Buster Keaton, comediantul cu "chip de piatră" - "Cops" (1922)

Vorbeam într-un episod anterior (aici) despre divergenţa de opinii dintre Keaton şi tatăl lui în privinţa rolului cinematografului. Pentru Joe Keaton, dreptunghiul de pânză nu a fost niciodată cea mai adecvată formă de exprimare artistică. De aceea, considera cinematografia neinteresantă, o formă de distracţie supraevaluată de contemporani. În schimb, la Buster a fost "coup de foudre" chiar de la început.

Buster Keaton, comediantul cu "chip de piatră" - "The cameraman" (1928)

După cum poate ştiţi deja, Keaton nu şi-a dobândit talentul de comediant în urma studiilor, ci al unor îndelungaţi ani de practică “teatrală” şi încă una extrem de dură. Am adăugat şi ghilimelele de rigoare, pentru simplul motiv că spectacolele puse în scenă de părinţii acestuia (tatăl – comediant, mama – idem, dar şi instrumentist virtuoz), cărora micuţul Keaton li se va alătura de la o vârstă fragedă, nu erau altceva decât mici numere de vodevil, suficient de spectaculoase, însă, pentru a stârni interesul publicului.

© http://www.doctormacro.com