În prima decadă de la apariţia filmului mut, muzica era unul din ingredientele esenţiale pentru a garanta succesul filmelor proiectate. Deşi nimeni nu ar avea temei să conteste acest lucru, practica acompaniamentului filmelor a fost diferită de la ţară la ţară (în acele vremuri chiar şi de la continent la continent!). De pildă, în SUA şi Europa, erau preferate muzica populară şi muzica “de artă”. Multe ţări gravitau în jurul sonorităţilor naţionale, fie acestea populare ori tradiţionale. În Rusia, de pildă, acompaniatorii preferau muzica nativă a ţării, chiar dacă uneori melodiile interpretate nu aveau nici în clin nici în mânecă cu filmul proiectat. Aşa cum se menţionează în primul articol reprodus mai jos (semnat de Julian Pop), şi în cinematografele din România “să întâmplă şi azi foarte des ca să se auză în scene duioase marşuri şi în episoade dramatice arie de dans”.
