Deutsches Filmmuseum este una din instituţiile create de autorităţile din Frankfurt (în 1983/1984), reflectând interesul sporit al municipalităţii faţă de cinema. Muzeul a fost fondat pe o arhivă de câteva colecţii private foarte valoroase, cum ar fi Archiv für Filmkunde (adunată de Paul Sauerländer şi achiziţionată de municipalitate în 1976) sau colecţiile puse la dispoziţie de Lotte Eisner, actriţa Lilian Harvey sau cineastul Oskar Fischinger (Cinema, pas cu pas va face, la un moment dat, o trecere în revistă a filmelor sale de avangardă).
 |
| Oskar Fischinger |
După precedenta proiecţie de la Centrul Ceh, cu “Nosferatu”, despre care am scris pe larg aici, institutul ne-a rezervat acum două săptămâni o altă surpriză, aducând în vizionare şi “Faust”-ul murnau-nian. Un veritabil deliciu pentru cinefilii bucureşteni, care nu s-au lăsat nici ei mai prejos, umplând sala până la refuz. Pe cât de mare delectarea, pe atât de provocatoare trebuie să fi fost "misiunea" artistică la care au fost supuşi, aceea de a “îngurgita” cum se cuvine, fără a mai menţiona intervalul de timp extrem de scurt, două pelicule de referinţă din istoria cinematografiei. Acelaşi efect l-am resimţit şi eu. De aici şi tergiversarea momentului în care ar fi trebuit să mă aşez în faţa colii albe de hârtie pentru a aşterne câteva gânduri legate de film.
D
eschizi o fereastră pe ecranul calculatorului, te conectezi la Google, tastezi ceva, să spunem “top movies” şi apeşi <enter>. Ce se întâmplă după aceea, felul în care se pun în mişcare algoritmii geniali şi eficienţi concepuţi de gigantul american, nici nu prea mai contează. Dimpotrivă, pentru ceea ce doreşti să ştii, este total irelevant. Important este că în 2-3 secunde vei avea afişate pe ecran aproape 800 de milioane de răspunsuri la întrebarea ta. Da, aţi citit bine: aproape 1 miliard de rezultate "întoarce" Google pentru string-ul “top movies”. Oare câţi dintre noi mai avem timp de pierdut pentru a ne satisface astfel de mici curiozităţi? Răspunsul vine logic: aproape nimeni, din moment ce nu vom ajunge să deschidem niciodată nici măcar pagina cu numărul 2000, darămite pe aia pe care scrie “1 milion” sau “50 de milioane”. Şi, totuşi, chestiunea nu este total ne-relevantă.
