Showing posts with label Dorothy Sebastian. Show all posts
Showing posts with label Dorothy Sebastian. Show all posts

Monday, October 17, 2011

Buster Keaton, comediantul cu "chip de piatră" - "Spite marriage" (1929)

“Spite marriage” este al doilea lung metraj realizat de Keaton pentru cei de la MGM. Aşa cum menţionam într-un episod anterior, perioada MGM se va fi dovedit a nu fi fost una din cele mai faste în cariera americanului. După un relativ reuşit “The camera man” (despre care am vorbit aici), acest “Spite marriage” avea să fie un prim semnal de alarmă. Cu toate mirobolantele permutări de planuri din ţesătura narativă a filmului (schimbăm rapid, ca hainele într-o zi capricioasă de toamnă, decorul natural pe cel al interiorului unui teatru, ne mutăm apoi într-o curăţătorie de haine, după care ajungem într-un somptuos hotel, totul culminând cu două episoade – aproape ireale! - petrecute în mijlocul oceanului), acesta nu găseşte, din păcate, resursele necesare pentru a-şi camufla lipsurile evidente.