Un alt român, un alt destin (tragic) - Bernard Natan

Bernard Natan se naşte la Iaşi (14 iulie 1886). Emigrează în Franţa în 1906, la vârsta de 20 de ani. În 1909, îl găsim lucrând ca proiecţionist într-un cinematograf din Paris (Menilmontant Rue), unde o cunoaşte pe Marie-Louise Chatillon, cu care se căsătoreşte şi are doi copii.

În octombrie 1910 Natan şi alţi trei asociaţi pun bazele unei minuscule companii de producţie, Ciné Actualités (cu un capital de 25.000 de franci). Compania produce aproximativ 30 de role de film. În 1913, Natan fondează o companie care se ocupă cu procesarea filmelor (Rapid Films), devenind rapid unul din cele mai importante laboratoare franceze. De asemenea, pune bazele Rapid Publicité, care supravieţuieşte şi în prezent, sub titulatura Jean Mineur.

Deşi cetăţean român, Natan se înrolează în armată la 2 august 1914 şi luptă sub steagul Franţei pe tot parcursul războiului. La 11 octombrie 1918 este demobilizat, cu gradul de sergent.

Românul (evreu) Bernard Natan

În 1921 devine cetăţean francez şi continuă să dezvolte compania Rapid Films: cumpără spaţii noi, construieşte ateliere de lucru şi alte facilităţi de editare a filmelor unde şi produce câteva prime pelicule, între care se remarcă cele conţinând primele imagini de la Jocurile Olimpice din 1924. În 1926 construieşte două studiouri de film, la inaugurarea cărora participă şi ministrul de război Paul Painlevé.

În 1926, intră într-o colaborare cu regizorul francez Henri Diamant-Berger şi britanicul John Maxwell, dând naştere companiei Les Productions Natan, titulatură sub care produce o serie de filme comerciale importante, cum ar fi “Education de Prince”, “La Madone des Sleeping”, “La Merveilleuse vie de Jean d’Arc” (un fragment din acest film găsiţi pe pagina de Facebook a blogului iar o recenzie a filmului, aici). Compania românului a co-produs şi câteva filme, cel mai cunoscut fiind, fără îndoială, “L’argent” al lui Marcel L'Herbier.

La sfârşitul anului 1928, Charles Pathé, care declarase încă din 1918 că “imaginile în mişcare nu au nici un viitor” (vom vedea că peste câţiva ani se va răzgândi în această privinţă), este preocupat să vândă activele companiei: înstrăinează producţia şi filialele de distribuţie din străinătate, inclusiv Pathé Exchange din SUA, apoi laboratoarele de film din Vincennes. Pentru 50 de milioane de franci, Natan, susţinut de banca Bauer&Marchal, cumpără pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Pathé.

Charles Pathé

Astfel, la 1 martie 1929, Natan devine director general al fostei companii de mare prestigiu, decăzută între timp în bună măsură. Următorul plan al lui Natan este acela de a crea un mare concern cinematografic de factură integrată. Pentru aceasta va întreprinde mai multe demersuri:

- cumpără cele de 19 săli de proiecţie Fournier, apoi şi alte teatre. Construieşte alte săli. În total, va avea în portofoliu 62 de teatre în Franţa şi Belgia, echipate cu sistemul de sunet RCA, pentru care obţine drepturi exclusive pentru Franţa.

Sigla Pathé, în una din variantele originale

Timpul a trecut, s-au schimbat şi logo-urile companiei Pathé

Un logo mult mai celebru, aflat încă "pe val"

Acest logo este identitatea vizuală a paginii de internet a British Pathé

Dacă aveţi drum prin Amsterdam, trageţi o fugă şi până la cinematograful Pathé Tushinski

- fuzionează cu Rapid Films, creând Pathé-Natan. Noua companie va intra în posesia laboratoarelor de prelucrare a filmelor, a facilităţilor de editare, a unor studiouri şi al altor active imobiliare care aparţinuseră anterior Rapid Films. Cumpără Sociètè des Cinéromans de la Jean Sapène, cu cele şapte studiouri de la Joinville şi dobândeşte controlul asupra Pathé Consortium.

Pathé-Natan a fost distribuitor autorizat în Franţa al celebrelor desene animate cu Mickey Mouse

În această configuraţie, produce primele filme cu sonor din cinematografia franceză: “Lest trois masques” şi  “Chiqué”. Din 1929 până în 1935, Pathé-Natan produce aproximativ 70 de filme de lung metraj, printre care “Au nom de la loi”, “Le Roi des resquilleurs”, “Les Croix de bois” sau “Les Misérables”.

Colaborează cu regizori talentaţi: Marcel L'Herbier, Jacques de Baroncelli, René Clair, Grémillon Jean, Maurice Tourneur. Mulţi actori, Jean Gabin, de pildă, debutează în filme care poartă logo-ul Pathé-Natan.

Jean Gabin a debutat într-un film semnat Pathé-Natan

Pune pe picioare Pathé Journal (care încetează să funcţioneze în 1927), transformându-l în lider al jurnalelor de ştiri cu sonor din Franţa. Per ansamblu, Pathé-Natan este noul lider al industriei cinematografice din Hexagon. Pentru a finanţa extinderea afacerii, este nevoit să majoreze capitalul de la 55 la 160 de milioane de franci şi emite 100 de milioane de franci în obligaţiuni. Din păcate, cele două operaţiuni au fost finanţate de Banca Bauer&Marchal doar în proporţie de 50%, fapt care pune compania în faţa unei crize de lichidităţi.

La sfârşitul anilor 1930, câţiva industriaşi (care beneficiază de suportul din umbră al lui Charles Pathé), fac presiuni pentru achiziţia la preţuri derizorii a companiei lui Natan şi a activelor acesteia. Pentru a-şi atinge scopul, nu se dau în lături de la a lansa o campanie de presă virulentă, cu accente puternic antisemite şi xenofobe. Falimentul pluteşte în aer, însă, miraculos, compania reuşeşte să supravieţuiască perioadei. La începutul anului 1936, însă, Tribunalul de Comerţ stabileşte inevitabilul, falimentul: "datoriile, estimate la 60 de milioane de franci, nu pot fi achitate", declară instanţa comercială.

Bernard Natan, în boxa acuzaţilor în timpul procesului, fotografiat, se pare, împotriva voinţei lui

Natan, alungat din compania care nu era nici pe departe neprofitabilă, aşa cum se acreditase în timpul procesului, se străduieşte să continue producţia de filme, cu pelicule cum sunt “La Maison du Maltais” (Pierre Chenal), “Katia” (Maurice Tourneur) sau “Cavalcade d’amour” (Raymond Bernard).

Lupta pentru controlul companiei culminează, însă, cu arestarea lui Bernard Natan în decembrie 1938, într-o perioadă în care propaganda antisemită atinsese cote maxime, paroxistice chiar. Este condamnat în 1939 şi în 1941. Deposedat de cetăţenia franceză, este predat germanilor şi deportat la Auschwitz la 25 septembrie 1942. Moare câteva săptămâni mai târziu. 

Este Natan doar un alt român dispărut în neantul de la Auschwitz? Acum, că ştim povestea lui, cred că răspunsul trebuie să fie un categoric NU.