Inevitabil, drumul către film străbate cărările celorlalte arte

Adjectivul “grotesc” a fost iniţial folosit cu referire la frescele decorative descoperite în ruinele vilei lui Nero – Domus Aurea (“Casa de aur”) – din Roma. Etimologic, cuvântul “grotesc” derivă din latinescul “grotto”, cu semnificaţia “mică gaură” sau “scobitură”. Excavarea camerelor şi coridoarelor acoperite cu pământ din Domus Aurea, în care au fost găsite frescele, s-a produs în ultimele două decade ale secolului al XV-lea. Motivele ornamentale descoperite acolo erau cel puţin bizare: diverse fantezii “anatomice”, mici bestii şi capete umane stilizate, toate grupate în motive decorative compacte.

La începutul secolului XVI, artiştii au început să includă elemente decorative “groteşti” în propriile lucrări, dând astfel naştere unor opere de artă contemporane. Unul din primele cele mai bine cunoscute exemple sunt picturile murale ale lui Perugino, realizate pentru Colegiul Cambio din Perugia (1500) - vezi imaginea de mai jos. Dar, şi mai important pentru răspândirea lor ulterioară a fost decizia lui Raffaello Sanzio (Rafael), care a studiat şi apoi copiat elementele decorative, incluzându-le în schemele decorative pregătite pentru Loggia de la Vatican, Loggetta Cardinalului Bibiena şi Loggia lui Psyche de la Vila Farnesina. O mare parte din aceste decoraţiuni au fost lucrate de asistenţii lui Rafael, Giulio Romano şi Giovanni da Udine.

Picturile murale ale lui Perugino

În anii 1530, un număr de artişti italieni au ajuns la palatul francez Fontainebleau, aducând cu ei gustul pentru ornamentele “groteşti”. În aceeaşi decadă, au fost publicate primele caiete de schiţe conţinând asemenea elemente decorative. Noul stil s-a răspândit ulterior şi în Germania, pentru a cunoaşte o dezvoltare înfloritoare în centrele artistice din Nuremberg şi Augsburg. Până la jumătatea secolului, grafica de care vorbim a ajuns şi în Flandra, unde, în 1555, Cornelis Floris a proiectat 18 chipuri umane construite pornind de la elemente vegetale, unele din ele stilizate, altele purtând încă amprenta recognoscibilă a unor frunze şi fructe. Desenele lui Cornelis au fost gravate în Anvers de Frans Huys. Se pare că acelaşi Cornelis ar fi fost şi sursa primară de inspiraţie pentru mult mai celebrele tablouri ale lui Giuseppe Arcimboldo, prima din setul numeros de lucrări semnate de artistul italian datând din 1560. 

Arcimboldo - Rudolf II reprezentat ca zeul Vertumnus.

În aşteptarea postării în care mă voi ocupa în detaliu de creaturile extravagante create de Guillermo del Toro pentru “Pan’s Labyrinth”, vă ofer 11 din cele 16 măşti realizate de Cornelis. Sper să descoperiţi cât mai multe detalii interesante!