[CINEMA VINTAGE] - Două articole româneşti din anii 1920 despre muzica din sala de proiecţie

În prima decadă de la apariţia filmului mut, muzica era unul din ingredientele esenţiale pentru a garanta succesul filmelor proiectate. Deşi nimeni nu ar avea temei să conteste acest lucru, practica acompaniamentului filmelor a fost diferită de la ţară la ţară (în acele vremuri chiar şi de la continent la continent!). De pildă, în SUA şi Europa, erau preferate muzica populară şi muzica “de artă”. Multe ţări gravitau în jurul sonorităţilor naţionale, fie acestea populare ori tradiţionale. În Rusia, de pildă, acompaniatorii preferau muzica nativă a ţării, chiar dacă uneori melodiile interpretate nu aveau nici în clin nici în mânecă cu filmul proiectat. Aşa cum se menţionează în primul articol reprodus mai jos (semnat de Julian Pop), şi în cinematografele din România “să întâmplă şi azi foarte des ca să se auză în scene duioase marşuri şi în episoade dramatice arie de dans”.

Începând aproximativ de prin 1906 şi vizibil până prin anii 1910, industria cinematografică încearcă să se consolideze, să-şi asigure o stabilitate a încasărilor şi, totodată, să se impună ca o formă distinctă de artă. Între altele, în această perioadă, lung metrajul de film ajunge la 60-120 de minute, în timp ce acompaniamentul muzical începe să joace un rol tot mai important. Nu va trece mult timp până când calitatea acompaniamentului muzical va deveni un criteriu decisiv pentru succesul teatrelor şi sălilor în care se proiectează filme. 

În Franţa, Gaumont se ocupă (începând din 1907) de distribuirea, către patronii de cinematografe, a unui “Guide Musicale”, în timp ce în SUA, “Incidental music for Edison pictures” apare în 1909. Evoluând pe parcursul anilor 1910, aceste ghiduri erau gândite pentru a-i ajuta pe acompaniatori să creeze un fond muzical lipsit de cusur şi fără sincope, fără însă ca acestea să fie specific adaptate fiecărui film în parte. Ulterior, ghidurile muzicale au început să fie distribuite odată cu peliculele şi, astfel, circulau împreună cu acestea peste tot prin lume.

Anii 1920 sunt, însă, cei care marchează progresul definitiv al muzicii de film. În această perioadă, muzica este special compusă pentru fiecare film în parte: “Nosferatu” (1922) beneficiază de muzica compusă de Hans Erdmann, “Metropolis” (1927), de cea a lui Gottfried Huppertz, “The thief of Bagdad” (1924), de cea a lui Mortimer Wilson etc. De aici înainte, relaţia între muzică şi film mut se va înscrie pe traiectoria pe care a continuat până în prezent.

Înainte de a reproduce cele două articole din presa românească, cred că nu e deloc desuet să cităm, "pour la bonne bouche" o opinie formulată de Thomas Edison, din care se poate deduce că acesta a anticipat – fireşte, fără să bănuiască proporţiile pe care le va căpăta fenomenul – inevitabilitatea apariţiei sistemelor moderne de "entertainment" audio-video:

Dacă cineva ar dori să vadă un concert sau o operă, nu ar avea altceva de făcut decât să se aşeze pe un fotoliu, acasă, să privească spre un ecran, pe care acel concert/operă ar fi reproduse întocmai…în acelaşi timp, sincron, vocile cântăreţilor şi sunetele orchestrei.

Urmează articolele.

O scurtă notă, nesemnată, publicată în mai 1927, abordează aceeaşi problemă. Din conţinutul minusculului text aflăm că obiecţiile ridicate în articolul lui Juliu Pop, deşi trecuseră doi ani de atunci, nu erau tipice doar României. Faptul că patronii sălilor de cinematograf din străinătate “îşi dau osteneala să ajungă la oarecare grad de armonie între film şi orchestra ce acompaniază filmul” semnalează existenţa unor probleme similare celor din cinematografele româneşti şi în străinătate.

Dacă tot am vorbit de muzică şi cinematograf, iată o reclamă din epocă la aparatele de sonorizare realizate de Fabrica de Telefoane Timişoara: Telephone-Factory-Sound-Equipment.

Reclamă din epocă la un aparat sonor, adaptat nevoilor de sonorizare ale sălilor de cinematograf din Bucureşti

În final, câteva coperți de "caiete muzicale" ce însoţeau filmele, conținând notele muzicale și, după caz, versurile melodiilor. De data aceasta, exemplele sunt din SUA.