În postarea Vă (mai) place filmul mut?, aminteam în treacăt de costurile exorbitante (care cresc exponenţial cu starea de degradare fizică a peliculei) necesare digitizării unui film. Dacă ar fi să purcedem la o analiză costuri-beneficii, salvarea şi prezervarea unor materiale audio-video asupra cărora planează (chiar în momentul de faţă) riscul de a fi pierdute definitiv, sunt absolut convins că ar genera incomparabil mai multe satisfacţii decât regrete pentru resursele financiare sacrificate. Pentru a nu ne pierde în detalii ne-importante şi, sunt convins, plictisitoare, aş prefera să nu mă apuc să enumăr (ca o moară stricată) sumele de bani necesare restaurării unui film, ci să încercăm, mai degrabă, să vedem cam pe ce ar putea fi cheltuiţi, în mod alternativ, banii respectivi.
Pentru ca totul să fie cât mai uşor de urmărit, voi selecta câteva din concluziile studiului “The Cost of Digitising Europe’s Cultural Heritage”, coordonat de Nick Poole (noiembrie 2010). Pentru aceia dintre dvs. mai puţin îngăduitori cu timpul liber, care vor decide să nu parcurgă integral materialul scris (deşi este interesant!), trebuie să ştie de la început că studiul evaluează cheltuielile totale necesare digitizării şi asta nu numai în cazul materialelor audio-video, ci şi pe cel al cărţilor şi altor opere de artă.
Iată, pe scurt, la ce concluzii au ajuns autorii studiului:
- costul necesar digitizării colecţiilor muzeale, arhivistice, volumelor scrise şi materialelor audio-video din întreaga Europă este de aproximativ 100 miliarde € (câte 10 miliarde € pe an, timp de 10 ani);
- costul de stocare şi acces la toate aceste materiale este cuprins între 10 şi 25 miliarde €, pe o perioadă de 10 ani, calculată din momentul finalizării integrale a procesului de digitizare;
- pentru comparaţie, bugetul de cercetare-dezvoltare alocat programului Joint Strike Fighter (JSF) (pentru curioşi, detalii aici) este estimat la 40 miliarde €; de exemplu, digitizarea tuturor bibliotecilor din Europa ar “sacrifica” între 10 şi 40% din alocările financiare atribuite JSF;
- producerea unui avion JSF costă 147,1 milioane €, cam cât ar fi necesar pentru a digitiza 1,9 milioane cărţi, echivalentul a 2-3% din stocul total de volume din bibliotecile europene;
- costul realizării a 100 km de autostradă este de 750 milioane €; cu aceşti bani, s-ar putea digitiza toate înregistrările audio din instituţiile culturale europene şi 48% din totalul înregistrărilor video (atenţie! nu includem aici şi filmele);
- în medie, costul digitizării unui film este de 10 ori mai mare decât cel al unei înregistrări video, dată fiind fragilitatea materialului şi faptul că poate fi vorba de standarde video diferite şi viteze de rulare diferite;
- în instituţiile culturale din Europa se găsesc: aprox. 10 milioane ore de înregistrări audio, aprox. 12 milioane ore de înregistrări video şi 1 milion ore de filme înregistrate.
- costurile digitizării întregului material audio-video ar fi de aproximativ 4,9 miliarde €.
Să recapitulăm. Cu banii cheltuiţi pentru achiziţionarea unui avion de luptă JSF (147 milioane €), s-ar putea realiza următoarele:
- digitizarea a 1 milion de cărţi, dacă procesul este realizat in-house;
- digitizarea a 1,67 milioane de cărţi, dacă procesul este externalizat către terţe părţi;
- digitizarea a 2,4 milioane de cărţi, dacă la bază stă un parteneriat public-privat;
- digitizarea a aprox. 97.000 de cărţi rare şi manuscrise;
- digitizarea a 29 milioane de fotografii istorice;
- digitizarea a 1,83 milioane artefacte muzeale realizate de om;
- digitizarea a 2 milioane artefacte muzeale naturale;
- digitizarea a 2,4 milioane ore de material audio;
- digitizarea a 0,34 milioane ore de material video;
- digitizarea a 0,09 milioane ore de film.
Vestea bună ar fi că aceste cheltuieli nu sunt, până la urmă, chiar atât de “piperate”. Vestea proastă este că alocările bugetare anuale realizate de fiecare autoritate de profil din ţările Uniunii Europene, sunt foarte eterogene.
Martin Scorsese vorbește despre restaurarea filmului "Il Gattopardo" al regizorului italian Luchino Visconti.
Studiu de caz: România
[informaţiile prezentate mai jos au la bază raportările pe care autorităţile de profil din România le furnizează, anual, Comisiei Europene]
Organismele desemnate prin lege care asigură gestionarea patrimoniului cinematografiei naţionale sunt Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi Arhiva Naţională de Filme (ANF). Bugetul ANF pentru anul 2009 a fost de aprox. 1,2 milioane €. În cadrul ANF sunt prevăzute 80 de posturi. În cadrul ANF se realizează colectarea, catalogarea, conservarea şi restaurarea filmelor.
În prezent, în România nu funcţionează instituţii cu caracter local sau regional pentru gestionarea patrimoniului cinematografic.
Colectarea
1) Depozitarea lucrărilor cinematografice se face în cadrul ANF potrivit normelor şi instrucţiunilor elaborate în acest sens;
2) Au fost depozitate negativele de imagine, negativele de sunet, materiale intermediare de genul internegativelor sau interpozitivelor precum şi copii pozitive ale filmelor;
3) Filmele realizate până în 1997 cu finanţare integrală asigurată de către stat au termen nelimitat de depozitare. Celelalte categorii de filme realizate cu finanţare privată se depun în arhivă în cadrul depozitului voluntar, în termen de cel mult 2 ani de la data premierei filmului;
4) CNC verifică îndeplinirea obligaţiilor de depozitare a filmelor, iar ANF verifică calitatea materialelor depozitate.
În vederea elaborării unor propuneri de politică publică în domeniul digitizării, prezervării digitale şi accesibilităţii on-line a materialului cultural şi în conformitate cu Concluziile Consiliului European asupra Digitalizării şi Accesibilităţii on-line a Materialului Cultural şi Conservare digitală (2006/c297/01) şi cu Recomandările Comisiei Europene din 24 august 2006 asupra Digitizării şi Accesibilităţii on-line a Materialului Cultural şi Conservare Digitală (2006 /585/EC), Arhiva Naţională de Filme a semnat adeziunea şi a acceptat participarea la reuniunile Best Practice Network: The European Film Gateway din cadrul Programului eContentplus (eContentplus Programme), derulate sub egida Asociaţiei Cinematecilor Europene (ACE).
Actualmente, ANF dispune de conectare la internet, pagini dedicate pe site-ul http://www.cncinema.abt.ro.
Materialele deja digitizate sunt accesibile pe internet, aici.
Conservarea
Prin regulamentul de ordine interioară sunt prevăzute procedurile standard de asigurare a conservării lucrărilor cinematografice depozitate. ANF dispune în prezent de 3 laboratoare proprii specializate în următoarele domenii:
- tratamentul şi restaurarea peliculelor cinematografice;
- prelucrarea şi refacerea copiilor de film;
- traspunere şi restaurare digitală.
Restaurarea
Pentru filmele care fac parte din patrimoniul naţional al cinematografiei s-au executat lucrări de restaurare şi a sunetului filmelor vechi, cu valoare culturală; prin contracte încheiate între CNC şi titularii drepturilor de autor s-a permis acestora să utilizeze materiale restaurate în vederea ameliorării potenţialului de exploatare a operelor cinematografice. În prezent au fost restaurate 40 de filme cu valoare culturală şi un fond de peste 700 de jurnale document din perioada 1947–1962.
Accesibilitatea
Accesul publicului la filmele care fac parte din patrimoniul cinematografic în scopuri educative, culturale, de cercetare sau în alte scopuri necomerciale este liber şi neîngrădit. Filmele se pot viziona la cerere la sediul ANF sau se pot împrumuta casete şi DVD-uri cu filme înregistrate. Totodată, în programele de cinematecă sunt prezentate sistematic şi într-o proporţie notabilă filme de patrimoniu.
Alte link-uri utile:
Într-o postare anterioară de pe Cinema, pas cu pas, Liviu Ciulei vorbeşte despre restaurarea peliculei “Pădurea spânzuraţilor”, pentru care obţinuse, într-o primă etapă, o finanţare externă, retrasă ulterior, datorită problemelor financiare create de criza globală.
În aceeaşi postare, am discutat şi despre nemulţumirea domnului Ciulei cu privire la calitatea foarte proastă a variantei aceluiaşi film, tipărită de CNC pe suport DVD (pe copertă se menţionează: “Colecţie editată de Centrul Naţional al Cinematografiei”), popularizată în chip de copie restaurată (!!) a peliculei originale.
0 comentarii:
Post a Comment