Showing posts with label Leandro Copperfield. Show all posts
Showing posts with label Leandro Copperfield. Show all posts

Wednesday, April 6, 2011

L.C., un băiat din Brazilia

Astăzi m-am gândit să vă fac cunoştinţă cu Leandro Copperfield. De acord, dar cine este tipul? E o întrebare legitimă, sunt aproape sigur că nu aveaţi de unde să auziţi de el până acum. Bun, şi? Păi, şi, nimic...E un băiat ca oricare altul, doar că trăieşte în Brazilia. Şi mai are ceva în plus: e PASIONAT de FILM. Am scris intenţionat cu litere mari, pentru că aşa cred că se cuvine. Adică, tipul e atât de pasionat, încât face tot ce poate să ne transmită şi nouă pasiunea lui nebună. Ştiţi cum e atunci când eşti obsedat de un anumit lucru, simţi că ai vrea să îl împărtăşeşti cu cineva. Îmi închipui că dacă entuziasmul este cu adevărat mare, nici nu mai contează cu cine empatizezi. Leandro sigur face parte din categoria asta de indivizi. Iar noi, toţi ceilalţi nu putem decât să ne considerăm norocoşi că ne-a ales ca "parteneri" de dialog.