Un "off-topic" peste care nu vreau şi nu pot să trec...

Despre cărţi, numai de bine. Despre comercianţii de cărţi…hmmm, mă mai gândesc. Să vă povestesc. Plimbându-mă zilele trecute prin foaierul Sălii Palatului, pregătit să intru la unul din concertele festivalului Enescu, mi-am zis să arunc o privire la standul Humanitas, să văd care mai sunt noutăţile. Zis şi făcut! La prima vedere, toate bune şi frumoase, ofertă diversificată, adaptată evenimentului, (destul de) abundentă în CD-uri şi cărţi de specialitate. Totul părea OK, până când ochii mi-au căzut pe una din cărţile aflate pe o măsuţă-mobilier: volumul “Zubin Mehta: The score of mylife”, apărut în 2009, ediţie în limba engleză, autor Zubin Mehta. Hardback (coperţi cartonate), deci din start ar fi trebuit să adaug vreo 20-30% la preţul volumului similar, dar cu coperţi pliabile, de hârtie. 

O carte. În mod normal, motiv de bucurie pentru cititori şi prilej de dezbateri intelectuale. În România: un "obiect" la fel de bun ca oricare altul pentru a face speculă.

Faţă în faţă cu aceste calcule am aşezat preţul cerut de “Humanitaşi”: 151 RON pentru un volum de 288 de pagini (nu foarte dense…). Fără falsă modestie, am umblat destul de mult prin lume şi cunosc relativ bine piaţa de carte, şi nu  doar pe cea de specialitate din domeniul de care scriu pe blog. În mod firesc, s-au aprins câteva beculeţe roşii, de avertisment. 

Deloc întâmplător, în aceeaşi seară concertmaistrul Mehta avea programată o sesiune de autografe la finele concertului. Şi, fireşte, ce s-ar fi pretat mai bine la această activitate dacă nu chiar cartea semnată de el? Ca să nu vă mai ţin în suspans, să facem calculele. Preţul cerut de Humanitas: echivalent 35 euro. Preţul la care poate fi achiziţionat acelaşi volum hardback (cu toate taxele de transport incluse) de pe Internet: 23 euro (pe Amazon, lucrurile stau şi mai avantajos pentru cumpărător: 28 dolari, la care adăugăm taxele poştale, care însă devin insignifiante repartizate pe volum în situaţia în care, de exemplu, se achiziţionează 20-30 exemplare). Deci, în linii mari, o diferenţă de 13 euro, adică 55 RON la cursul de schimb al zilei. Cu alte cuvinte, buna credinţă a cumpărătorului de carte se taxează cu 50 RON sau, alternativ, 50 RON este profitul de monopol încasat pe volum (!) de editura Humanitas. Recunosc, aveam demult impresia că în ziua de azi toată lumea este pusă pe speculă, cărţile nefiind deloc o excepţie de la "regulă". Recunosc, nu mă aşteptam la asemenea practici din partea unei edituri care pretinde respectabilitate. Deşi nu obişnuiesc să folosesc cuvinte grele, de data asta cu greu mă pot abţine să nu exclam: Ruşine!

Şi dacă tot suntem la capitolul "Festivalul George Enescu", nu ar fi rău să amintim şi noi de lansarea DVD-ului violonistului Alexandru Tomescu, "24/24. O interpretare vizuală a celor 24 capricii ale lui Paganini, cântate pe o vioară Stradivarius". Probabil că aţi aflat deja de el. Lăsând critica de specialitate să se pronunţe asupra calităţii interpretărilor lui Alexandru, voi devoala câteva detalii vizibile în prezentarea grafică a produsului.

În unul din posterele de promovare ale albumului, Alexandru ţine în mână o vioară şi un aparat, care, la prima vedere, pare o cameră de luat vederi. Fireşte, primele impresii pot fi eronate şi, într-adevăr, după ce m-am uitat cu atenţie la afiş mi-am dat seama că avem de-a face, de fapt, cu o cameră foto "vintage". Cel mai probabil, un Rolleiflex vechi. Iată posterul:

Şi, spre comparaţie, o fotografie mărită a unui Rolleiflex:

Rolleiflex standard, produs în 1932

Ce este, de fapt, un Rolleiflex? Este denumirea unei serii conţinând o gamă variată de aparate de fotografiat de tip "high-end", realizate la început de compania germană Franke&Heidecke iar mai apoi de firma Rollei-Werk. Primul model a apărut în 1929. După cum se vede în fotografia de detaliu de mai sus, camera are două obiective: unul reflex, pentru vizualizarea cadrului ce urmează a fi fotografiat şi un al doilea, pentru fotografiere. Utilizatorul are la dispoziţie un vizor în partea superioară a dispozitivului. La început, camera funcţiona cu rolfilm. Schema de mai jos vă poate lămuri cel mai bine cu privire la principiile de funcţionare ale aparatului.

Greutatea relativ redusă a aparatului, calitatea constructivă excelentă, forma compactă şi sistemul optic imbatabil au transformat camera în una imitată pe scară largă de alţi producători din toate colţurile lumii. Astăzi, aceste aparate au intrat în istorie iar succesul de care s-au bucurat i-a determinat pe unii producători de aparatură digitală să îmbrace mecanismele moderne în hainele pe care, odinioară, le purtase Rolleiflex. Mai jos, vedeţi un model de cameră digitală realizat de Minox, perfect similar ca design unui Rolleiflex.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de hainele exterioare. La interior, întregul angrenaj se bazează pe cipuri şi procesoare.

O altă imagine de promovare a albulmului lui Alexandru Tomescu îl înfăţişează în plin proces creator, angrenat la modul concret în realizarea unei fotografii. Fiind vorba de alt poster, s-a trecut şi la alt aparat. La prima vedere, pare o cameră de tip mirorrless interchangeable-lens, un soi de hibrid între un aparat foto compact şi unul digital single-lens reflex (DSLR). Fiind vorba de un produs în plină expansiune pe plan mondial, probabil că vom mai avea şi în viitor ocazia să aducem în discuţie această tehnologie.

În fine, într-o ultimă imagine promoţională, îl vedem pe Alexandru mânuind un aparat de fotografiat de tip pliabil ("folding"). Principiul de funcţionare al acesteia este identic celui al unui aparat foto obişnuit, cu deosebirea că în cazul de faţă, burduful este rabatabil, permiţând transformarea camerei într-una compactă, uşor portabilă. Prin rabatarea acestuia, este posibilă setarea diferitelor opţiuni pentru distanţa focală.

Exemplu de cameră foto de tip folding.

Aşadar, printre muzicieni s-a strecurat un pasionat de film şi aparate de fotografiat. Bravo lui şi abia aşteptăm să vedem cum se pot îmbina într-un mod util şi plăcut cele două arte. De altfel, DVD-ul lansat recent este cel mai bun exemplu de coexistenţă "paşnică". Reiau aici motto-ul acestuia: "Frumuseţea unui capriciu stă în ochii celui care ascultă". O combinaţie interesantă între sunet şi imagine, nu?