Primele filme mute rareori depăşeau ca durată trei (maxim cinci) minute. Ulterior, lungimea acestora a crescut continuu, atingând în jur de 20 de minute (în 1910) şi 90-120 minute, spre sfârşitul anilor 1920. Dacă analizăm temele abordate, vom observa că pentru a evita, pe de-o parte, costurile exorbitante plătite sub forma drepturilor de autor iar pe de altă parte, pentru a ţine cont de familiaritatea mai mare a publicului cu anumite subiecte (introducerea unora complet noi ar fi implicat utilizarea, cel mai probabil în manieră excesivă, a inter-titlurilor), primele puneri în “scenă” s-au inspirat din clasici: Shakespeare, Dickens, Hardy, Zola, Goethe, Tolstoi, Puşkin etc.
