Comoara domnului Arne (Herr Arnes pengar), Mauritz Stiller, 1919

Primele filme mute rareori depăşeau ca durată trei (maxim cinci) minute. Ulterior, lungimea acestora a crescut continuu, atingând în jur de 20 de minute (în 1910) şi 90-120 minute, spre sfârşitul anilor 1920. Dacă analizăm temele abordate, vom observa că pentru a evita, pe de-o parte, costurile exorbitante plătite sub forma drepturilor de autor iar pe de altă parte, pentru a ţine cont de familiaritatea mai mare a publicului cu anumite subiecte (introducerea unora complet noi ar fi implicat utilizarea, cel mai probabil în manieră excesivă, a inter-titlurilor), primele puneri în “scenă” s-au inspirat din clasici: Shakespeare, Dickens, Hardy, Zola, Goethe, Tolstoi, Puşkin etc.

Fotogramele filmului mut

Cuvintele au avut un rol esenţial în epoca filmului mut! Consider că numai cineva cu o doză "temeinică" de ignoranţă în materie de film ar putea pune sub semnul întrebării pertinenţa afirmaţiei de mai înainte, neobişnuită şi paradoxală doar la prima vedere. Atât titlul filmului, cât şi cartonaşele conţinând text ajutător (cu rol de ghidaj prin hăţişul - uneori de-a dreptul întortocheat - al acţiunii filmului), sunt cele mai evidente exemple de prezenţă a cuvintelor în filmul mut. Sunt convins că un artist plastic ar merge şi mai departe, asociind elementelor de design grafic ale filmului valenţe cu mult peste cele posibil a fi descifrate de un novice în materie de artă.

“Faust” (F.W. Murnau, 1926) – lumini şi umbre

După precedenta proiecţie de la Centrul Ceh, cu “Nosferatu”, despre care am scris pe larg aici, institutul ne-a rezervat acum două săptămâni o altă surpriză, aducând în vizionare şi “Faust”-ul murnau-nian. Un veritabil deliciu pentru cinefilii bucureşteni, care nu s-au lăsat nici ei mai prejos, umplând sala până la refuz. Pe cât de mare delectarea, pe atât de provocatoare trebuie să fi fost "misiunea" artistică la care au fost supuşi, aceea de a “îngurgita” cum se cuvine, fără a mai menţiona intervalul de timp extrem de scurt, două pelicule de referinţă din istoria cinematografiei. Acelaşi efect l-am resimţit şi eu. De aici şi tergiversarea momentului în care ar fi trebuit să mă aşez în faţa colii albe de hârtie pentru a aşterne câteva gânduri legate de film. 

"Nosferatu" (F.W. Murnau, 1922) - o bijuterie preţioasă

D
eschizi o fereastră pe ecranul calculatorului, te conectezi la Google, tastezi ceva, să spunem “top movies” şi apeşi <enter>. Ce se întâmplă după aceea, felul în care se pun în mişcare algoritmii geniali şi eficienţi concepuţi de gigantul american, nici nu prea mai contează. Dimpotrivă, pentru ceea ce doreşti să ştii, este total irelevant. Important este că în 2-3 secunde vei avea afişate pe ecran aproape 800 de milioane de răspunsuri la întrebarea ta. Da, aţi citit bine: aproape 1 miliard de rezultate "întoarce" Google pentru string-ul “top movies”. Oare câţi dintre noi mai avem timp de pierdut pentru a ne satisface astfel de mici curiozităţi? Răspunsul vine logic: aproape nimeni, din moment ce nu vom ajunge să deschidem niciodată nici măcar pagina cu numărul 2000, darămite pe aia pe care scrie “1 milion” sau “50 de milioane”. Şi, totuşi, chestiunea nu este total ne-relevantă.