"Knife in the water", Roman Polanski [1962]

Apetitul pentru film "noir"

U na din particularităţile de necontestat ale film-ului “noir” este limbajul vizual. Găsim aici coagulate, fără doar şi poate, influenţe ale expresionismului din cinematografia germană de la începutul anilor 1920 şi 1930 (despre acest curent am mai scris pe blog, discutând un exemplu particular, aici), portat în America (obârşia filmul noir) de o parte a cineaştilor emigranţi, între care merită amintiţi Fritz Lang, William Dieterle sau Robert Siodmak. Un bun exemplu al tehnicii de iluminare chiaroscuro, procedeu tehnic folosit pe scară largă în filmul noir este “Faust” (regie F.W. Murnau), despre care am avut o postare aici. 

“Chinatown” (Roman Polanski), 1974

In timpul vizionării (de fapt, al re-vizionării), cineva mi-a atras atenţia că filmului îi lipseşte ceva, elementul incriminat fiind "absenţa ritmului"...Pentru o clipă, am stat să mă gândesc dacă am avut aceeaşi senzaţie, după care m-am hotărât să continui vizionarea până la sfârşit, pentru a nu face greşeala de a mă antepronunţa. Într-adevăr, filmul lui Polanski este unul special, deoarece se poziţionează undeva la mijloc între cele două extreme ale creaţiilor de gen: cea a filmului clasic “detectivist”, în care întreaga miză este pontată pe acţiunea energică, care te “ţină în priză”, pompându-ţi fără milă adrenalină în corp şi cea “tradiţionalistă”, a poveştilor cu detectivi "neperisabili", invariabil triumfători, frivoli atunci când e nevoie, dar şi romantici, dacă situaţia o impune...Sunt de părere că această construcţie hibridă a scenariului (Robert Towne) şi realizării regizorale (Roman Polanski), acest melanj de genuri "pur sânge", poate lămuri într-o anumită măsură senzaţia de "trenare a acţiunii" menţionată la început.