Despre un alt tip de film mut

După doodle-ul din 2003 (a se vedea mai jos), Google (acest <Big Brother> al informațiilor on-line) nu a mai produs nimic strident pentru a ne atenționa asupra aniversării a mai mult decât centenarului de la nașterea lui Albert Einstein (14 martie, anul de grație 1879). Chiar și așa, "Cinema, pas cu pas" nu a ignorat câtuși de puțin evenimentul de joia trecută. Temele, însă, ni le facem abia azi, trăgând nădejde că surpriza pe care am pregătit-o să justifice întârzierea de câteva zile. O lipsă de precizie pe care suntem obligați să ne-o asumăm, dar despre care credem, în același timp, că este în bun acord cu teoria relativității a neamțului. Până la urmă, toate unitățile de măsură sunt relative, nu-i așa?

Surpriza menționată vine în forma unui film documentar (educațional) mut, din 1923, intitulat, simplu, "The Einstein theory of relativity". Dincolo de film în sine, sunt interesante câteva detalii despre realizatorii acestuia. Un adevărat crème de la crème. E vorba de casa de producție Fleischer și de Garrett P. Serviss autorul volumului omonim de popularizare științifică. Dar să îi luăm pe rând.

Fleischer Studios a fost creat de frații Fleischer (Max și David) în 1921, ca studio de animație. Tot ei s-au ocupat de managementul acesteia până când compania care îi tutela și le asigura distribuția filmelor, Paramount, i-a forțat să demisioneze. În perioada de glorie, studioul fraților Fleischer a fost considerat principalul concurent redutabil al companiei Walt Disney. Lor li se datorează apariția unor personaje precum clovnul Koko, Betty Boop, Bimbo, Popeye marinarul sau Superman.

O mai țineți minte? E chiar Betty Boop!

 

 

Max Fleischer este creditat drept inventator al rotoscop-ului, un aparat folosit de animatori pentru a reproduce cadru cu cadru, pe hârtie sau alte materiale specifice, acțiunea înregistrată pe pelicula unei camere de luat vederi. Imaginile de mai jos prezintă alcătuirea rotoscopului și cursivitatea finală a unei animații realizate cu ajutorul acestuia. În animațiile moderne, rotoscopul a fost înlocuit, firește, cu calculatorul digital.

Max Fleischer (1883-1972).

Alcătuirea rotoscopului. Camera de luat vederi orientată cu fața spre desenator proiectează, cadru cu cadru, materialul filmat. Animatorul nu are altceva de făcut decât să imortalizeze imaginile pe un suport specific.

Animație realizată cu ajutorul rotoscop-ului.

Al doilea protagonist, Garrett P. Serviss, era deja un celebru astronom, scriitor de povestiri de ficțiune și cunoscut popularizator al teoriilor științifice. În această ultimă calitate, Garrett publicase în 1923 un volum despre teoriile științifice ale lui Einstein, cu scopul de a le face mai accesibile publicului larg (este celebră aserțiunea vădit peiorativă a lui Einstein cum că <doar 12 oameni din lume ar fi capabili să înțeleagă în profunzime implicațiile teoriei sale a relativității>). De altfel, existau rezerve serioase în epocă în privința șanselor de a face accesibile teoriile lui Einstein cu ajutorul unui film mut. Între cei mai fervenți pesimiști, revista Scientific American. Provocați de relatările din paginile revistei, frații Fleischer realizează în 1923 un film ce urma să acompanieze volumul omonim al lui Serviss. Se pare că au circulat două variante ale peliculei: cea de 20', pe care o vom prezenta și noi mai jos, precum și o alta, substanțial mai lungă, de 50', gândită a servi unor  scopuri educaționale ceva mai ample.

Coperta volumului semnat de Serviss aduce mai mult cu cea a unei cărți de ficțiune științifică...

Părerea mea, după vizionarea filmului, e că își face de minune treaba pentru care a fost creat. Dacă proba timpului ar fi unul din criterii și, prin urmare, generațiile de azi ar putea da verdicte de tot felul, m-aș grăbi să afirm că Scientific American s-a pripit cu concluziile. Înainte să mă apuc să generalizez, mai bine vă arăt filmul. Restul, sunt absolut convins, o să vină de la sine!