Showing posts with label Germaine Dulac. Show all posts
Showing posts with label Germaine Dulac. Show all posts

Friday, March 16, 2012

Abel Gance, regizorul (episodul 4)

Cu un an mai târziu în “Acuz” (J'accuse), pledoarie fierbinte, dar amestecată cu motive melodramatice, stilul lui Gance se relevă în toană plenitudinea sa excesiv şi grandilocvent, dar înzestrat cu un lirism şi cu o forţă de evocare cu totul nouă. Dar de-abia în “Roata” (La roue), realizat între anii 1920 şi 1923, se afirmă definitiv geniul său cinematografic.


“Roata” rămâne alături de “Napoleon” opera capitală a lui Abel Gance, operă în care cele mai reuşite episoade merită să supra­vieţuiască tuturor treptelor de evoluţie ale cinematografului, pentru că în ele se află însăşi esenţa creaţiei lui. “Roata” figurează în programele cinematecilor. Cu toate acestea este aproape cu neputinţă să judeci o lucrare după aceste fragmente oferite curio­zităţii tineretului şi proiectate adeseori într-o cadenţă, care de­naturează ritmul iniţial.

"Roata".

Wednesday, March 14, 2012

Abel Gance, regizorul (episodul 2)

Înainte de a continua serialul nostru despre Abel Gance, cred că e cazul să contextualizăm puţin activitatea regizorului francez. Întrebări de genul: “din ce curent artistic provine?”, “ce colegi de generaţie şi de viziune artistică a avut?” şi, de ce nu, “care era conjunctura istorică în care s-a manifestat?”, se cuvin a fi soluţionate cât mai curând posibil, pentru a nu crea neînţelegeri sau confuzii în fluxul expunerilor viitoare.
Abel Gance
Parţial, unei părţi a întrebărilor de mai sus le-am oferit deja răspunsuri, prin ricoşeu, în primul episod al serialului. Menţionând atunci în treacăt numele lui Jean Epstein, am atras atenţia asupra ralierii acestuia la curentul “impresionist”. Un curent important din Franţa, creat parţial şi din reclamarea unei riposte la expansiunea deşănţată în Europa a industriei de film marca <Hollywood>. Nume precum Abel Gance, Germaine Dulac, Marcel L’Herbier sau Jean Epstein au încercat să ridice un zid imaginar între public şi producţiile americane, “proiectând” pe partea cealaltă a zidului filme de factură impresionistă, care, treptat, au reuşit, măcar parţial, să se impună.