Showing posts with label soyuz film. Show all posts
Showing posts with label soyuz film. Show all posts

Tuesday, February 1, 2011

Filme ruseşti de animaţie - propaganda comunistă (1924-1984)

Revoluția bolșevică din 1917 a împărțit lumea în două tabere ideologice: capitalism și comunism. În următorii 70 de ani, comuniștii vor declanșa un aprig război al cuvintelor și imaginilor împotriva dușmanilor capitaliști. Scopul? Manipularea maselor, prin practicarea dezinformării; transformarea capitaliștilor în “dușmani ai poporului”, prin menționarea în mod obsesiv a ideii de nerespectare a drepturilor indivizilor din aceste țări; atragerea încrederii în statul rus, “condus” de țărani și muncitori, singurul preocupat de bunăstarea lor și, în același timp, singurul care ar fi putut să le garanteze accesul la educație, asistență medicală și, deci, la un viitor “luminos”. În 1917, bolșevicii, un partid relativ minuscul (aproximativ 200.000 membrii), au reușit să pună stăpânire pe o populație de peste 160 milioane de indivizi, cea mai mare masă de manevră manipulată vreodată în istorie. În Rusia se vorbeau în acea perioadă peste 100 de limbi diferite iar cea mai mare parte a populației suferea de analfabetism. Maeștrii ai propagandei vizuale, bolșevicii au tipărit, după preluarea puterii, zeci de mii de postere “politice”, conținând imagini tulburătoare și sloganuri tumultoase cu singurul scop al propagării ideologiei comuniste.