Saturday, September 10, 2011

"Frankie" - cel mai bun scurt metraj la Berlinală (2008)

"Cinema, pas cu pas" continuă să vă prezinte o parte a peliculelor înscrise în festivalurile de film din ultimii ani. Într-un articol anterior, vă semnalam postarea on-line a unei liste scurte a filmelor înscrise în competiția Festivalului Internațional de Film din Melbourne (aici). Au mai fost găzduite tot aici filme cu roboți de la festivalul omonim din New York (aici), precum și mult aclamatul și încununatul cu lauri film animat al lui Michael de Wit ("Father and daughter", aici). De data aceasta, vă propun un scurt metraj distins la Berlinală, în 2008, an în care "Ursul de aur" la aceeași categorie a plecat spre România, pentru "O zi bună de plajă" (regizor Bogdan Mustață).







Pentru cei mai puțini familiari cu structura premiilor de la Berlinală, trebuie spus că la secțiunea scurt metraj, de pildă, se acordă patru premii distincte: "Ursul de aur""Ursul de argint", "Premiul UIP" al Academiei Europene de Film și "Premiul DAAD" (tutelat de Deutscher Akademischer Austausch Dienst - German Academic Exchange Service). Acesta din urmă se acordă începând cu 2006, revenind patru ani mai târziu (2010) lui Adrian Sitaru pentru "Colivia".



Revenind la "Frankie" al irlandezului Darren Thornton, acesta a fost distins cu "Prix UIP", categorie la care alți români performaseră excelent patru ani mai devreme, în 2004. Era atunci vorba despre Cristi Puiu, cu "Un cartuș de Kent și un pachet de cafea" (Premiul UIP Berlin), respectiv Cristian Nemescu, cu "Poveste la scara C" (Premiul UIP Angiers).



În "Frankie", poveste e simplă: un adolescent (Frankie) e pe cale, la doar 15 ani, să devină tată. Deși își dorește din tot sufletul să fie "cel mai bun tată din lume", diverse obstacole, cele mai serioase fiind intim legate de "nebunia adolescenței", conspiră împotriva lui. Într-un final dramatic, planurile ambițioase ale tânărului sunt iremediabil spulberate. Vizionare plăcută!

0 comentarii: