“M
“i-a plăcut mult, mai ales imaginea trenului intrând în gară la Cannes, în 1950 (n.n. 1959). Parcă vedeam nişte vechi fotografii, atinse de patina vremii. În orice caz, nu cred că între timp a mai existat vreun regizor care să egaleze performanţele atinse în cinema de Truffaut şi Godard”.
Presupunând că nu v-aţi dat seama, citatul de mai sus nu este opinia-epilog a vreun critic de film la finalul documentarului “Deux de la vague”, proiectat ieri seară la Institutul Francez din Bucureşti. Dimpotrivă, este ceva cu mult mai puţin sofisticat şi mai profan decât atât: opinia unuia din cei patru (sic!) spectatori prezenţi în sală, recte o doamnă trecută binişor de 40 de ani, cu o pronunţată dispoziţie melancolică. În cazul domniei sale, nu firul narativ pare să fi fost punctul forte al documentarului, ci mai degrabă imaginile de epocă şi filmările "vintage", selectate cu vădită atenţie de Emmanuel Laurent, regizorul-autor al peliculei.
