Încep postarea cu o întrebare pe care vi-o adresez: cât de respectabilă credeţi că este “întreprinderea” cinematografului, literaturii, muzicii într-o anumită societate, fie aceasta aleasă la întâmplare? Şi, mai ales, ce criterii aţi folosi pentru a evalua gradul de onorabilitate de care se bucură acestea? V-aţi bizui răspunsul mai degrabă pe dovezi palpabile ori, aţi prefera să examinaţi de undeva, din “umbră”, atitudinile şi mentalităţile celor din jurul vostru? Oricum aţi proceda, daţi-mi voie să vă anticipez răspunsul. Aş spune cam aşa: fiindcă trăim în România, nu m-ar mira să fiu inundat de un torent de opinii sceptice, neîncrezătoare şi chiar dispreţuitoare din partea voastră în faţa devălmăşiei valorilor din ţărişoara asta. Dar, mă încăpăţânez să insist, oare chiar aşa ar trebui să stea lucrurile? Nicidecum!
Bun, să încercăm să ne plasăm acum la cealaltă extremă. De dragul argumentului, voi presupune, preţ de câteva secunde, că o minune din categoria celor inefabile tocmai a avut loc, iar “bâlciul deșertăciunilor” prin care hălăduiam – la modul figurat, fireşte – în paragraful anterior, s-a transformat în altceva, în ceva frumos. O lume în care filmul, literatura şi muzica sunt puse în sertarele în care ne-am aştepta să fie aşezate. Ei bine, în condiţiile astea, cred că trebuie clarificate alte două aspecte. Primo: metaforic vorbind, la ce "înălţime" v-aţi aştepta să fie sertărelele respective, dacă dulapul ipotetic de care discutăm ar conţine grosul valorilor relevante ale unei societăţi normale? Secundo: ar fi cele trei arte (literatura, filmul, muzica) plasate la aceeaşi înălţime, ori credeţi că s-ar impune operarea unei diferenţieri valorice nete între ele (de exemplu, unele mai sus, altele mai jos)? Într-o lume idilică, asemănătoare celei descrise aici, nici primo şi nici secundo nu sunt, cred eu, problematizări inspirate. Dimpotrivă, astfel de diferențieri, între artele “mai valoroase” şi cele “mai puțin valoroase” sunt total neinspirate şi chiar dăunătoare. Consider că toate artele ar trebui considerate egale, dincolo de orgoliile şi vanităţile ocupanţilor temporari (actori, scriitori, cântăreţi) ai fiecăruia din aceste universuri. Aşadar, universuri ne-paralele, despre asta este vorba.
După un excurs aşa amplu, pe parcursul căruia mi-am asumat, fireşte, riscul de a deveni insipid, propriul orgoliu (N.B. nicio legătură cu avertizarea de la sfârşitul paragrafului anterior!) mă împinge, spre finalul postării, să încerc să demonstrez corectitudinea tezei expuse. Să recapitulăm încă o dată enunțul tezei pe care vi-o propun: toate artele trebuie considerate egale. Ce exemplu mai bun vă pot oferi decât unul nelegat de domeniul artistic şi străin principiului taxonomic al branșei? În ce măsură aţi fi dispuşi să acordaţi unei bănci centrale prezumţia de imparţialitate în speţa discutată? Personal, nu văd de ce nu...Dacă sunteţi de altă părere, nu-i nimic, tot cred că merită să citiţi până la capăt ceea ce urmează. Dacă nu voi fi eu cel capabil să vă convingă, sunt sigur că cei de la Riksbank o vor face, cu mult mai mult succes.
În urmă cu două zile, Banca Centrală a Suediei (Riksbank, în suedeză) a anunţat că va pune în circulaţie un nou set de bancnote şi monede metalice. Ştirea devine cu adevărat interesantă în momentul în care vă voi spune numele “purtătorilor de mesaj”, personalităţile ale căror chipuri urmează a fi tipărite pe noile bancnote. Ei bine, iată-i: Astrid Lindgren (scriitoare de poveşti pentru copii), Evert Taube (muzician), Birgit Nilsson (cântăreaţă de operă), Dag Hammarskjöld (diplomat şi economist), Greta Garbo (actriţă) şi Ingmar Bergman (regizor). Pentru un dram suplimentar de suspans, i-am lăsat la urmă pe cei care ne interesează mai mult din perspectiva tematică a blogului.
Haideţi să citim motivaţia Băncii Suediei: “Consilul General al băncii s-a oprit asupra unor personalități care au contribuit substanțial la moștenirea culturală suedeză din secolul XX. Perosnalitățile alese sunt emblematice și, în plus, reflectă specificul cultural al diverselor regiuni ale țării”.
Fiecare bancnotă va conţine portretele personalităţilor menţionate, însoţite de un motiv natural. Riksbank va lansa, pe parcursul lunii aprilie, competiţia pentru designul bancnotelor, finalizarea acesteia urmând să aibă loc în 2011. În absenţa unor probleme legate de drepturile de autor, Riksbank va ajunge la o concluzie cu privire la forma finală şi detaliile vizuale ale bancnotelor până la începutul anului 2012. Calendarul pentru introducerea noilor bancnote va fi stabilit în 2011. Etapele pregătitoare vor dura aproximativ 4-5 ani, ceea ce înseamnă că noile însemne monetare vor fi disponibile pe piaţă în 2014-2015.
Numai dacă nu vă veţi încăpăţâna să consideraţi că unele din personalităţile enumerate sunt mai importante decât celelalte doar pentru că vor figura pe bancnote cu o valoare nominală mai mare, cred că pot să spun, în sfârşit, quod erat demonstrandum: într-o societate normală, adevăratele valori ies la lumină şi sunt recunoscute ca atare. În plus, orgoliul artelor “mai valoroase” nu este decât o himeră. În cazul suedezilor, literatura=muzica=filmul=diplomația, chiar dacă 20 krone≠50 krone≠100 krone≠1000 krone...
Ajunşi la final, vrem, nu vrem, trebuie să revenim acolo de unde am plecat: în “bâlciul deșertăciunilor”. Totul nu a fost decât un vis frumos...Cu răbdare şi speranţă, însă, la un moment dat vom ajunge şi noi pe celălalt mal. Sunt sigur de asta!
5 comentarii:
Interesanta ideea articolului,dar si perspectiva din care privesti lucrurile.
Intamplator,avem amandoi legatura cu banii,prin natura meseriei si pot spune,ca o parere a mea,personala(poate gresesc),dar cel putin in ultimii 20 de ani,conceptul de "bani" a suferit o degradare continua si asta,mai ales la noi.Spun asta,fiindca am intalnit situatii extreme,cand cei care-i detineau n-au reusit sa-si cumpere "sanatatea", iar cei care nu-i aveau decat pentru a cumpara o paine,le-a fost de-ajuns pentru a supravietui.
Eu as intreba asa:ce este mai important,designul si chipul care apare pe bancnota,sau ceea ce-ti asigura detinerea si folosirea ei?
Sigur,o sa spui ca nu despre asta ai vrut sa scrii,dar,cel putin la noi,in "tarisoara" noastra,banii de duc asa cum vin.Nu pot decat sa afirm,din cele sigur stiute ,ca multi,atunci cand intra in posesia lor,nu ii intereseaza nici de Blaga,nici de Eminescu sau Caragiale,ci pur si simplu sunt bucurosi ca au ce cheltui.
Nu stiu care sunt criteriile dupa care se aleg personalitatile ale caror chipuri apar pe bancnotele romanesti,dar cu siguranta sunt cel putin similare cu cele ale suedezilor.Dar asta nu inseamna mai nimic,atata vreme cat domeniile la care faci tu referire sunt undeva, la coada clasamentului,ca nivel de preocupare a romanului de rand.
Asa ca,dulapul tau virtual ar trebui sa mai cuprinda si alte sertare,acelea care sunt absolut necesare pentru a subzista.
Teritoriul în care ai adus discuţia nu mi se pare relevant pentru tematica blogului. Prin urmare, nu voi polemiza cu tine pe tema asta. Vreau, însă, să fac unele mici comentarii. Fiecare poate înţelege ce doreşte (inclusiv să se facă că nu înţelege...).
La ei: Astrid Lindgren – decedată în 2002, adică acum 8 ani. Evert Taube – decedat în 1976. Greta Garbo – decedată în 1990. Ingmar Bergman – decedat în 2007. Birgit Nilsson – decedată în 2005. Dag Hammarskjold – decedat în 1961.
La noi: Eminescu – decedat în 1889. Blaga – decedat în 1961. Enescu – decedat în 1955. Caragiale – decedat în 1912. Grigorescu – decedat în 1907. Vlaicu – decedat în 1913. Al. Cuza – decedat în 1873.
Întrebare: de ce rămânem permanent ancoraţi în trecut? Nu suntem în stare să ne recunoaştem valorile mai recente? Ori, poate, ele nu există? Eu, unul, nu aş crede că nu există asemenea valori. O să murim, oare, şi noi - ca şi părinţii şi bunicii noştri - tot cu Caragiale şi Eminescu, după care, copiii noştrii o vor lua de la capăt, tot cu ei!? (N.B. nu am absolut nicio problemă în a da credit maxim genialităţii lui Caragiale şi Eminescu). Dar, chiar suntem incapabili să avansăm la “nivelul următor”? În condiţiile în care lucrurile stau aşa, de ce te miri că nimeni nu tresaltă de fericire când pune mâna pe o bancnotă pe care e Grigorescu sau Vlaicu? Îţi pot da eu un răspuns: pentru că oamenii ăştia nici măcat nu mai sunt cunoscuţi. Ei aparţin, dacă vrei, unei alte lumi, demult apusă (ceea ce nu o face mai puţin glorioasă, fireşte), incapabilă, însă, să mai stârnească exaltare contemporanilor noştri. E firesc. Vorbim de Eminescu o dată pe an, de Caragiale, aşijderea iar sentimentul, de multe ori, e că o facem din servitute faţă de cutume. La fel cum dogma religioasă trebuie pusă la îndoială periodic (în felul ăsta, credinţa se solidifică şi devine mai greu de zdruncinat), ar trebui să căutăm (cu disperare, aş spune) un nou suflu şi în cultură, fie că e vorba de pictură, muzică, literatură, cinema etc. Eu zic să încetăm în a manipula tot felul de marote, să revenim la realitate şi să ne uităm în jurul nostru. Vom găsi mai multe valori decât ar putea încăpea în dulapul meu virtual!
Hai sa ne uitam in manualele de limba romana sau istorie.Cine mai aduce vorba de zilele de nastere ale acestor personalitati si cine mai CHELTUIE BANI,pentru comemorarea lor?
Vorbesti de zilele noastre?
da!hai,sa vedem!Cine ar putea concura pentru aparitia pe bancnota de 500 de lei,de exemplu?Poate vreun manelist sau vreo animatoare tv? N-am auzit ca romanii sa mai exceleze in vreun domeniu,nici macar in sport,darmite in literatura,arta in general, sau film.
Este binevenita ideea ta de a reveni la realitate,dar,ma tem ca nu prea ai ce sa vezi...
Si spun cu regret lucrul acesta,fiindca e vorba de societatea in care si eu traiesc si ma resemnez cu asta.Cred ca e prea tarziu sa se mai schimbe ceva.
Hai să îl punem pe Corneliu Coposu, ce zici? Sau pe Jean Georgescu. Exemple ar fi, voință nu este. În schimb, abundă discursurile de tip șablonard, de care, eu unul, sincer, m-am cam săturat.
Putem aseza pe cine consideram noi,numai sa merite!Sa fie o personalitate autentica,cineva de care sa auzim ca este apreciat si stimat atat in Romania cat si in lumea buna occidentala.Nu ma refer decat la oameni de cultura,nu la altcineva.
Ai dreptate, fiecare dintre arte,sapte sau cate or fi,ar trebui sa fie egale in preferintele noastre,fiindca fiecare artist este un creator iar obiectul de arta,cum ai zis si tu,fie ca este o pictura,o carte,o simfonie sau un film,ne este dedicat NOUA si e pacat sa-l refuzam din cauza prostiei sau a inculturii de care suferim.
Post a Comment