, unul care e automat, am inventat eu la întâmplare, simțind cum sunt prins la mijloc.

Fiică-mea a izbucnit într-un hohot de râs aproape isteric, ținându-se în același timp cu mâinile de burtă.

Georges Méliès, magicianul filmului mut - gânduri ale regizorului

După seria de 7+1 episoade în care am vorbit despre Méliès, consider că este momentul să îi dăm şi acestuia posibilitatea să se exprime. Într-un interviu din 1929, Méliès devoalează câteva din procedeele tehnice folosite pentru realizarea celebrelor sale trucaje. Dacă veţi fi atenţi, veţi observa că regizorul dezvăluie strict ceea a considerat că poate fi divulgat, eliminând, fireşte, riscul de a-i pune la curent pe regizorii "concurenţi" cu privire la secretele din propria "bucătărie".

[CINEMA VINTAGE] - Filme redescoperite din "pre-istoria" cinematografiei

În seria dedicată lui Georges Méliès am menţionat în treacăt numele lui George W. Paul şi pe cel al lui Birt Acres şi am postat un scurt-metraj al celor doi, "Peisaj cu mare agitată la Dover" (detalii, aici). Astăzi, revin succint asupra carierei acestor pionieri ai cinematografiei, pentru ca în finalul postării să vă prezint o colecţie mai amplă de scurt-metraje ale celor doi. 

Kineopticon, prima cameră de filmat din Marea Britanie, inventată de Birt Acres

Georges Méliès, magicianul filmului mut - "anexă"

Firește, cea mai bună finalizare a mini-documentarului în 7 părți despre viața și activitatea lui George Méliès este prezentarea unora din scurt metrajele acestuia. Nu o să încarc teribil de mult pagina cu zeci de linkuri către filmele sale, dar sunt convins că cei interesați să aprofundeze subiectul, le vor găsi și singuri. Seria despre Méliès este prima de pe acest blog dedicată filmului mut. Vor mai urma și altele, așa că fiți pregătiți și, eventual, spuneți-mi despre ce anume ați dori să citiți pe "Cinema, pas cu pas".
 

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 7 (ultimul episod)

În 1896, Méliès, alături de Lucien Reulos, pune bazele Star Film Trademark. Aranjamentul nu durează însă mult timp şi cei doi se despart după doar un an. Astfel, Méliès devine singurul proprietar al Manufacture de films pour cinématographes, asociaţie care nu fusese creată în scopuri comerciale. În perioada următoare, Méliès deschide mai multe reprezentanţe în Londra, Barcelona, Berlin şi SUA. 

Ranch-ul Star Film din SUA

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 6

În 1894, Edison a construit primul studio acoperit din lume: Black Maria. Filmările erau realizate doar în interior, însă sistemul de şine pentru transportul aparaturii permitea realizarea filmărilor pe tot parcursul zilei, ceea ce implica utilizarea la potenţial maxim a luminii naturale. În 1897, la rândul lui, Méliès îşi amenajează un atelier chiar în grădina de zarzavaturi a proprietăţii de la Montreuil-sous-Bois. Aici, Méliès construieşte o clădire solidă şi ingenioasă, în care putea filma la orice oră, fără să depindă de condiţiile meteo. Deşi atelierul fusese construit mai târziu decât Black Maria, tehnic, era mai sofisticat decât “hambarul” lui Edison. Primul studio va apărea mai târziu, prin 1901-1902, construit de Pathé, urmat, în 1905, de cel al companiei Gaumont.

George Méliès (fotografie preluată de la Cinémathèque Française)

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 5

Şi filmul?

Méliès îşi dorea să facă film. Din nefericire pentru el, nu dispunea de camera fraţilor Lumière, pe care, aşa cum am văzut anterior, aceştia nu erau dispuşi să o vândă. În aceste condiţii, Méliès s-a văzut nevoit să improvizeze, pornind de la proiectorul achiziţionat de la Robert Paul.

La începutul lunii mai 1896, Méliès suspendă proiecţiile, cu scopul de a aduce îmbunătăţiri proiectorului şi a-l transforma în obiectiv de filmat. Se pare, totuşi, că teatrul Houdin nu a rămas chiar fără niciun proiector, Méliès achiziţionând un al doilea aparat, de la un anume Louis Henri Charles. Acesta din urmă patentase, la 20 aprilie 1896, Kinorama şi Cinorama, aparate folosite pentru proiectarea imaginilor în mişcare. Cu sprijinul lui Lucien Korsten (mecanic) şi Lucien Reulos (inginer, devenit ulterior principalul asociat al lui Méliès), reuşesc să pună la punct un aparat de filmat. Principiile de bază ale acestuia erau inspirate de la Teatrograf şi, respectiv, de la maşina lui Paul-Acres. Un anumit rol pare să fi jucat şi invenţia lui Louis Henri Charles. Construcţia camerei s-a realizat integral în atelierele teatrului, folosind componente mecanice dintre cele mai diverse, unele din acestea fiind anterior utilizate pentru realizarea numerelor de magie pe scena teatrului.

George Méliès, desen de Jason Stout, preluat de aici

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 4

28 decembrie 1895 – marele "şoc"

La prima proiecţie publică realizată cu Cinematograful (25 decembrie 1895, Salon Indien du Grand Café), Méliès făcea parte din audienţă. Primise invitaţia de la Antoine Lumière, pe care – aşa cum am văzut în episodul anterior – îl cunoştea bine, Lumière fiind unul din chiriaşi teatrului Robert Houdin, unde îşi deschisese (în aprilie 1895) un atelier foto. Cu toate acestea, Antoine nu îi divulgase lui Méliès absolut nimic despre invenţia copiilor săi (fraţii Lumière). 

George Méliès

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 3

Rola de film!

Una din cele mai de răsunet invenţii ale epocii i-a aparţinut lui George Eastman, fotograf amator, care a dezvoltat în 1884 prima bandă flexibilă de film şi a comercializat prima rolă de film având la bază nitratul de celuloză (atenţie, nu nitroceluloză!) în 1889. Cu alte cuvinte, inventase mediul necesar pentru surprinderea imaginilor în mişcare, contribuind, astfel, la dezvoltarea accelerată a cinematografului din anii următori. 

George Méliès

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 2

Teatrul Robert-Houdin

În 1888, Méliès se distanţează de familie: abandonează definitiv afacerea iar după numai un an, părăseşte şi locuinţa din rue Taylor, în care stătea împreună cu fraţii săi. Se va muta la 22 rue Chauchat, în imediata apropiere a bulevardului Italiens. Pentru vârsta pe care o avea (sub 30 de ani), Georges deţinea o avere considerabilă, graţie, fireşte, donaţiei primite de la tatăl său. Cam în aceeaşi perioadă, văduva lui Robert-Houdin scoate la vânzare faimosul teatru de la numărul 8, bulevardul Italiens. Méliès îl achiziţionează pentru suma de 47.000 franci. Redecorează interiorul clădirii, primul spectacol având loc în octombrie 1888. 

George Méliès

Georges Méliès, magicianul filmului mut - episodul 1

Georges Méliès s–a născut pe 8 decembrie 1861, într-o familie pariziană de viţă burgheză. A fost al treilea copil al unui artizan de pantofi de lux, la mare căutare în perioada celui de-al Doilea Imperiu francez. În 1868, Méliès se înscrie la liceul Michelet din Vanves, ulterior continuându-şi studiile la Paris, la liceul Louis cel Mare. Încă de la început şi-a manifestat talentul şi apetitul pentru pictură. Deşi părinţii săi nu aveau înclinaţii deosebite spre artă, l-au dus pe micul Méliès la numeroase spectacole, între care şi operele comice ale lui Offenbach. Georges a luat lecţii de sculptură, a manifestat o anume precocitate în poezie, mai târziu având ocazia să îl întâlnească pe celebrul Verlaine. A fost interesat şi de politică. A promovat examenul de bacalaureat în 1880, ulterior lucrând, o scurtă perioadă de timp, alături de părinţi, în afacerea acestora. Pe 18 noiembrie 1881 îşi începe stagiul militar, fiind repartizat - spre încântarea lui - la biblioteca garnizoanei. Urmează cursuri de pictură şi are şansa să îi întâlnească pe Degas şi Huysmans. 

Georges Méliès

Pentru a-l proteja de o relaţie amoroasă ce părea să îi acapareze întreaga atenţie, părinţii decid să îl trimită la Londra, un bun prilej pentru tânărul Georges de a se familiariza cu limba engleză şi a asimila noi cunoştinţe despre mediul de afaceri.

“Faust” (F.W. Murnau, 1926) – lumini şi umbre

După precedenta proiecţie de la Centrul Ceh, cu “Nosferatu”, despre care am scris pe larg aici, institutul ne-a rezervat acum două săptămâni o altă surpriză, aducând în vizionare şi “Faust”-ul murnau-nian. Un veritabil deliciu pentru cinefilii bucureşteni, care nu s-au lăsat nici ei mai prejos, umplând sala până la refuz. Pe cât de mare delectarea, pe atât de provocatoare trebuie să fi fost "misiunea" artistică la care au fost supuşi, aceea de a “îngurgita” cum se cuvine, fără a mai menţiona intervalul de timp extrem de scurt, două pelicule de referinţă din istoria cinematografiei. Acelaşi efect l-am resimţit şi eu. De aici şi tergiversarea momentului în care ar fi trebuit să mă aşez în faţa colii albe de hârtie pentru a aşterne câteva gânduri legate de film.