Louis Feuillade, maestrul serialului: de la "Fantomas" la "Judex"

Regizor, pionier al filmului, scenarist și producător. Louis Feuillade s-a născut la Herault (în sudul Franței), în 1873, într-o familie înstărită. Părinții săi se îndeletniceau cu comercializarea vinurilor. În tinerețe, Feuillade se arată interesat de literatură, înclinațiile sale artistice fiind însă concretizate mai târziu, inclusiv în producția de film. Deocamdată, însă, tânărul Feuillade este la vârsta la care scrie poezii și scurte articolașe pentru presa locală. După terminarea școlii, lucrează pentru o scurtă perioadă de timp în firma părinților. Moartea tatălui său îi ghidează pașii spre Paris, cu intenția fermă de a deveni scriitor. Traversează o perioadă dificilă în capitala Hexagonului, dar reușește, în cele din urmă, să semneze un contract cu revista "Revue mondiale". 

Louis Feuillade

Abel Gance, regizorul (episodul 3)

Abel Gance

Gance face astfel legătura între trecut şi viitor. Opera sa îşi are rădăcinile chiar la începuturile cinematografului. 1911: apa­ratul fraţilor Lumière avea cincisprezece ani! De-abia se depă­şise stadiul “tablourilor vivante”, când Gance îşi consolida pe acest mecanism aspiraţiile literare ale tinereţii sale. Debutul ca­rierei lui poate servi drept exemplu celor care ar dori să explice formarea primei şcoli a cinematografului francez - şcoală care s-a afirmat în această artă nouă, venind pe căile literaturii şi ale teatrului.

[CINEMA VINTAGE] - Două articole româneşti din anii 1920 despre muzica din sala de proiecţie

În prima decadă de la apariţia filmului mut, muzica era unul din ingredientele esenţiale pentru a garanta succesul filmelor proiectate. Deşi nimeni nu ar avea temei să conteste acest lucru, practica acompaniamentului filmelor a fost diferită de la ţară la ţară (în acele vremuri chiar şi de la continent la continent!). De pildă, în SUA şi Europa, erau preferate muzica populară şi muzica “de artă”. Multe ţări gravitau în jurul sonorităţilor naţionale, fie acestea populare ori tradiţionale. În Rusia, de pildă, acompaniatorii preferau muzica nativă a ţării, chiar dacă uneori melodiile interpretate nu aveau nici în clin nici în mânecă cu filmul proiectat. Aşa cum se menţionează în primul articol reprodus mai jos (semnat de Julian Pop), şi în cinematografele din România “să întâmplă şi azi foarte des ca să se auză în scene duioase marşuri şi în episoade dramatice arie de dans”.