În postarea Vă (mai) place filmul mut?, aminteam în treacăt de costurile exorbitante (care cresc exponenţial cu starea de degradare fizică a peliculei) necesare digitizării unui film. Dacă ar fi să purcedem la o analiză costuri-beneficii, salvarea şi prezervarea unor materiale audio-video asupra cărora planează (chiar în momentul de faţă) riscul de a fi pierdute definitiv, sunt absolut convins că ar genera incomparabil mai multe satisfacţii decât regrete pentru resursele financiare sacrificate. Pentru a nu ne pierde în detalii ne-importante şi, sunt convins, plictisitoare, aş prefera să nu mă apuc să enumăr (ca o moară stricată) sumele de bani necesare restaurării unui film, ci să încercăm, mai degrabă, să vedem cam pe ce ar putea fi cheltuiţi, în mod alternativ, banii respectivi.
