Cu un an mai târziu în “Acuz” (J'accuse), pledoarie fierbinte, dar amestecată cu motive melodramatice, stilul lui Gance se relevă în toană plenitudinea sa excesiv şi grandilocvent, dar înzestrat cu un lirism şi cu o forţă de evocare cu totul nouă. Dar de-abia în “Roata” (La roue), realizat între anii 1920 şi 1923, se afirmă definitiv geniul său cinematografic.
“Roata” rămâne alături de “Napoleon” opera capitală a lui Abel Gance, operă în care cele mai reuşite episoade merită să supravieţuiască tuturor treptelor de evoluţie ale cinematografului, pentru că în ele se află însăşi esenţa creaţiei lui. “Roata” figurează în programele cinematecilor. Cu toate acestea este aproape cu neputinţă să judeci o lucrare după aceste fragmente oferite curiozităţii tineretului şi proiectate adeseori într-o cadenţă, care denaturează ritmul iniţial.
 |
| "Roata". |
Cuvintele au avut un rol esenţial în epoca filmului mut! Consider că numai cineva cu o doză "temeinică" de ignoranţă în materie de film ar putea pune sub semnul întrebării pertinenţa afirmaţiei de mai înainte, neobişnuită şi paradoxală doar la prima vedere. Atât titlul filmului, cât şi cartonaşele conţinând text ajutător (cu rol de ghidaj prin hăţişul - uneori de-a dreptul întortocheat - al acţiunii filmului), sunt cele mai evidente exemple de prezenţă a cuvintelor în filmul mut. Sunt convins că un artist plastic ar merge şi mai departe, asociind elementelor de design grafic ale filmului valenţe cu mult peste cele posibil a fi descifrate de un novice în materie de artă.
