In timpul vizionării (de fapt, al re-vizionării), cineva mi-a atras atenţia că filmului îi lipseşte ceva, elementul incriminat fiind "absenţa ritmului"...Pentru o clipă, am stat să mă gândesc dacă am avut aceeaşi senzaţie, după care m-am hotărât să continui vizionarea până la sfârşit, pentru a nu face greşeala de a mă antepronunţa. Într-adevăr, filmul lui Polanski este unul special, deoarece se poziţionează undeva la mijloc între cele două extreme ale creaţiilor de gen: cea a filmului clasic “detectivist”, în care întreaga miză este pontată pe acţiunea energică, care te “ţină în priză”, pompându-ţi fără milă adrenalină în corp şi cea “tradiţionalistă”, a poveştilor cu detectivi "neperisabili", invariabil triumfători, frivoli atunci când e nevoie, dar şi romantici, dacă situaţia o impune...Sunt de părere că această construcţie hibridă a scenariului (Robert Towne) şi realizării regizorale (Roman Polanski), acest melanj de genuri "pur sânge", poate lămuri într-o anumită măsură senzaţia de "trenare a acţiunii" menţionată la început.
